top of page

29 martie 2019 – data la care Marea Britanie NU își poate respecta promisiunea de a ieși din Uniunea


Tensiunea a atins cote maxime la conducerea Marii Britanii după ce membrii Parlamentului de la Londra au devenit în sine un obstacol pentru Guvernul Theresa May și sarcina acestuia de a garanta Brexitul cetățenilor care au votat pentru separarea de Uniunea Europeană, la referendumul din data de 23 iunie 2016.

Dacă inițial, liderii de la Bruxelles erau cei care disturbau starea de bine și speranțele britanicilor cu privire la perspectiva de după Brexit, presiunea adoptării unui acord de ieșire din blocul comunitar a mutat importanța fiecărui pas ce urmează să fie luat, pe întâlnirile care au loc săptămânal în Parlamentul britanic. De parcă acum liderii europeni îi au pe membrii Camerei Comunelor ca și aliați, Theresa May se află într-un impas care îi lasă prea puține șanse pentru a reflecta la o decizie fără greșeli. Cu toate că s-a străduit pe ultima sută de metri să negocieze un acord cu Bruxellesul, Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord nu pot ieși din Uniunea Europeană la data promisă, pentru că Parlamentul nu a acceptat acest acord. În timp ce pentru Comisia, Consiliul și Parlamentul European, acordul propus de Theresa May este unul care le aduce extrem de multe avantaje europenilor, mai mulți miniștrii dar și parlamentari britanici au atras atenția asupra faptului că acest document reprezintă o adevărată sinucidere dacă va fi lăsat să treacă oficial.

Militând pentru rămânerea în Uniunea Europeană (fie prin revocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, fie prin organizarea unui al doilea referendum) membrii Parlamentului sunt hotărâți să nu colaboreze prea ușor cu Theresa May.

După aproape doi ani de negocieri a condițiilor de separare dintre cele două tabere, Brexitul nu are loc pe data de 29 martie când a fost promis. În timp ce mai mulți analiști politici prevăd demisia premierului britanic și revocarea articolului 50, Parlamentul de la Londra este chemat din nou să își exprime opinia astăzi, pentru a treia oară, asupra acordului propus de May.

Crezând că doi ani sunt mai mult decât suficienți pentru a pune la punct toate condițiile de separare de Uniunea Europeană, premierul britanic, Theresa May s-a trezit că responsabilitatea pe care și-a asumat-o a adus-o în pragul de a-și pierde reputația. Fiind la conducerea Marii Britanii în timpul celei mai dificile crize politice din ultimii ani, May se luptă în momentul de față atât cu așpteptările propriilor cetățeni cât și cu presiunea manifestată de Uniunea Europeană și Parlamentul de la Londra. Considerând că acordul negociat cu Bruxellesul este singura șansă a britanicilor de a ieși din blocul comunitar, May insistă ca membrii Parlamentului să voteze pentru a treia oară documentul respins deja de două ori.

Astfel, în cadrul zilei de astăzi, Camera Comunelor se va reuni din nou pentru a decide data la care Marea Britanie va trebui să părăsească UE. Dacă acordul nu va fi aprobat, Regatul Unit ar urma să iasă din blocul comunitar pe 12 aprilie. În schimb, dacă Parlamentul va vota documentul „buclucaș” Anglia, Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor va părăsi Uniunea Europeană pe data de 22 mai. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale”. Nemulțumiți de conținutul acestuia, mai mulți membri ai Guvernului May au demisionat ca formă de protest.

Deși tensiunea va atinge cote maxime în cursul zilei de astăzi, în clipa de față mai mulți diplomați europeni au declarat că riscul ca britanicii să părăsească UE fără un acord, este mai crescut decât oricând. Astfel, se ia în considerare organizarea unui summit de urgență pe tema Brexit în data de 10 aprilie.

Sunt aproape trei ani de la decizia majorității britanicilor care au votat la referendum ca Regatul Unit să se retragă din Uniunea Europeană însă, ajunși la linia de sosire, este încă neclar modul și data în care vor avea loc ieșirea țării din blocul comunitar, existând chiar și întrebarea dacă această despărțire se va materializare.

Dezamăgită, Theresa May a declarat că nu există suficient sprijin din partea parlamentarilor britanii pentru un nou vot pe tema Brexitului. „Cred în continuare că direcţia corectă pentru Marea Britanie este să părăsească Uniunea Europeană cu un acord, cât mai curând posibil, acum pe 22 mai. Însă, cu mare regret, am concluzionat că, după cum stau lucrurile, încă nu este suficient sprijin în Camera (Comunelor) pentru a aduce din nou acorul penru vot semnificativ”, a afirmat premierul britanic, într-un discurs în Parlamentul britanic.

Astăzi însă, având în vedere că implică viitorul a milioane de cetățeni europeni, votul membrilor Parlamentului de la Londra are potențialul de a ține întreaga Europă (și nu numai) cu ochii țintă spre mijloacele de comunicare în masă.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page