top of page

Aproape 150 de imigranți au ajuns în Italia în urma unei evacuări organizate de ONU în Libia


Uniunea Europeană a rămas cu un gust amar după criza umanitară pe care a declanșat-o invazia imigranților și a refugiaților începând cu primăvara lui 2015. Pe cât de mult au încercat liderii de la Bruxelles să convingă statele membre că solidaritatea cu aceste suflete aflate în speranța unui viitor mai bun reprezintă un principiu vital pentru valorile Uniunii Europene, pe atât de puțin Italia, Marea Britanie, Ungaria și Polonia au reacționat printr-o colaborare strânsă. Aceste țări au decis să se înarmeze cu curajul exemplului celeilalte și, răzvrătindu-se la adresa autorităților europene, fie și-au închis frontierele, fie au demarat campanii de denigrare a migrației.

În timp ce Marea Britanie a preferat să dea startul procesului de ieșire din blocul comunitar decât să fie nevoită să se supună ordinelor Bruxellesului, Ungaria s-a dovedit inamicul europenilor și a intenției de a acoperi nevoia sutelor de mii de refugiați, oferindu-le șansa la viață după ce aceștia au fugit din calea dezastrelor petrecute în țările natale. Profitând de faptul că liderii europeni sunt ocupați cu Brexitul și migrația, autoritățile din Polonia au demarat mai multe schimbări la nivel politic, atrăgând rapid atenție asupra încălcării statului de drept. Și cum nu era de ajuns pentru cele trei instituții europene (Consiliul, Comisia și Parlamentul), Italia s-a alătura taberei celor care s-au hotărât să nu mai asculte de îndrumările liderilor și a decis de una singură să își închidă porturile înainte ca navele arhipline cu imigranți să mai apuce să acosteze.

Acuzați că săvârșesc o acțiune care contravine totalmente principiilor Uniunii Euroepene, italienii nu se tem nici de amenințările venite de la Bruxelles, nici de relația deteriorată pe care a suferit-o în urma acestei atitudini. Mai bine de un an, unul dintre stâlpii de rezistență ai Uniunii Europene a adoptat un comportament care a declanșat numeroase controverse pe tema migrației. Totuși, prinsă în offside, Roma a fost nevoită să accepte de curând un număr de 146 de imigranți veniți din Libia, după ce însăși ONU s-a ocupat de evacuarea organizată a acestora.

Potrivit agenției Organizației Națiunilor Unite, această evacuare este a cincea pe care o manifestă încă din 2017. Deși în eliberările anterioare aeronavele umanitare au evacuat migranți din Niger și din alte țări ale Africii, de data aceasta, ONU s-a ocupat de situația celor din Libia. Grupul de aproape 150 de imigranți au sosit în capitala Italiei, ieri, unde au fost primiți la o bază militară din Roma. Potrivit primelor date oficiale, zeci dintre solicitanții de azil sunt minori și neînsoțiți.

Anul trecut, Ministrul italian de Interne, Matteo Salvini a închis în mare parte porturile pentru migranții care fug din Libia la bordul navelor de contrabandiști. Reprezentantul lui Salvini, Stefano Candiani a precizat ieri că astfel de evacuări „în care ONU examinează solicitanţii de azil la faţa locului, reprezintă modalitatea în care ar trebui să sosească în Europa oamenii care au nevoie de apărare”.

De altă parte, tot ONU a declarat săptămâna trecută că Uniunea Europeană nu este pregătită dacă o criză a refugiaților ar avea loc astăzi deoarece statele membre nu s-ar descurca. Potrivit Înaltului Comisar ONU pentru Refugiați, Filippo Grandi, „publicul european subestimează orice amenințare, orice nu are loc în Europa”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page