Înainte de a cere Consiliului European amânarea Brexitului până pe 30 iunie, Marea Britanie începuse
Așteptările care se revarsă asupra Guvernului și Parlamentului de la Londra cresc presiunea luării unei decizii privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, chiar vinerea aceasta, 12 aprilie. Cu toate că încă nu sunt pregătiți cu o soluție de viitor care să prevadă fie relația cu blocul comunitar, fie perspectiva sa economică, britanicii nu se lasă cu una cu două și luptă până în pânzele albe pentru a oficializa Brexitul. După ce negocierile privind despărțirea celor două tabere s-au mutat de la Bruxelles în Parlamentul londonez, unde membrii Camerei Comunelor trebuie să ajungă la un consens cu Guvernul Theresa May, liderii europeni stau pe margine așteptând ca la finalul acestei săptămâni, britanicii să arate direcția în care se vor îndrepta viitoarele relații bilaterale. Considerând că riscul unui Brexit fără acord a ajuns la un nivel alarmant, autoritățile de la Bruxelles sunt gata să audă cererea de ajutor a britanicilor privind răgazul de timp de care mai au nevoie pentru ca despărțirea să se petreacă într-un mediu ordonat.
Deși pare să aibă nevoie de empatia europenilor (deja nerăbdători cu acest proces de negociere a condițiilor de separare), Marea Britanie pare să fi făcut deja primul pas spre un viitor fără blocul comunitar. Autoritățile britanice au emis începând cu 30 martie 2019, pașapoarte care nu mai includ cuvintele „Uniunea Europeană”. Pentru faptul că această acțiune a fost luată pe când Marea Britanie încă este membru al blocului comunitar, mai mulți lideri europeni s-au arătat extrem de surprinși.
Potrivit unui comunicat emis de Ministerul de Interne, eliminarea cuvintelor „Uniunea Europeană” face parte dintr-un proces de transformare care va culmina cu reintroducerea pașapoartelor vechi, de culoare albastră, programată să aibă loc în a doua jumătate a anului 2019. „Paşapoartele vişinii care nu mai includ cuvintele Uniunea Europeană pe copertă au fost introduse de la 30 martie 2019”. Paşapoartele care includ cuvintele Uniunea Europeană vor continua să fie emise o scurtă perioadă după această dată. Persoanele nu vor putea alege dacă pe paşaportul lor va fi menţionată Uniunea Europeană. Ambele modele vor fi valide pentru călătorii”, se arată în comunicat.
Această decizie pare să arate cât de nerăbdătoare este starea britanicilor de a ieși cât mai repede din Uniunea Europeană. Cu toate acestea însă, Guvernul de la Londra încă nu are o soluție cu privire la relația de viitor dintre cele două tabere, odată ce Brexitul ar urma să fie oficializat. Ultimele informații arată faptul că premierul britanic, Theresa May este în negocieri încă din weekend, cu liderul Partidului Laburist (de opoziție), Jeremy Corbyn, încercând să ajungă la un comun sens în ceea ce privește acordul deja respins de trei ori în Parlamentul de la Londra. Propus de May în luna noiembrie, documentul a fost considerat încă de la început ca fiind un act sinucigaș pentru britanici, pentru faptul că prezintă mai multe avantaje pentru europeni decât pentru cetățenii Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord. Acordul Brexit prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale.
După trei încercări eșuate, Theresa May încă mai trage speranțe că acordul poate fi aprobat pe ultima sută de metri, chiar și cu costul unor compromisuri. În cazul în care vineri, Marea Britanie nu va avea un răspuns pentru liderii europeni, May se așteaptă să primească indugența președintelui Consiliului European, Donald Tusk, căruia i-a scris deja la finalul săptămânii trecute, cerându-i o amânare a retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie. „Marea Britanie propune ca această perioadă să se încheie pe 30 iunie 2019. Dacă un acord va fi aprobat până la această, Marea Britanie va propune ca extinderea Brexitului să se încheie mai devreme. Guvernul ar putea să aprobe o perioadă pentru ratificare, care să permită Marii Britanii să se retragă din Uniunea Europeană până la 23 mai 2019 şi astfel să nu participe la alegerile pentru Parlamentul European, însă va continua să facă pregătiri respectabile pentru aceste alegeri, în condiţiile în care acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat premierul May în scrisoarea trimisă liderului Consiliulu European.