Migrația, o problemă chiar și pentru stâlpul de rezistență al Uniunii Europene - Germania

Dacă politica Uniunii Europene presupune respectarea drepturilor imigranților și a refugiaților, oferindu-le ajutor social, un plan de integrare și sprijinirea în vederea păstrării identității culturale, nu la fel de încântați mai par liderii europeni și după ce au înțeles că lucrurile au scăpat de sub control. Fiecare străin vine la pachet cu o cultură care-l definește iar manifestarea acesteia pe teritoriul unui stat în care principiile, religia, politica etc. sunt diferite, nu reușește decât să nască discordii. Atât imigranții cât și refugiații și-au câștigat dreptul la viață și un sprijin din partea guvernului german, însă Constituția acestuia nu prevede impunerea culturii sale străinilor. Ba mai mult, se respectă identitatea culturală a celor din afară. Acest drept îi determină pe străini să nu se teamă din a-și manifesta atitudinea, comportamentul și mentalitatea islamistă într-o societatea care, din păcate, intravine concepțiilor musulmane;

Germania reprezintă azi un model de democrație, libertate și respectarea dreptului omului – opus, conservatorismului din țările Orientului Mijlociu. Totuși, procesul migrației descoperă avantaje pe termen scurt; din momentul în care o nouă ființă umană (cu toate nevoile sale) se „cuibărește” în noua casă și începe să își desfacă bagajul identității care o definește, încep și problemele. Migrația afectează fie identitatea națională a străinului, fie cultura țării gazdă. În Germania deja au început problemele crizei culturale, unde toți cetățenii se tem de străini (mai ales de arabi). Evenimentele neplăcute care se desfășoară de la un sezon la altul, îi pun pe germani în poziția de a adapta discriminarea și rasismul, forțați de împrejurări. Mentalitatea, atitudinea și comportamentul imigranților denotă intenția de a impune Germaniei, regulile lor de acasă, nevrând să renunțe la cine sunt, nici măcar din respect față de țara care i-a adoptat și le-a oferit o nouă șansă. Aceștia continuă să-și păstreze identitatea națională chiar și după foarte mulți ani, în timp ce refugiații, după o anumită perioadă, se simt germani. Mentalitatea acestora se regăsește în modul în care acceptă cu umilitate, regulile germanilor și caută pe cât de mult să le respecte. Din păcate, pentru că în situația lor nu a fost o alegere de bună voie, părăsirea întregului background îi perindă printr-un set de reacții disperate în care caută să-și exteriorizeze furia. Comportamentul și atitudinea acestora crează probleme pentru Germania, un stat care se aștepta ca migrația să fie doar o problemă legată de un număr.

Într-o lume în care terorismul, criza financiară, competițiile sportive, apogeul tehnologiei comunicaționale și nașterea unor branduri monopol păreau a fi subiectele care țineau ordinea de zi a intereselor umane, un aspect suprinzător a intervenit în 2015. Conflictul armat dintre președintele Siriei și rebelii care îl vor înlăturat de la putere a stârnit ceea ce Europa a clasificat ca fiind „cea mai mare criză umanitară din istoria omenirii”. Aproape 1 milion de refugiați au început să imigreze către continentul nostru în speranța unui viitor care le va salva viețile. Politica unei Europe solidare s-a cutremurat. A venit decizia cotelor obligatorii de repartizare, refuzul lor și iată, azi vorbim de o Europă aproape în pas de colaps. Avertizările și amenințările politice au luat locul subiectelor de interes european. Precum o mingie de ping-pong, refugiații sunt „serviți” de la o țară la alta sub pretextul că politica Uniunii Europene a luat-o razna în momentul în care s-a decis împărțirea acestora sub forma unor cote. Dacă țările bine dezvoltate acuză faptul că ele deja se confruntau cu un număr uriaș de imigranți (înregistrați și nu) pe teritoriul său, acuzând nedreptate în repartiția acestor cote, țările slab dezvoltate strigă către Comisia Europeană să schimbe urgent această decizie pentru că „abia se ajung cu problemele lor, da'păi și cu ale refugiaților”. Ce-i drept, inițiatorul acestei propuneri (cancelarul Germaniei, Angela Merkel) însuși și-a declarat greșeala atunci când a propus acest mod de gestionarea crizei imigranților: „sunt chetsiuni politice pe care nu le poți vedea că vin, dar pe care nu le realizezi ca atare la acel moment – iar în Germania am ignorat problema prea mult timp și am blocat nevoia de a găsi o soluție paneuropeană. Am spus că ne vom ocupa de problemă la aeroporturile noastre, din moment ce nu avem graniță externă a Uniunii Europene. Însă acest lucru nu funcționează”. După nenumărate refuzuri de acceptare a cotelor obligatorii de imigranți (începând cu exemplul Poloniei care a dat un pas înapoi imediat după atentatele teroriste din Paris, puse în cârca valului de imigranți) Uniunea Europeană speră într-o solidaritate flexibilă și voluntariatul premierilor și președinților statelor membre ca principii de bază în problema acestei crize umanitare. Însă realitatea arată că și voluntariatul a devenit o idee respinsă din start de celelalte state din moment ce sunt țări care fac eforturi să rezolve problema Europei (cazul Italiei, Franței, Suediei, Finlandei) și țări care preferă să se joace de-a declarațiile publice, referendum-uri și părăsirea blocului comunitar (Slovacia, Croația, Austria, Ungaria, Marea Britanie etc.). Prin urmare, în timp ce musafirul se perindă plin de speranță dându-și viața ca să ajungă în Europa, statele membre ale Uniunii Europene ba își închid granițele, ba fac lobby împotriva acestora și le crează o imagine de teroriști. Amintind de faptul că solidaritatea care le este cerută nu ia în calcul și capacitatea fiecărui stat membru UE, Germania caută acum cu orice preț să rezolve problema migrației de pe teritoriul său, mutând-o în fiecare stat membru.