top of page

Comportamentul consumatorului modern, amprenta naționalității cosmopolite

În faţa oricărei manifestări de management stă produsul; în spatele acesteia, o serie întreagă de strategii care au ca scop final, modificarea comportamentului consumatorilor. Această afirmaţie susţine idea unei nevoi concentrate de a înţelege necesitatea descifrării managementului care astăzi are în vedere nu doar vânzarea (marketingul) ci şi obiectivul de a atrage loialitatea consumatorului, făcând din acesta, un consumator modern, câştigându-l astfel pe termen lung.

Societatea în care trăim descoperă pe zi ce trece nevoia unui răspuns concret la următoarele întrebări: cine este consumatorul? Care sunt caracteristicile care diferenţiază un client de ocazie de un consumator loial? Este consumatorul modern cu mult diferit faţă de cel de acum cateva secole? Care sunt evoluţiile şi tendinţele care influenţează modul de consum şi comportamentul celui care achiziţionează? Cât de importante sunt mijloacele de promovare în ceea ce priveşte intenţia noastră ca şi consumatori în momentul în care ne aflăm în faţa raftului cu produse? Cumpărăm ceea ce avem nevoie sau ceea ce ni se sugerează?

Consumatorul este determinat în primul rând de condiţia primară a consumului şi anume aceea de a-şi satisface cererea nevoilor sale, indiferent dacă comportamentul acestuia rămâne influenţat sau nu de către anumite strategii care îi vizează. Aşadar, înţelegem că prima etichetă a consumatorului se referă la nevoile acestuia; consumator este aceea persoană care decide să îşi îndeplinească aceea nevoie printr-un schimb pe piaţă. Există clienţi de ocazie ai unui produs mai ales atunci când aceştia sunt în afara ariei lor de consum obişnuit şi alege la întamplare sau nu, un produs pentru prima dată. Clienţii de ocazie pot deveni consumatori şi apoi, consumatori loiali mai ales când intervin tehnicile de vânzare şi promovare a produsului. Aceste tehnici vor viza întotdeauna sfera emoţională a consumatorului pentru a se asigura că achiziţionarea sau utilizarea produselor/serviciilor va deveni ea însăşi o relaţie de dependenţă. Astfel, se remarcă cât de importantă este promovarea în cazul modificării comportamentului de consum sau în a crea consumatorul modern. Astăzi, marile branduri stabilesc ordinea cumpărăturilor şi viteza lor de desfăşurare. Acesta este poate cel mai bun exemplu, având în vedere că evoluţia aduce automat cu sine acceptarea fenomenului de branding, iar tendinţele actuale chiar îl impun. Consumatorul modern este acea persoană care cumpără în mod deosebit produse non tradiţionale în favoarea celor care occidentalizează şi conferă un statut de satisfacţie superioară. Managementul face astăzi eforturi mari ca să intervină în modul de gândire, decizie şi comportament al consumatorului modern.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page