Franța a ieșit cea mai „șifonată” după summitul liderilor europeni unde s-a decis amânarea Brexitulu


Cele mai mari speranțe ale premierului britanic, Theresa May s-au împlinit aseară când, la finalul summitului extraordinar invocat de președintele Consiliului European, Donald Tusk a anunțat că negocierile purtate în decursul a mai multe ore s-au încheiat cu acceptarea unei amânări a ieșirii Marii Britanii din blocul comunitar până pe data de 31 octombrie. Astfel, ceea ce nu a reușit Parlamentul și Guvernul de la Londra să facă în ultimele zile, au reușit liderii de la Bruxelles într-o singură zi.

Disperată că membrii Camerei Comunelor au respins de trei ori acordul negociat cu Bruxellesul, Theresa May simțea presiunea zilei de 12 aprilie, atunci când Donald Tusk aștepta o decizie definitivă privind Brexitul. Indulgența oficialilor europeni a salvat însă situația Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord, oferindu-le răgaz până în toamnă pentru a lucra cu mai multe soluții.

În timp ce Marea Britanie a fost marea câștigătoare a summitului de aseară, Franța a ieșit „șifonată” de la întâlnirea celor 27 de state membrie, plus Regatul Unit. Atitudinea extrem de dură președintelui francez, Emmanuel Macron la adresa Brexitului nu a rămas necriticată de mai mulți diplomați europeni care au acuzat Franța de un „comportament enervant”. Mai mult, obișnuiții prieteni Franța și Germania, au intrat în polemici la summitul de aseară, după ce cancelarul german, Angela Merkel și-a prezentat opiniile privind perioada amânării deciziei de Brexit, diferit față de cele ale lui Emmanuel Macron.

„UE-27/Marea Britanie au convenit asupra unei amânări flexibile până la 31 octombrie. Asta înseamnă alte şase luni în care Marea Britanie să găsească cea mai bună soluţie posibilă”, a transmis președintele Consiliului European, Donald Tusk, la finalul summitului extraordinar. Această decizie a readus zâmbetul pe fața Theresei May care, s-a arătat extrem de îngrijorată în această săptămână din cauza presiunii zilei de 12 aprilie, când urma să ia ultima decizie privind viitorul Marii Britanii.

„Cred în continuare că trebuie să părăsim UE, cu un acrod, cât mai curând posibil. Şi în mod vital, UE a fost de acord că amânarea poate lua sfârşit odată cu ratificarea acordului de retragere - ceea ce a fost principala mea solicitare către ceilalţi lideri. De exemplu, aceasta înseamnă că dacă vom reuşi să adoptăm o înţelegere în primele trei săptămâni ale lunii mai, nu va mai trebui să participăm la alegerile europarlamentare şi vom părăsi UE în mod oficial pe 1 iunie”, a conchis premierul britanic, imediat după întâlnirea de ieri.

O bucurie și mai mare pentru britanici a fost declarația lui Donald Tusk, făcută miercuri spre joi noapte conform căreia liderii Uniunii Europene ar putea fi nevoiți să accepte în luna noiembrie o nouă amânare a procesului Brexitului, transmițând că „Marea Britanie va rămâne o amică a Uniunii Europene”. „În acestă perioadă, ceea ce se întâmplă va fi în mâinile Marii Britanii. Poate să ratifice acordul de retragere şi să plece. Poate să schimbe strategia, dar nu şi acordul de retragere. Sau poate decide să revoce (procesul Brexit)”, a explicat oficialul european. Potrivit oficialului european, scopul evaluării din luna iunie este de a informa liderii UE în legătură cu evoluția situației, nu de a lua noi decizii. La rândul său, Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, s-a declarat încântat de acest rezultat, afirmând că un Brexit fără un acord ar fi fost un dezastru.

Nu chiar un dezastru, dar aproape la limita acestuia a fost catalogat însă, comportamentul Franței care, trădându-și obișnuința de a avea mereu aceiași viziune comună ca și Germania, a ales să iasă în evidență la summitul extraordinar criticând aprobarea unei amânări a Brexitului. Astfel, în timp ce Berlinul s-a pronunțat în favoarea unei amânări până pe 31 octombrie, președintele francez, Emmanuel Macron a afirmat că amânarea Brexit dincolo de 30 iunie ar putea submina Uniunea Europeană.

Această atitudine dură nu a rămas trecută cu vederea, fiind extrem de criticată de diplomații din unele state membre care au afirmat că poziția Franței a generat și mai multe incertitudini. „Comportamentul lor este enervant, doar pentru a arăta cât de importanţi şi puternici sunt”, a declarat un alt diplomat UE în timp ce un altul a admis că „el se află într-o situaţie un pic schizofrenică - publicul (său) intern îi cere să fie dur cu Marea Britanie din motive istorice. Pe de altă parte, Franţa este printre cele mai afectate state în cazul oricărui Brexit fără acord”.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „premierul britanic Theresa May a semnalat miercuri că ar fi dispusă să accepte o ofertă UE privind amânarea Brexit pe termen lung, atât timp cât Marea Britanie va putea părăsi Blocul comunitar în momentul ratificării acordului de Brexit”. „Scopul acestui summit este de a conveni o amânare ce ne oferă mai mult timp să convenim o înţelegere care să ne permită să părăsim UE într-o manieră ordonată. Ceea ce contează, cred, este că am solicitat o amânare până la 30 iunie, dar ceea ce este important este că orice amânare ne permite să plecăm în momentul în care ratificăm un acord de retragere. Aş că, am putea ieşi chiar pe 22 mai şi să începem să ne clădim un viitor mai strălucitor”, a explicat Theresa May chiar înainte de summitul extraordinar.

Featured Posts
Recent Posts
Archive