Un comediant a devenit noul președinte al Ucrainei


Ucraina a devenit o țară a cărei importanță a născut foarte mult interes de când Peninsula Crimeea a cerut să fie anexată la Rusia, în ianuarie 2014. Considerat un act brutal, anexarea este privită de către partenerii Uniunii Europene și Statelor Unite ale Americii ca fiind o altă manevră a președintelui rus Vladimir Putin de a-și folosi autoritatea pentru a lua teritorii vecine sub conducerea sa. De cealaltă parte, Rusia se apără și declară că locuitorii Peninsulei Crimea au fost cei care au dorit în mod voluntar revenirea la patria mamă, pe fondul amenințărilor și conflictelor internaționale.

În timp ce anexarea a devenit primul motiv de ură între ruși și ucrainieni, ranchiuna dintre cele două țări pare să fie alimentată de incapacitatea Ucrainei de a accepta că a pierdut Peninsula Crimeea, făr