Încă un rând de negocieri fără rezultat. După o nouă serie de discuții, Marea Britanie și Uniunea Europeană nu au încă un acord

March 6, 2019

          

 

 

            Ce nu au reușit în doi ani de zile pe când au avut la dispoziție o perioadă de timp fără presiuni și stres, britanicii și liderii europeni caută să obțină în ultimele zile rămase până la data de 29 martie când, potrivit calendarului inițial, cele două tabere vor oficializa răsunătorul divorț. Exact ca ăn zicala românilor, „nu se poate îngrășa porcul în Ajunul Crăciunului”, cele două tabere caută cu disperare soluții pentru ca proprii cetățeni să fie protejați de o astfel de separare. Din păcate, așa cum nu s-a putut ajunge la o înțelegere în mai bine de 24 de luni, presiunea așteptărilor și a timpului care se scurge foarte repede, face ca poziția celor două părți să fie și mai greu de luat.

            Întâlniți la o altă rundă de negocieri, autoritățile britanicile și cele de la Bruxelles au plecat de la discuțiile de trei ore, fără niciun rezultat. Potrivit unui oficial UE, negocierile nu au decurs bine și se intenționează să fie reluate în cursul zilei de astăzi.

            Puținele opțiuni pe care le au britanicii pentru a-și salva atât pielea cât și imaginea de după decizia Bexitului, o forțează pe premierul britanic, Theresa May să facă orice este nevoie pentru ca înainte de 29 martie, Guvernul său să se asigure că va încheia un Brexit avantajos. După ce Acordul inițial propus de aceasta în luna noiembrie a fost respins de către Parlament, singurele soluții pe care le are pe masă sunt: amânarea Brexitului, anularea Brexitului, repetarea referendum-ului cu privire la apatenența Marii Britanii la blocul comunitar sau aprobarea acordului inițial de către Camera Comunelor. Din păcate, membrii acesteia au hotărât deja că primul acord nu poate fi o soluție având în vedere „dezastrul” punctat în document care susține avantajele europenilor în defavoarea cetățenilor Regatului Unit. În schimb, au declarat că ar putea fi de acord cu acest text dacă se permit anumite amendamente asupra lui. La auzul acestei propuneri, liderii de la Bruxelles au amenințat că vor respinge orice amendament asupra inițialului Acord cu care, bineînțeles, spre deosebire de britanici, sunt extrem de mulțumiți.

            Considerând că orice zi este un prilej prețios de a găsi o soluție până în data de 29 martie, ieri, atât britanicii cât și oficialii Uniunii Europene s-au adunat la masa negocierilor sperând într-un miracol de ultim moment. După trei ore de discuții, ambele părți au plecat acasă fără niciun rezultat, primțându-și totuși că vor relua negocierile astăzi.

            Cu toate că niciuna dintre părțile participante nu au dorit să facă niciun comentariu de după întâlnire, un oficial al Uniunii Europene a declarat că discuțiile nu au fost deloc unele reușite. În cadrul acestei întâlniri au participat negociatorul șef al blocului comunitar, Michael Barnier, secretarul britanic pentru Brexit, Stephen Barclay și procurorul general al Marii Britanii, Geoffrey Cox. Intenția britanicilor de la aceste discuții rămâne speranța că pot obține concesii suplimentare din partea Bruxelles-ului pentru a putea evita producerea unui Brexit fără acord.

            Problema de discuție dintre cele două tabere rămâne încă legată de frontiera între Irlanda (țară membră a Uniunii Europene) și regiunea britanică Irlanda de Nord. După cum a menționat de nenumărate ori, premierul britanic, Theresa May este de acord cu renegocierea situației frontierei nord-irlandeze. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „acordul inițial pe tema Brexit prevede un statut special pentru provincia britanică Irlanda de Nord, în scopul evitării introducerii controalelor la frontiera cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Prevederea este contestată de numeroşi parlamentari britanici. Garanţiile acordate Irlandei de Nord riscă să blocheze Marea Britanie în serii de negocieri repetate în următorii ani, se arată în raportul guvernamental de evaluare juridică”.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload