Președintele Consiliului European crede că „există un loc special în iad pentru cei care au pomovat Brexitul”

February 8, 2019

 

            În mai puțin de două luni, relația dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie ajunge în cel mai crucial punct al istoriei sale; cu toate că mai bine de 63 de ani, cele două tabere au reușit să se sprijine una pe cealaltă reușind să aducă un aport evident la dezvoltarea fiecăreia, criza migrației cauzată de conflictele militare aflate în desfășurare în Siria a scos la iveală mai multe nereguli. În timp ce Germania este acuzată astăzi ca dându-și aere de „locomotivă a Uniunii”, liderii de la Bruxelles caută cu tot prețul să țină unite țările din blocul comunitar, neascunzând totuși importanța pe care au germanii și francezii în salvarea identității și încrederii în UE.

            Dacă inițial, Ungaria a fost primul stat european care s-a răzvrătit împotriva modului în care au decis cele trei instituții europene (Comisia, Parlamentul și Consiliul european) să soluționeze criza migrației, ulterior, decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană a declanșat o catastrofă în Europa. Mai multe state au fost forțate să primească cote cu refugiați, în timp ce unele au reușit să se sustragă acestei decizii; de altă parte, cele care au cooperat, s-au trezit invadate de sute de mii de străini a căror cultură, educație și religie nu s-au putut integra tocmai perfect în societățile gazdă, creându-se astfel o ciocnire de civilizații. Astăzi, liderii europeni trebuie să își împartă atenția între potolirea comportamentelor răzvrătite ale statelor membre și asigurarea că despărțirea Marii Britanii de UE nu va lăsa un impact negativ. Ba mai mult, în timpul celor doi ani de negociere a condițiilor de separare, autoritățile de la Bruxelles au făcut tot posibilul să îi avertizeze pe britanici că viața lor de după Brexit va fi una sortită eșecului.

            Neînfricat, Guvernul condus de Theresa May a ajuns în punctul în care este gata să facă orice pentru separare, chiar și cu prețul unei despărțiri fără un Acord semnat între cele două părți. Data de 29 martie este deadline-ul până la care atât Marea Britanie cât și Uniunea Europeană trebuie să fie siguri de ceea ce își spun și decid, căci odată cu oficilaizarea Brexitului, consecințele pot fi devastatoare.

            Îngrijorat pentru această situație, Președintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk i-a împărtășit premierului irlandez, Leo Varadkar că „există un loc în iad pentru cei care au promovat Brexitul fără să aibă măcar schița unui plan pentru o efectuare sigură”.

            În timp ce Acordul propus pe „fuga” de către Theresa May a fost respins chiar de către Parlamentul britanic, astăzi se consideră că cel mai mare obstacol în încercarea ca cele două tabere să ajungă la o înțelegere privind relațiile de după Brexit are legătură cu problema graniței dintre Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord. Nedumerit de ceea ce va urma, Leo Varadkar a declarat că se pregătește pentru un posibil fiasco generat de varianta ieșirii Marii Britanii din Blocul comunitar fără un acord. Drept reacție, Donald Tusk a postat un mesaj pe Twitter în care și-a exprimat o curiozitate ironică; „M-am întrebat cum arată locul special din iad, pentru cei care au promovat Brexit, fără măcar o schiţă a unui plan de efectuare sigură” a scris acesta.            

            Șansele ca Brexitul să fie oprit înainte de 29 martie sunt extrem de scăzute, fapt pentru care, noul obiectiv al Uniunii Europene este evitarea unui fiasco dacă varianta finală va fi un Brexit fără acord. Întâlnindu-se la mijlocul acestei săptămâni cu prim-ministrul irlandez, Donald Tusk a transmis că nu vede o forță capabilă să blocheze un Guvern și o opoziție pro-Brexit.

            Referitor la intenția Theresei May de a rediscuta cu oficialii europeni acordul negociat în luna noiembrie, ambii lideri au susținut opinia generală a liderilor europeni că acordul nu trebuie schimbat. „Sper că vom auzi de la prim-ministrul May mâine o propunere realistică pentru încheierea impasului. Consider că o soluţie comună este posibilă”, declara miercuri, Tusk.

            Imediat după întrebarea retorică a Președintelui Consiliului European, mai mulți politicieni au luat inițiativă. Fostul lider al partidului Ukip, eurospecptic și anti-imigrație, Nigel Farange l-a jignit pe Donald Tusk răspunzându-i extrem de tăios. Potrivit adevarul.ro „simţindu-se vizat de locul în iad menţionat de Tusk, Nigel Farage, unul dintre cei mai cunoscuţi susţinători ai campaniei ieşirii Marii Britanii din UE, i-a replicat că ţara sa va scăpa de golani şi aroganţi”. „După Brexit, vom scăpa de golanii care nu au fost aleşi, aroganţi ca tine, şi ne vom conduce singuri ţara. Îmi pare mai degrabă un rai“ i-a replicat Farange lui Donald Tusk.

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive