„Emmanuel Macron propune un fel de KGB la nivelul UE şi arată cât de departe sunt liderii Europei de

Criticat pentru că este prea tânăr ca să poată conduce o țară de nivelul Franței,

președintele Emmanuel Macron pare să se implice din ce în ce mai mult în problemele cu care se confruntă unul dintre stâlpii de rezistență ai Uniunii Europene. Dacă inițial, Macron poza mai degrabă în președintele care reprezenta doar imaginea Franței, imediat după ce acesta a înțeles seriozitatea și gravitatea protestelor din propria-i țară, conduse de „vestele galbene”, liderul de la Paris a ales să se implice în problemele cu care se confruntă cetățenii săi. Una dintre acestea este reprezentată de amenințarea declinului Uniunii Europene, din cauza Brexitului, a scăderii lipsei de încredere în instituțiile europene și a comportamentului răzvrătit manifestat de state membre care nu mai sunt de acord cu migrația promovată intens de Comisia, Parlamentul și Consiliul european.

La începutul acestei săptămâni, Emmanuel Macron a postat pe siteul președinției franceze o scrisoare tradusă în mai multe limbi. Dorind să anticipeze convingerea cetățenilor europeni că votul la alegerile europarlamentare contează, Macron s-a adresat acestora făcând referire la viziunea sa asupra mai multor subiecte importante. Această scrisoare a născut imediat o serie largă de reacție, printre care, una extrem de dură a jurnalistului român, Ion Cristoiu. Potrivit acestuia, președintele Franței „propune un fel de KGB la nivelul Uniunii Europene și arată cât de departe sunt liderii Europei de realitățile vremurilor”. Pe scurt, Macron este cu adevărat prea tânăr ca să poată înțelege politica momentului.

Ironic dar la subiect, Ion Cristoiu comentează titlul cu care președintele Emmanuel Macron și-a început scrisoarea, acuzându-l de o vastă operațiune de publicitate electorală. Adresată tuturor cetățenilor Europei, jurnalistul român punctează că aceasta nu include și „vestele galbene” ca public. „De la un capăt la altul textul e marcat de bombasticism, solemnitate de Marseilleza (Le jour de gloire est arrivé), retorică de Napoleon cel mijlociu (cel Mic a fost Napoleon al III-lea), patetism de ceapă tăiată”, concluzionează Cristoiu, adăugând că „scrisoarea se vrea astfel un fel de Sirenă a lui Roaită de la noi, care în timpul Revoluţiei franceze s-a numit Tocsin, un Deşteaptă-te europene din somnul tău de moarte!

Ar trebui să observăm însă că între intenţie şi realizare e o prăpastie. Manifestele (şi scrisoarea e un Manifest) sînt scurte, pline de conţinut, ca un glonţ de pulbere, şi nu lungi, poliloghii de-a binelea, precum textul lui Macron. Punctul de plecare e corect. Uniunea Europeană, pentru că de Uniune e vorba şi nu de continentul european, care nu se limitează la UE, ci cuprinde şi Ucraina, Republica Moldova, ba chiar şi Rusia şi Turcia, se află în pragul dezastrului. Rînd pe rînd partidele eurosceptice prind putere electorală. Ţări precum Ungaria, Polonia, Italia critică, ba chiar denunţă Bruxellesul. Din cîte de vede, în rîndul rebelelor n-am trecut România. Şi nu pentru că aş vrea să polemizez cu propaganda TeFeListă împotriva PSD, ci pentru că eu nu văd în bombănelile PSD la adresa Bruxellului o viziune suveranistă, ca în cazul partidului lui Orban, ci pur şi simplu o şmecherie prin care baronii vor să fie lăsaţi să fure.

Brexitul a fost însă semnalul cel mai puternic al crizei în care se află proiectul

european. De cum s-a anunţat Brexitul, Birocraţii de la Bruxelles, birocraţii de lux precum Juncker, Timmermans, au declarat că UE are nevoie de reforme radicale. Reforme cerute de realităţile care au dus la Brexit. Pentru că, în ciuda propagandei bolşevice duse de Birocraţii de la Bruxelles şi a filmelor proaste despre acest mare eveniment, Brexitul are drept principală cauză situaţia de Criză de sistem din Uniunea Europeană. Au trecut de atunci trei ani. Dinspre Bruxelles n-a venit nici măcar o adiere de reformă. Şi ar fi trebuit să se treacă neîntîrziat la reforme. Sensul acestora? Scrie Radu Portocală în cartea sa care abordează şi Criza UE: „Sînt ani buni de acum de cînd fostul dizident Vladimir Boukovsky arăta asemănările ideatice dintre Uniunea Europeană şi fosta Uniune Sovietică: o amplă birocraţie ineficace pe care toată lumea trebuie să o iubească. Ca şi pe vremuri la Moscova, se spune la Bruxelles în zilele noastre: Noi ştim că este bine pentru dumneavoastră! Şi faţă de o asemenea certitudine, toată lumea trebuie să tacă şi să accepte. Doar că, vrînd să impui altora propria concepţie despre bine, ajungi să dispreţuieşti libertatea celorlaţi. Nişte fleacuri, cui îi pasă cînd este în joc marele vis european? Dar care vis?

De multă vreme există un decalaj prea mare între această structură arhaică şi realitate. Ea nu mai poate convinge în primul rînd, pentru că nu a realizat nimic convingător. Pretutindeni în Europa alegătorii şi-au arătat neîncrederea faţă de Uniunea Europeană prin voturile pe care le-au acordat în mare număr partidelor suveraniste. Faţă de acest lucru, a spune, aşa cum fac aproape toţi oamenii politici – şi domnul Macron printre ei, uimitor de încrezător într-un viitor indescifrabil – că avem nevoie de mai multă Europă, dovedeşte fie inconştienţă, fie dispreţ pentru voinţa popoarelor.”

Brexitul, revolta ungurilor, a polonezilor, a italienilor, a francezilor care voteză pe Marine Le Pen, a estonienilor, care au votat un partid eurosceptic, au drept temei transformarea treptată a UE într-o nouă Uniune Sovietică. Tovarăşii de la Kremlin denunţau orice tentativă a ţărilor din Est de a-şi apăra interesele drept naţionalism. Ei invocau internaţionalismul ca stare de spirit obligatorie pentru lagărul socialist, dar prin asta ei înteţelegeau supunerea necondiţionată la interesele Moscovei. Birocraţii de la Bruxelles invocă europenismul pentru a putea promova interesele Germaniei, noul Kremlin al Europei. Cine nu se supune intereselor Germaniei e taxat de naţionalist, de populist. Ungaria s-a confruntat cu dezastrul care a fost trecerea pe teritoriul său a hoardelor de emigranţi stimulate de Angela Merkel. Cînd Victor Orban a vrut să-şi apere ţara de hoardele care voiau să ajungă în Germania, unde evident, n-aveau să umple autostrăzile, n-aveau să calce în picioare terenurile agricole, Victor Orban a fost acuzat de naţionalism. Vă mai amintiţi? Cînd România a refuzat Planul Valev, prin care noi urma să fim culegători, în timp ce nemţii urmau să fie muncitori de înaltă calificare, Moscova ne-a acuzat de naţionalism.

Reformele cerute de Criza UE merg în direcţia unei mari libertăţi a ţărilor membre, a unei mari democraţii în UE, astfel încît Uniunea să fie Europeană şi nu Sovietică, dar mai ales a dispariţiei Birocraţiei de lux, a Birocraţiei care, pentru a-şi justifica existenţa, născoceşte reguli aberante, a căror îndeplinire trebuie s-o verifice ea. Plecînd de la realitatea Crizei, ce propune Macron? Măsuri menite să transforme UE în Uniunea Sovietică! Nevoii de debirocratizare, nevoii de mai mare democraţie, de curmare a tutelei mărunte, de luare în seamă şi a intereselor naţionale, Macron le răspunde cu mai multă birocraţie, cu înfiinţarea unor instituţii care ar fi stîrnit invidia lui Brejnev: o poliţie de frontieră comună şi un oficiu european de azil, un Consiliu European de securitate internă.