top of page

Theresa May insistă ca Acordul Brexit să fie aprobat cât mai curând


Dacă astăzi, britanicii pot răsufla mai ușor după ce, presiunea celor două termene limită la care au fost nevoiți să prezinte o decizie definitivă cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană au fost trecute cu brio prin mâna de ajutor pe care au dat-o liderii de la Bruxelles, oferindu-le o nouă amânare a Brexitului, premierul britanic, Theresa May este convinsă că negocierile cu Parlamentul de la Londra pot fi grăbite iar înțelegerile asupra acordului negociat cu UE pot determina luarea decizie de separare chiar înainte de 31 octombrie.

Astfel, premierul britanic trage speranțe că noul termen de amânare a ieșirii Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord din blocul comunitar este mai mult decât suficient însă preferă să grăbească negocierile cu membrii Camerei Comunelor ca să reducă din presiunea resimțită la nivelul cetățenilor și a autorităților venită din partea liderilor celor trei instituții europene (Consiliul, Comisia și Parlamentul) cu privire la răzgândirea asupra deciziei de Brexit.

După doi ani de negocieri privind condițiile de separare, Marea Britanie și Uniunea Europeană nu au reușit să respecte primul termen stabilit inițial pentru oficializarea Brexitului. Practic, cu toate că Theresa May a negociat cu liderii europeni un acord care prevedea reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale, acest proiect de acord a fost contestat de numeroși politicieni britanici, printre care, mai mulți miniștri și-au prezentat demisia în semn de protest. Supus la vot în Parlamentul de la Londra, acordul Theresei May a fost respins de trei ori, determinând astfel o criză de moment în Marea Britanie.

Simțindu-i nepregătiți, liderii europeni au întins o mână britanicilor și le-a mai oferit o a doua amânare pentru a-i ajuta să ia o decizie cu privire la Brexit însă, nici data de 12 aprilie nu a fost de prea mare ajutor. Numai summitul extrordinar organizat la cererea Președintelui Consiliului European, Donald Tusk a calmat spiritele, oferind britanicilor o ultimă amânare până în toamnă. Condiționați totuși să participe la scrutinul alegerilor euro-parlamentare desfășurate la finalul lunii mai, Guvernul și Parlamentul din Regatul Unit au la dispoziție până pe 31 octombrie să cadă de comun acord asupra înțelegerii cu care Uniunea Europeană s-a arătat deja mulțumită și gata să o respecte imediat ce Brexitul va intra în vigoare.

De altă parte, Marea Britanie riscă să fie exclusă pe 1 iunie în cazul în care Camera Comunelor nu aprobă Acordul Brexit și refuză participarea la scrutinul europarlamentar. Până în momentul de față cel puțin, se pare că intențiile britanicilor de a respecta condiția de participare la alegerile de la finalul lui mai, sunt unele afirmative. „În cazul în care Acordul ar fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă imediat” informează agenția națională de presă, Mediafax.

Pretinzând că luna aprilie a fost luna în care apele s-au mai liniștit iar politicienii au luat bine meritata gură de aer, iată că începutul lunii mai trezește spiritul responsabil al britanicilor găsindu-i gata să se preocupe de acordul negociat cu UE. Pentru aceasta, Theresa May i-a cerut zilele acestea liderului Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, să pună capăt diferențelor de opinie pentru a aproba la timp controversatul Acord.

Chiar dacă cele două formațiuni, Partidul Conservator aflat la putere și Partidul Laburist (opoziția) poartă negocieri pe tema modului de retragere a Marii Britanii din UE, formațiunea lui Jeremy Corbyn insistă pentru organizarea unui nou referendum pe tema Acordului Brexit. De cealaltă parte, premierul britanic este îngrijorată de rezultatele slabe înregistrate de ambele partide în urma alegerilor generale din Marea Britanie, fapt pentru care insistă ca acordul să fie aprobat cât mai urgent. „Îi transmit liderului opoziţiei: să ascultăm ce ne-au transmis votanţii prin alegerile generale şi să renunţăm pentru un moment la diferenţele de opinie. Să aprobăm acordul”, a declarat Theresa May.

Potrivit Mediafax, „un oficial de rang înalt din cadrul Partidului Laburist a declarat sâmbătă că liderii celor două partide britanice ar putea ajunge la un acord în următoarele zile”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page