top of page

Serviciul de Securitate din Ucraina acuză Rusia de implicare în alegerile prezidențiale

Indiferent de tipul de eveniment care urmează să aibă loc pe teritoriul Uniunii Europene, aliații americanilor găsesc mereu prilej să acuze în prealabil, Rusia de implicare sau influență negativă asupra acestora. Fie că este vorba de anexarea „cu forța” a Peninsulei Crimeea, ingerințele privind rezultatele referendumului din data de 23 iunie 2016 când britanicii au votat pentru ieșirea din blocul comunitar sau acuzațiile conform cărora Kremlinul ar fi încercat să îl ucidă pe fostul spion rus Sergei Skripal, otrăvindu-l atât pe el cât și pe fiica sa într-un orășel din Marea Britanie, Rusia este văzută ca vinvatul celor mai macabre evenimente de pe teritoriul bătrânului continent.

Mai mult, conflictul continuu dintre Rusia și Statele Unite ale Americii s-a răspândit acum până în tabăra aliaților acestora, intervenind la rândul lor în crearea unei imagini negative ale președintelui rus, Vladimir Putin și politica acestuia.

Ucraina este un caz special, care a reușit în scurt timp să convingă majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene de faptul că Rusia este dușmanul numărul 1, care trebuie ținut continuu sub supraveghere pentru a nu i se acorda timp și spațiu să își manifeste forța în decizii nefaste privind țările vecine. Acuzând-o că le-a anexat cu forța Peninsula Crimeea, autoritățile ucrainiene fac presiuni mari asupra liderilor de la Bruxelles pentru a menține sancțiunile impuse Rusiei. După ce au devenit victimele unor luări de ostatici pe mare, motivând că militari marini ucrainieni au fost prinși pe apele din Peninsula Crimeea (acum parte din teritoriul mamă, Rusia), faptul că în luna martie Ucraina își va desfășura alegerile prezidențiale este un alt motiv de îngrijorare pentru Kiev.

Săptămâna aceasta, Serviciul de Securitate din Ucraina (SBU) a acuzat Moscova că a încercat să influențeze procesul electoral din Ucraina, prin crearea unor structuri ilegale care să asigure victoria unui anumit candidat.

De parcă agenda zilnică a Rusiei este să se asigure că aliații Statelor Unite ale Americii, Ucraina crede că alegerile prezidențiale ce urmează să aibă loc în luna martie a acestui an, sunt vizate de influența prin structuri ilegale ale Moscovei privind unul dintre candidații principali.

Până în prezent 44 de persoane s-au înscris pe lista candidaților însă conform celui mai recent sondaj, favoriții sunt: actorul de comedie, Volodimir Zelenski, actualul președinte Petro Poroșenko și Iulia Timoșenko, liderul opoziției.

După ce relațiile dine Ucraina și Rusia au fost drastic afectate de evenimentul din anul 2014 când locuitorii Peninsulei Crimeea au cerut lui Vladimir Putin să fie anexați la patria mamă, astăzi, autoritățile ucrainiene simt că sunt într-un „război” cu Moscova. Căutând orice pretext pentru a da vina pe ruși, de data aceasta, ucrainienii sunt convinși că alegerile prezidențiale de la Kiev sunt un motiv pentru care rușii trebuie priviți cu mare atenție. Potrivit directului adjunct al Serviciului de Securitate din Ucraina, „un grup de cetăţeni ruşi şi ucrainieni au creat o reţea de persoane pregătite să voteze pentru un anumit candidat şi să influenţeze opinia publică”.

„Activitatea aceasta este ilegală şi are ca scop influenţarea rezultatelor electorale”, a declarat Kononenko, adăugând că reţeaua descoperită acţiona de mult timp pe teritoriul Ucrainei. Din motive de „securitate” directorul adjunct al SBU a refuzat să facă public numele candidatului care ar urma să beneficieze de susținerea Rusiei prin intermediul acestei rețele.

Totuși, la auzul acesei declarații, Administrația de la Moscova a negat vehement orice implicare în alegerile din Ucraina.

Cu un număr record de candidați, ultimele date oficiale ale sondajelor de opinie arată că în momentul de față favoritul ucrainienilor se află actorul de comedie în vârstă de 40 de ani, Vladimir Zelenskiy. Potrivit hotnews.ro, „Zelensky nu are nicio experiență politică, dar este cunoscut în atât în Ucraina, cât și în Rusia pentru emisiunile sale televizate - criticate de către detractori ca fiind lipsite de subtilitate. Mulți îl consideră o marionetă a oligarhului ucrainean Igor Kolomoiski. Conform expertului Anatoli Oktyssiouk de la Centrul Casa Democrației din Kiev, ascensiunea actorului se explică prin neîncrederea în vechile elite de la putere și prin promovarea sa la televizor, dar nu va dura”. Contracandidații săi principali, Poroșenko și Timoșenko sunt creditați în prezent cu doar 15/16% dintre intențiile de vot, respectiv, 16-19% dintre voturi pentru liderul opoziției.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page