De ce ar fi periculoasă europenizarea?

April 5, 2019

 

         Schimbând radical domeniile comunicării și economiei, europenizarea s-a folosit de tehnologie pentru a transforma piețele interne, sistemul instituțional, modul de viață, mentalitățile si relațiile umane, moralitarea și nu în ultimul rând, limba. Însă, până la a stabili efectele acesteia, este important de reținut faptul că încercarea de a schimba Europa și conținutul acesteia are mai degrabă de a face cu țintirea ființei umane deoarece, nicio societatea din lume nu își are valoarea fără contribuția pe care omul o poate aduce vieții. Încercând să se schimbe sisteme întregi de gândire și impunându-se un tipar de conduită, ființa umană este atacată subtil, fiindu-i afectate normele de trai și decizie. Văzută ca „o încercare de comprimare a mai multe societăți la un loc”, europenizarea reprezintă în fond o amenințare colosală pentru identitățile naționale, cultura, limba și ființa umană, parte dintr-o societate unică, diferită.

        Analizată doar de la suprafață, se consideră faptul că dimensiunea principală a europenizării rămâne ordinea politică prin care se încearcă reducerea diferenței dintre statele mici și statele mari; cele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate. Însă, lăsând un sistem informatic unic să propună o axă unanim însușită de toate celelalte state care nu pot ține pasul cu resursele și puterea societăților monopol nu denotă decât intenția nedreaptă a celor din urmă de a-și naște „followers” a cărei admirație și investiție crește și mai mult gradul de discrepanță între acestea. Astfel spus, europenizarea nu promite egalitate de șanse ci o lume dominată de interese politico-economice.

         Folosindu-se de pretextul protecției și securității absolut necesare în contextul unei planete amenințate de atacuri teroriste, europenizarea a fost propusă și pe o dimensiune militară însă, „dimensiunea politică este cea care până la urmă, stabilește politica europenizării, direcțiile și strategiile, treptele de realizare a societăților europene. Ea este cea care face și desface alianțe, dezvoltă, limitează și structurează piețe, introduce modificări în suveranitatea statelor, tulbură structurile identităților existente”.

     Procesul europenizării atrage astăzi numeroase discuții, împărțind bătrânul continent în două tabere: criticii (reprezentați de conservatori) și apărătorii (liberalii). Primii simt europenizarea ca fiind un pericol susținut de suprateritorialitate, denaționalizare și dimensiunea planetară a relațiilor sociale, în timp ce a doua tabără o văd ca o măsură a prosperității universale, aducătoate de pace și libertate. Chiar dacă prima sa carateristică apare peste tot ca fiind cea a dimensiunii economice și nu socio-culturale, chiar și din acest punct de vedere specialiștii sunt sceptici, mărturisind că încercarea de a produce o europenizare economică înseamnă a crea noi forme de organizare socială ale căror intenții se vor concretiza în înlocuirea statelor-națiune tradiționale.

        De remarcat totuși faptul că deși definițiile au ca punte de susținere scopul economic al europenizării, aceasta se revarsă în mod direct asupra societății, afectând prin aprobarea unor strategii europene implementate la nivel local, modul de viață pe care îl impune cetățeanului său. Fără nicio îndoială, caracterul său influențabil asupra societății și culturii naționale este mult mai mare decât influența pe care aceasta o manifestă asupra sistemului politico-economic. Diminuându-se din importanța identității naționale și nevoia de a o proteja de factori externi, europenizarea reușește să convingă rând pe rând „câte o nouă Eva” să guste din fructul interzis. Aspectul cunoașterii pe care îl promite procesul europenizării nu amintește decât cât de periculoasă poate fi cunoașterea după ce aceasta reușește să fie atinsă.

          Crearea unei noi stări de spirit va schimba societățile și ființa umană, pe care le va hrăni temporar cu iluzia unui viitor atotputernic. Din păcate, lipsa frontierelor a dat naștere competitivității și concurenței dintre indivizi, educația, profesionalismul, inteligența, avuția, pragmatismul și așteptările lor. Din momentul în care europenizarea ajunge la ființa umană și reușește să îi câștige atenția, strategia și elementele de ispitire sunt atât de periculoase încât eficiența lor reușesc să determine schimbarea sau mai bine spus, redefinirea prototipului uman.

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts

September 25, 2020

Please reload

Archive
Please reload