Marea Britanie recunoaște că este fizic imposibil să părăsească UE în data de 29 martie

March 18, 2019

 

 

         Au trecut aproape doi ani de la invocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, iar premierul Theresa May resimte că rezultatele neașteptat de negative ale procesului de negociere a condițiilor de separare dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană. Cu toate că spera în propunerea unui Acord care să stabilească termenii separării, documentul redactat și prezentat în toamna trecută de către premierul britanic nu a fost ceea ce au așteptat și colegii săi de breaslă să audă. Criticat și acuzat că are mai multe avantaje pentru cetățenii europeni decât pentru britanici, mai mulți miniștrii au protestat la adresa acestuia, dându-și demisia. Mai mult, nici Parlamentul de la Londra nu l-a dorit în forma în care a fost prezentat, astfel că în luna ianuarie, l-au respins vehement.

     Totuși, curând, singurul text propus cu condițiile de separare a suferit câteva modificări, însă nici sub această nouă formă, Acordul nu a fost suficient de convingător. La îneputul săptămânii trecute, Camera Comunelor l-au respins din nou. Tot săptămâna trecută, membrii Camerei Comunelor au votat împotriva ideii de ieșire din blocul comunitar fără un Acord, dar pentru propunerea de amânare a Brexitului, stabilind de comun acord, că noul termen ar trebui să fie data de 30 iunie 2019.

       În timp ce îi mai despart doar 2 săptămâni de termenul la care divorțul de Uniunea Europeană ar fi trebuit să fie pronunțat definitiv și irevocabil, britanicii par prinși într-o situație pe cât de dificilă pe atât de fără scăpare. Potrivit însuși Ministrului britanic de Finanțe, „este fizic imposibil ca Marea Britanie să mai părăsească blocul comunitar în data de 29 martie”.

    Presiunea așteptărilor venite atât din partea cetățenilor britanici care vor să știe ce se va întâmpla cu viitorul lor de după Brexit dar și a celor europeni care locuiesc, studiază sau au de gând să călătorească pe teritoriile Angliei, Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord, îi forțează pe liderii de la Londra să găsească o soluție urgentă până în data de 29 martie, când Guvernul Theresei May a promis că va oficializa Brexitul.

   Din păcate pentru acesta, realitatea arată cu totul alta decât au sperat acum doi ani. Imposibilitatea de a găsi o soluție la problema frontierei dintre Irlanda de Nord (stat parte din Marea Britanie) și Irlanda a ținut în „stand by” procesul de negociere a condițiilor de separare timp de o vreme îndelungată. Astăzi, potrivit Ministrului britanic de Finanțe, Philip Hammond, britanicii trebuie să se gândească serios la propunerea de a cere Uniunii Europene să îngăduie Guvernului de la Londra o prelungire a termenului pentru Brexit, deoarece este fizic imposibil ca Marea Britanie să mai poată părăsi Uniunea Europeană la termenul stabilit. Conform declarației acestuia, nu ar mai fi suficient timp pentru procedurile legislative.

      „Chiar dacă parlamentarii vor aproba Acordul Brexit negociat de Theresa May în următoarele zile, va fi nevoie de o prelungire de scurtă durată” a transmis Hammond, completând că „sunt puţine şanse ca Acordul să fie aprobat când va fi prezentat pentru a treia oară în faţa Camerei Comunelor, deşi mai mulţi parlamentari au anunţat că îşi vor schimba votul negativ”.

       Cu toate că a fost deja respins de două ori în decursul a două luni, Acordul propus de Theresa May va ajunge săptămâna aceasta pentru a treia oară în fața Camerei Comunelor. Dacă nici de data aceasta Acordul nu va primi o aprobare din partea Parlamentului de la Londra, atunci, Guvernul britanic va avea de luat o decizie extrem de dificilă. Cea mai disputată soluție ar fi amânarea Brexitului însă numai sub condițiile impuse de Uniunea Europeană. În cazul acestei prime ipoteze, premierul britanic consideră că am amânarea divorțului dintre Marea Britanie și blocul comunitar va fi una foarte îndelungată. De altă parte, dacă Parlamentul britanic va adopta un acord de retragere până miercurea viitoare, Theresa May a precizat că va încerca să obțină aprobarea Uniunii Europene pentru amânarea Brexitului până cel puțin pe data de 30 iunie.

        Așteptând nerăbdător ultimul vot asupra Acordului propus de Theresa May, liderul Partidului Laburist (de opoziție), Jeremy Corbyn a anunțat că formațiunea sa va impune o moțiune de cenzură împotriva prim-ministrului Theresa May, dacă documentul va fi respins pentru a treia oară.

      „Am avut un vot de neîncredere deja. Se pare că Guvernul va aduce Acordul în Parlament, din nou, săptămâna aceasta. Cred că va fi respins din nou, întregul proces este contracronometru. Cred că în acel moment o moţiune de cenzură va fi potrivită. În acel punct, va trebui să spunem că trebuie să aibă loc alegeri generale”, a precizat Corbyn.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive