În prag de Brexit, liderii Uniunii Europene pun presiune pe Marea Britanie
Afectată zdravăn de cea mai mare criză umanitară de după cel de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Europeană a resimțit în ultimii patru ani cum succesul celei mai puternice cooperări economico-administrative se poate prăbuși din cauza unui factor neluat în seamă inițial. Cu toate că este format dintr-un total de 28 de state europene (multe altele exprimându-și deja dorința de a adera), se presupunea că în migrației, blocul comunitar are spațiu suficient să găzduiască extracomunitari. Însă, reputația Germaniei a devenit repede și o otravă pentru nemți după ce, încântați de cum este descrisă politica și economia de la Berlin, sute de mii de suflete din țările aflate în conflict militar precum Siria, Irak sau Pakistan, dar și din țările sărace ale Africii de nord, au inițiat un exod cum nu s-a mai văzut în zilele noastre.
Riscându-și viețile pe mare, străinii și-au pus cu orice preț să ajungă în Germania pentru a trăi „visul german”. În ciuda faptului că însăși Cancelarul german, Angela Merkel a fost cea care a lansat această invitație de solidaritate cu 1 an înainte ca 600 de sirieni să ocupe deja gara din Budapesta așteptând trenul care îi va duce în Berlin, disperată că țara pe care o va conduce se va sufoca sub presiunea nevoilor celor noi veniți, Merkel a făcut un apel urgent la Comisia Europeană de a sări în ajutor. Modul de soluționare a crizei refugiaților nu a fost însă unul de apreciat. Obligate să împartă extracomunitarii pe care ulterior sunt responsabile să îi ajute să se integreze în societățile gazdă, statele membre au considerat că Germania este vinovata și astfel, ele nu trebuie să plătească pentru greșelile lui Merkel. Însă, deviza „unul pentru toți și toți pentru unul” le-a amintit liderilor celor 28 de state că Uniunea Europeană este construită pe baza principiului solidarității.
Deja gazdă a celui mai mare număr de imigranți de pe bătrânul continent, Marea Britanie a cerut să nu fie luată în calcul la distribuirea cotelor obligatorii de refugiați, însă imposibilitatea liderilor de la Bruxelles dea face o excepție, le-a dat ocazia britanicilor să decidă dacă mai are rost, în pragul unei astfel de crize, să continue sub „umbrela” Uniunii Europene sau aleg să se separe. Referendumul din data de 23 iunie 2016 a creat haos pe toate planurile, când rezultatele voturilor arătau că, după 43 de ani de cooperare, unul dintre cei mai puternici stâlpi de rezistență ai blocului comunitar, alege să iasă din acest parteneriat.
Hotărâți că știu ce fac și sunt pregătiți pentru ceea ce urmează, în octombrie același an, britanicii au declarat public respectarea rezultatului referendumului ca fiind linia pe care se va lucra de acum încolo. În luna martie a lui 2017, premierul britanic Theresa May făcea anunțul „devastator” conform căreia, invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona avea să lanseze procedurile de ieșire a Regatului Unit din blocul comunitar. S-a hotărât o perioadă de fix 2 ani timp în care avea să fie folosită mai multor procese de negociere a condițiilor de separare dintre cele două. Dacă primul an a trecut ușor, găsind ambele tabere extrem de relaxate, în 2018 atât Marea Britanie cât și Uniunea Europeană au resimțit o presiune extraordinară. Timpul scurs avea să îi îngrijoreze atât de mult pe liderii de la Bruxelles încât au început să lanseze campanii de convingere a britanicilor de puținele opțiuni pe care le au; aceștia au lăsat să se înțeleagă că fără Uniunea Europeană, Regatul Unit are să sufere foarte mult financiar, administrativ și social. Avertizările asupra viitorului britanicilor dar și asupra relației dintre cele două de după Brexit, au cântărit la fel de mult precum reproșurile conform cărora „britanicii nu știu ce vor”; astfel, simțindu-se la limită, premierul Theresa May a fost nevoită să gândească de urgență un Acord cu condiții de separare pe care l-a și propus rapid în noiembrie, anul trecut.
Evident, negâsind nicio soluție viabilă pentru un viitor independent al britanicilor, May a redactat un Acord care avea să fie extrem de criticat pentru portițele deschise europenilor de după Brexit. În timp ce liderii de la Bruxelles au acceptat imediat termenii din avantajosul Acord, Parlamentul britanic au ales să adâncească și mai mult criza politică din Regat, respingând la votul final propunerea premierului.
În aproape o lună de zile, procesul de negociere a condițiilor de separare dintre cele două tabere ia final, iar Brexitul va ajunge în punctul său cel mai fierbinte. Refuzând să renegocieze Acordul respins, liderii Uniunii Europene s-au înțeles să le facă viața britanicilor și mai complicată. Fără nicio idee despre ce trebuie să facă, Guvernul de la Londra este pus acum în fața celei mai importante decizii de la 23 iunie 2016 încoace. Sperând ca britanicii să renunțe la ideea Brexitului, Președintele Consiliului European, Donald Tusk, pune presiune pe Guvernul britanic transmințându-le că în cel mai rău caz, ar trebui să se opteze pentru extinderea negocierilor decât alegerea unui Brexit fără acord (variantă care ar putea „distruge” atât viitorul Marii Britanii cât și pe cel al europenilor).
„Împreună cu premierul britanic Theresa May am pregătit o înţelegere foarte bună pentru ambele părţi şi se pare că Marea Britanie a respins-o fără a oferi nimic în schimb. Desigur, dacă Marea Britanie nu va reuşi să pregătească o altă opţiune la timp, atunci există întotdeauna posibilitatea de a extinde negocierile. Acest lucru ar fi mai bun decât o ieşire fără înţelegere”, a declarat ieri, Donald Tusk.
