top of page

Nervi în tabăra britanicilor. Incertitudinea Brexitului l-a determinat pe ministrul britanic al Agri


Cu toate că au avut aproape 2 ani la dispoziție pentru a negocia condițiile de separare, britanicii și liderii de la Bruxelles nu au putut decide de comun acord care va fi relația lor imediat după ce în data de 29 martie, Brexitul va fi oficializat. Totuși, presiunea așteptărilor atât a cetățenilor din Anglia, Scoatia, Țara Galilor și Irlanda de Nord, cât și ale cetățenilor europeni au forțat-o pe Theresa May să propună un Acord de ultim moment. Pentru că documentul prevedea mai multe dezavantaje pentru britanici decât perspectiva unui viitor independent și autonom, așa cum intenționa premierul britanic să aducă națiunii sale, membrii Camerei Comunelor au respins singura «înțelegere» prevăzută să salveze Brexitul. În schimb, aceștia au militat pentru acceptarea despărțirii de Uniunea Europeană sub propriile condiții (amendarea documentului cu propriile idei), însă oficialii de la Bruxelles refuză să mai renegocieze.

Astăzi, presiunea este și mai mare, iar atmosfera din interiorul Guvernului londonez pare extrem de tensionată. Incerți în ceea ce privește ziua de 29 martie, politicienii britanici caută cu disperare să își apere punctul de vedere militând puternic fie pentru rămânerea în Uniunea Europeană, fie pentru despărțirea de blocul comunitar cât mai urgent. Din păcate, ambele decizii prezintă în acest moment o serie de factori care nu avantajează cetățenii britanici.

În mijlocul apelor tulburi, un membru al Guvernului britanic a cedat tensiunilor create de Brexit și a decis să își prezinte demisia. Astfel, în cursul serii de joi, George Eustice a demisionat din funcția de secretar de stat în Ministerul britanic al Agriculturii. Motivul acestuia a fost cauzat de perspectiva amânării ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

«Mă tem că evenimentele produse săptămana aceasta vor conduce la o serie de efecte care vor culmina cu dictarea de către UE a condițiilor prelungirii negocierilor și în final la umilirea țării noastre. Nu putem negocia un Brexit de succes dacă nu suntem pregătiți să ieșim pe ușă», a spus oficialul.

Demisia ministrului britanic al Agriculturii atrage atenția asupra presiunii uriașe pe care o resimt britanicii în aceste zile. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, «George Eustice este al 14-lea membru al Guvernului Theresa May care își prezintă demisia din cauza crizei Brexit».

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page