top of page

Premierul Ungariei, Viktor Orban condamnă cererea de excludere a formațiunii sale Fidesz din Partidu


Cunoscut ca fiind un conducător extremist, premierul ungar, Viktor Orban și-a atras foarte mulți dușmani după ce în toamna lui 2015 a refuzat supunerea față de decizia instituțiilor Uniunii Europene de a accepta, primi și integra cota obligatorie de refugiați ce i-a fost atribuită țării sale. Chiar dacă majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au ales să facă acest sacrificiu, arătându-și astfel solidaritatea față de străinii în nevoie, Ungaria a fost încă de la început una dintre țările care a promovat discriminarea și rasismul. Preferând să lupte mai degrabă cu Uniunea Europeană decât cu valul de extracomunitari, Viktor Orban a fost avertizat de nenumărate ori de către liderii de la Bruxelles că este timpul să își schimbe atitudinea, altfel, deciziile premierului va afecta siguranța cetățenilor.

Îndrăgit al politicii promovate de către președintele rus, Vladimir Putin, dar un mare critic al miliardarului american de origine ungară, George Soros pe care îl acuză de o influență negativă și manipulare la nivel mondial, inclusiv în Ungaria), Orban preferă să își urmeze singur calea pe care o consideră dreaptă și sigură pentru propria națiune. Temându-se că străinii au puterea de a afecta identitatea și cultura națională, premierul ungar luptă astăzi cu orice mijloc pentru ca Ungaria să fie protejată de efectele dezastruoase ale migrației. Din păcate, acest tip de comportament nu a rămas nepedepsit. După nenumărate avertizări, Comisia Europeană a sancționat toamna trecută, Ungaria, invocând articolul 7 din Tratatul de la Lisabona, luându-i dreptul de a mai vota în Parlamentul European.

Această decizie extrem de puternică pare să nu îl fi potolit pe Viktor Orban, care continuă să instige la discriminare. De data aceasta, criticii premierului ungar au propus excluderea formațiunii sale, Fidesz, din Partidul Popular European.

Cum era de așteptat, reacția lui Viktor Orban nu a întârziat să apară. Aceasta consideră că atacurile la adresa formațiunii sale de dreapta provin din partea politicienilor de stânga, având ca scop afectarea imaginii Partidului Popular European (PPE, centru-dreapta), în contextul scrutinului europarlamentar programat pentru luna mai. „În realitate, atacurile provin din partea forţelor politice de stânga şi nu au rolul de a ne afecta pe noi, ci Partidul Popular European. Dacă nu ne vor mai ataca pe noi, vor începe să îi atace pe italieni şi pe austrieci. Nu înţelege toată lumea acest lucru, dar în literatura de specialitate sunt numiţi, potrivit lui Lenin, idioţi folositori. Chiar dacă sunt implicaţi în lupta pentru o anumită doctrină, aceştia servesc interesele altora, chiar pe cele ale adversarilor”, a declarat Viktor Orban.

De curând, premierul Ungariei a lansat o puternică campanie împotriva președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker (totodată și politician în cadrul PPE). De data aceasta, Orban a amenințat că îl va critica și pe prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmeramans. „În următoarea etapă a campaniei electorale, vom avea un alt interlocutor pe afişele politice: domnul Timmermans. Domnul Juncker pregăteşte retragerea din politică, iar locul îi va fi luat de domnul Timmermans. Rolul lui George Soros în politica europeană nu poate fi ignorat iar toată lumea are dreptul să ştie că Timmermans este un cunoscut aliat al acestuia” a punctat premierul ungar. Se pare că această revoltă a lui Orban la adresa lui Frans Timmermans reprezintă o amenințare având în vedere că prim-vicepreședintele este candidatul Partidului Socialiștilor Europeni (PSE, centru-stânga) pentru postul de președinte al Comisiei Europene.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Partidul Popular European (PPE) va analiza în martie posibilitatea excluderii formaţiunii Fidesz, condusă de premierul ungar Viktor Orban. Cazul formaţiunii Fidesz va fi pe agenda reuniunii PPE din 20 martie, un eveniment organizat pentru aprobarea strategiei partidului în campania electorală europarlamentară. Doi funcţionari din cadrul PPE au declarat pentru cotidianul The Guardian că în cursul acestei reuniuni se va discuta şi despre cazul lui Viktor Orban şi al partidului Fidesz. Partide de centru-dreapta din ţări nordice analizează posibilitatea introducerii unei solicitări pentru o procedură disciplinară împotriva formaţiunii Fidesz. În trecut, politicile lui Viktor Orban au fost criticate de partide din Olanda şi Luxemburg”.

După lansarea campaniei agresive împotriva lui Jean-Claude Juncker, Viktor Orban și-a câștigat multe critici din partea statelor Uniunii Europene. Finlanda spre exemplu, este de acord ca premierul ungar să nu mai fie membru PPE. „Este evident că partidul Fidesz condus de Orban nu împărtășește valorile PPE. Eu aș merge atât de departe încât i-aș numi o forță nedemocratică” a declarat Petri Sarvamaa, un eurodeputat creștin-democrat din Finlanda.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page