top of page

Se așteaptă o săptămână de foc pentru Theresa May



În numai două zile, calendarul va arăta data de 29 martie, o zi pe care, acum doi ani, premierul Theresa May o visa ca fiind o zi de glorie pentru cetățenii britanici, după o lungă luptă de a recăpăta independența și autonomia Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord. Cu toate că a avut un parcurs fructuos, alianța dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană a intrat într-un impas decisiv odată cu invazia refugiaților și a imigraților veniți din țările aflate sub conflict militar sau sărăcie. Transformându-se în cea mai mare criză umanitară de după cel de-al Doilea Război Mondial, fenomenul migrației a atins limitele toleranței britanicilor care, în primăvara lui 2016 au organizat un referendum cu privire la apartenența la blocul comunitar.

Rezultatul voturilor a fost pe cât se poate de surprinzător chiar și pentru cetățenii Regatului Unit care, ulterior s-au plâns că nu au știut adevărata dimenisiune a perspectivelor de după Brexit. Nevoită să preia puterea după demisia fostului premier, David Cameron, actualul prim ministru britanic, Theresa May nu a renunțat nici măcar o clipă la ideea că nu poate face față celui mai greu proces economico-administrativ din istoria Marii Britanii. Considerând că doi ani sunt suficienți pentru a desfășura procesul de negociere a condițiilor de separare, May a adoptat o atitudine pe cât de plină de încredere, pe atât de relaxată.

Ajunsă deja într-un punct în care atât vocile europene cât și cele britanici începuseră să facă foarte mult „zgomot”, May s-a simțit presată de așteptările celor din jur pentru a veni cu o soluție urgentă în ceea ce privește relația bilaterală de după Brexit. În noiembrie anul trecut, premierul britanic a făcut public un acord ale cărui condiții de separare au fost imediat pe placul liderilor de la Bruxelles dar dur criticate de către politicienii britanici. Considerându-l un act sinucigaș deoarece May propune o despărțire în urma căreia britanicii încă să mai fie dependenți față de Uniunea Europeană, mai mulți miniștri din Guvernul Theresa May și-au dat demisia.

După două încercări asiduee, acordul a fost respins de către membrii Parlamentului de la Londra, astfel încât astăzi, cu două zile înainte de termenul limită pentru oficializarea Brexitului, Marea Britanie se află într-o criză fără precedent iar cariera Theresei May, într-un impas din care nu prea se văd soluții care să o salveze.

Involuntar, odată ce a preluat această sarcină fără precedent (n.r. responsabilitatea de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană), Theresa May a riscat totul într-o provocare politică care avea doar două rezultate: succesul sau înfrângerea. Urâtă de unii și iubită de alții, May resimte acum presiunea de a-și da demisia de la conducerea Guvernului britanic, pentru a mulțumi atât opoziția, cât și milioanele de britanici care protestează pe străzile Londrei împotriva Brexitului. Constrânsă de propunerea de a demisiona dacă își dorește ca Parlamentul britanic să aprobe acordul cu UE, după o a treia rundă de voturi, May trăiește această săptămână ca fiind una cu multă greutate pentru cariera sa, nu numai în ceea ce privește Brexitul.

Potrivit jurnalistului Tom Dunn de la cotidianul „The Sun”, premierul britanic ar putea anunța astăzi în jurul orei 17.00 (ora României, 19.00) data la care își va da demisia din fruntea Guvernului de la Londra. Conform lui Dunn, acest anunț ar putea fi făcut cu ocazia unei ședințe a parlamentarilor conservatori, programată să se desfășoare astăzi. „Granzii Tory (membru al Partidului Conservator, n.red.) se aşteaptă acum ca prim-ministrul să se folosească de ocazie pentru a stabili data demisiei sale”, a transmis jurnalistul pe Twitter.

Această presupunere este confirmată chiar și de un parlamentar conservator care, sub protecția anonimatului a declarat că „în mod cert este o posibilitate” ca May să anunțe miercuri data la care își va da demisia.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „jurnalistul Robert Peston de la postul ITV a relatat luni că premierul britanic Theresa May le-a spus mai multor parlamentari pro-Brexit, inclusiv foştilor miniştri Boris Johnson şi David Davis, că va renunţa la funcţia de premier în încercarea de a obţine sprijinul acestora pentru acordul Brexit negociat de Guvernul de la Londra cu UE”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page