top of page

Liderii europeni condamnă abordarea tendențioasă a Statelor Unite în procesul de pace israelo-palest


Au trecut ani de când conflictul dintre Palestina și Israel continuă să facă ravagii de o parte și de alta. În unele zile mai ușor de controlat iar în altele, aproape imposibil de privit, conflictul a devenit un subiect de interes mondial după ce numărul victimelor a început să crească spontan. Ura dintre cele două state nu poate fi potolită cu una cu două, iar potrivit analiștilor politici, cel mai periculos pas în acest război este ca alte țări să se implice.

Recunoscând importanța neutralității, Uniunea Europeană și-a îndemnat statele membre să nu ia parte în niciun fel la crearea unei tabere de sprijin pentru vreuna dintre țările implicate în această neînțelegere. Însă nu la fel de înțelegătoare este și Statele Unite ale Americii. Cum a obișnuit deja prin exemplele Libiei, Irakului, Afganistanului sau Siriei, SUA se autoproclamă apărător al păcii și intervine în țările, coincidență sau nu, proprietare de petrol sau țările învecinate cu cele care dețin această resursă. Declarând că militează pentru siguranță și pace, americanii iau mereu inițiativa de a „se băga în treburile altora”.

De data aceasta, abordarea tendențioasă în procesul de pace israeliano-palestinian a fost receptată imediat de către liderii Uniunii Europene care cer administrației Donald Trump să înceteze promovarea Israelului, cauzând astfel o discrepanță uriașă în egalitatea șanselor de luptă pentru pace între Israel și Palestina.

Într-o scrisoare semnată de numeroși politicieni ai țărilor membre din blocul comunitar, inclusiv România, lideri europeni condamnă abordarea proisraeliană a Administrației Donald Trump cerând menținerea planului coesxitenței a două state în procesul de pace israelo-palestinian.

„Ajungem la un moment critic în Orientul Mijlociu şi în Europa. Uniunea Europeană este un susţinător puternic al ordinii internaţionale multilaterale axate pe reguli. Legislaţia internaţională ne-a oferit cea mai îndelungată perioadă de pace, prosperitate şi stabilitate pe continentul nostru. De zeci de ani, au depus eforturi pentru a vedea că vecinii noştri israelieni şi palestinieni se bucură de rezultatele păcii pe care noi, europenii, le avem prin angajamentul faţă de această ordine internaţională. În parteneriat cu foste administraţii din SUA, Europa a promovat soluţionarea corectă a conflictului israelo-palestinian în contextul soluţiei a două state. Până acum, în pofida regreselor, Acordul Oslo încă este un element de referinţă al cooperării transatlantice în materie de politică externă. Din nefericire, actuala Administraţie SUA s-a îndepărtat de linia politică menţinută de mult timp de Washington, distanţându-se şi de normele internaţionale. Până acum, a recunoscut doar pretenţiile unei părţi asupra Ierusalimului şi a demonstrat o indiferenţă perturbantă faţă de extinderea coloniilor israeliene”, acuză foşti membri ai guvernelor din ţări europene. Printre semnatarii acestei scrisori se numără Douglas Alexander, fost secretar de stat britanic pentru Europa, fostul premier francez Jean-Marc Ayrault, Włodzimierz Cimoszewicz, fost prim-ministru al Poloniei, fostul premier român şi comisar UE Dacian Cioloş, Massimo d’Alema, fost premier al Italiei, Franco Frattini, fost ministru italian de Externe şi comisar UE, şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel.

Această scrisoare vine în urma declarațiilor Statelor Unite care a auto-elaborat un plan de pace pentru soluționarea conflictului israelo-palestinian. Potrivit lui Jared Kushner, consilier prezidențial pentru Afaceri politice și ginerele președintelui Donald Trump, acest plan va fi prezentat în luna iunie, după Ramandan. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Jared Kushner i-a îndemnat pe diplomaţii prezenţi să aibă mintea deschisă în legătură cu planul de pace israelo-palestinian”.

Evident, fiind extrem de vizibilă înclinația Statelor Unite ale Americii pentru apărarea Israelului, președintele palestinian Mahmoud Abbas a promis că se va opune oricărei propuneri de soluționare a conflictului israeliano-palestinian care ar veni de la președintele Donald Trump. Potrivit acestuia, „palestinienii se confruntă cu etapa cea mai periculoasă a istoriei lor” făcând referire la o serie de măsuri controversate luate de Donald Trump, în special recunoașterea unilaterală a Ierusalimului drept capitală a Israelului, în decembrie 2017. Pe fondul acestei recunoașteri dar și a planului de pace pe care administrația Trump îndrăznește să îl propună în numele celor două state, Palestina a înghețat relațiile cu SUA.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page