Nu va exista un Brexit fără un Acord semnat între Marea Britanie și Uniunea Europeană

February 26, 2019

 

         

            Dacă inițial, premierul britanic, Theresa May lua decizii de o importanță majoră la cârma Executivului de la Londra, încurajată de un puternic sentiment conform căruia acționează spre binele cetățenilor, ideea Brexitului în condițiile în care până în momentul de față nu s-a stabilit un set de condiții care să favorizeze relația de viitor dintre cele două tabere o sperie chiar și pe May. Conștientă că Anglia, Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord necesită tot sprijinul imediat ce Brexitul va fi semnat oficial, Theresa May a înțeles că nu poate merge până în pânzele albe cu ideea separării fără să ia în calcul și faptul că nu separarea de Uniunea Europeană este prioritatea în cazul acestui Brexit, ci binele milioanelor de britanici de după divorț.

            Cu toate că în luna noiembrie a anului tercut, premierul britanic a pus pe masă un document care preciza condițiile unui Acord făcut „de urgență” (la presiunea mass mediei), acesta a fost respins de către Parlamentul britanic, considerându-l extrem de dezavantajos pentru poporul său. Acum, timpul se scurge cu repeziciune iar Theresa May resimte presiunea rolului pe care îl are în luarea celei mai „riscante” decizii din întreaga sa carieră. În timp ce posibilitatea renunțării la ideea Brexitului sau organizarea celui de-al doilea referendum privind apartenența Marii Britanii la Uniunea Europeană sunt opțiuni respinse din start de către premierul britanic, cel mai probabil, Theresa May se gândește să propună oficial excluderea unui Brexit fără un acord. Cerând astfel mai mult timp pentru a putea redacta un nou document pentru un altfel de Acord, Theresa May practic cere amânarea Brexitului, cu cel puțin două luni, scrie publicația britanică, The Sun. 

            Presată din toate părțile, în mod special de către proprii colegi de breaslă, premierul britanic a înțeles într-un final faptul că un Brexit fără un Acord cu blocul comunitar ar putea reprezenta un dezastru pentru oamenii săi. Având în joc cariera sa politică dar și viitorul uneia dintre cele mai puternice națiuni de pe teritoriul bătrânului continent, Theresa May preferă să lase orgoliul deoparte și să admită că ieșirea Marii Britanii din UE nu este un lucru atât de simplu. Setarea condițiilor privind relațiile bilaterale de după despărțire deține un rol major în starea de bine a cetățenilor săi, fapt pentru care, înțelegând că Brexitul nu se poate semna fără un acord, Theresa May este pregătită să obțină concesii suplimentare din partea Bruxelles-ului pentru a evita producerea acestui dezastru.  

            De altă parte, Partidul Laburist aflat în opoziție, este pregătit să ceară convocarea unui nou referendum cu privire la apartenența Marii Britanii la blocul comunitar, dacă, Camera Comunelor va respinge propunerile formațiunii privind producerea Brexitului.  „Premierul Theresa May a intrat într-o situaţie contracronometru într-un mod lipsit de inteligenţă, în încercarea de a-i forţa pe deputaţi să aleagă între acordul său eşuat şi ieşirea din UE fără acord. Nu putem accepta şi nu vom accepta", a declarat liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn. Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „Theresa May ia în considerare amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană cu două luni, dacă nu se va reuşi încheierea unui acord până în data de 12 martie. Oficialii guvernamentali au întocmit pe parcursul ultimelor două zile o listă de opţiuni, pentru a evita demisiile mai multor miniştri, nemulţumiţi de posibilitatea ieşirii Marii Britanii din UE fără un acord”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive