Conflict de gradul zero între Iran și Israel

February 13, 2019

          La o analiză mai profundă, conflictul dintre Iran și Israel pare a fi comparat cu lupta dintre Statele Unite ale Americii și Rusia, având în vedere că Iranul este un aliat puternic al administrației Vladimir Putin iar Israelului lui Benjamin Netanyahu s-a dat mereu pe lângă americani pentru a se folosi de puterea acestora de influență în a recăpăta țara pentru evrei. Această ură dintre cele două țări nu a pornit acum însă prilejul altor conflicte internaționale le-a adus față-n față după ce fiecare și-a susținut intens sprijinul pentru o anumită parte a problemei. În Siria, în timp ce Israelul este de părere că președintele Bashar al-Asaad este „diabolic” și trebuie înlăturat de urgență de la putere învinovățindu-l de exodul cetățenilor și sărăcia cuntă în care a ajuns această țară arabă, Iranul împreună cu Turcia și Rusia îi iau apărarea lui Asaad, garantându-i că îl va proteja de orice tentativă amenințătoare care îi va pune viața sau poziția în pericol.

            Astăzi, nici conflictul din Venezuela nu i-a ținut departe pe Iran și Israel, ambele țări pornind un alt scandal pe baza părților pe care le susține. Evident, Israelul îl recunoaște ca președinte interimar pe autoproclamatul Juan Guaido fiind alături de americani în lista aliaților, iar Iranul împreună cu Rusia și China avertizează că această criză în Venezuela este una fabricată pentru a-l îndepărta pe Nicolas Maduro cu forța de la putere și a-l înlocui cu cineva care va vinde aproape gratis petrolul țării americo-latine, vecinilor americani.

            De curând, un comandant al Gardienilor Revoluției a avertizat că Iranul va distruge orașe din Israel dacă va fi atacat de Statele Unite; drept replică, premierul israelian, Benjamin Netanyahu a amenințat cu distrugerea națiunii iraniene.

            „Statele Unite nu au curajul de a trage un singur glonţ spre noi în pofida tuturor capabilităţilor militare pe care le deţin. Dar, dacă ne atacă, vom şterge de pe faţa pământului oraşele Tel Aviv şi Haifa”, a declarat generalul iranian Yadollah Javani. Potrivit presei internaționale, Yadollah Javani, membru al Biroului politic al Gardienilor Revoluţiei din Iran, a făcut aceste declaraţii în cadrul unei ceremonii care celebra marcarea a 40 de ani de la Revoluţia islamică de la Teheran.

            Inițial, în timp ce israelinii sărbătoreau înlocuirea monarhiei absolute cu un regim republican islamist prin revoluția din 1979, Donald Trump declara mass mediei americane că în opinia lui, această revoluție islamică de acum 40 de ani a generat numai corupție, represiune și teroare. „40 de ani de corupţie. 40 de ani de represiune. 40 de ani de teroare. Regimul din Iran a adus doar 40 de ani de eşec. Poporul iranian care suferă de mult timp merită un viitor mult mai luminos”, a postat Donald Trump într-un mesaj pe Twitter, în engleză, cât şi în farsi, limbă oficială a Iranului. Celebrând cu mult fast de sute de mii de persoane care au ieșit pe străzile orașelor iraniene înfruntând vremea rece și ploioasă, Iranul a considerat de bun augur să își prezinte arsenalul balistic în semn de sfidare în contextul tensiunilor cu SUA, amernințând atât America cât și Israelul.

            Stupefiat de faptul că în conflictul său direct cu SUA, Iranul se leagă de cel mai puternic aliat al americanilor, Benjamin Netanyahu a avertizat Teheranul că, dacă va îndrăzni să atace Israelul, „va fi ultima aniversare a Revoluției islamice pe care o celebrează”. „Eu nu ignor ameninţările regimului iranian, dar nici nu sunt intimidat de ele. Dacă acest regim face eroarea teribilă şi încearcă să distrugă oraşele Tel Aviv sau Haifa, nu va reuşi, dar va fi ultima aniversare a Revoluţiei islamice pe care o celebrează. Ar trebui să ţină cont de acest lucru”, a replicat Netanyahu.

            Mai mult, premierul israelian a ținut să-i reamintească Iranului că Israelul dispune de rachete capabile să atingă ținte din Iran. Aflat în cadrul unei vizite la baza marinei militare din Haifa, unde a fost informat despre operațiunile aflate în curs de desfășurare, Netanyahu a declarat: „sunt foarte impresionat de agresivitatea marinei militare, de modul în care se construiesc și folosesc forțele armate navale (...) Marina are capacități atât defensive cât și disuasive (...) Lucrăm în mod constant, în conformitate cu înțelegerea noastră a situației și cu necesitatea de a împiedica Iranul și pe interpușii Teheranului de a se infiltra la granița noastră de nord și în regiunea noastră în general.

            Potrivit site-ului oficial al publicației Evenimentul Zilei, „Israelul este din ce în ce mai îngrijorat ca urmare a așteptatei retrageri a armatei americane din Siria, dată fiind prezența forțelor iraniene în țară, unde luptă alături de forțele președintelui sirian Bashar al-Assad”.

După ce președintele american, Donald Trump a anunțat public că în câteva săptămâni, armata americană își va retrage forțele din Siria, forțele aeriene israeliene au efectuat deja sute de atacuri fatale în  Siria, declarând că acestea au fost realizate împotriva unor ținte iraniene. Practic, israelienii continuă să facă dezastru în Siria, căreia îi folosește teritoriul ca să lupte împotriva țării pe care o urăște de moarte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive