top of page

Rusia nu mai acceptă strategiile de manipulare ale Statelor Unite ale Americii și avertizează că Eur

Sătulă să mai fie victima unei campanii de denigrare fără margini, Rusia ripostează la acuzațiile care i se aduc și avertizează opinia publică că ascultă de cine nu trebuie. În timp ce americanii pretind că luptă pentru pacea mondială de fiecare dată când „invadează” câte un stat care deține petrol, rușii scot în evidență faptul că încercarea de a-l transforma pe Vladimir Putin într-un fel de „Anticrist” se datorează faptului că aceștia aruncă adevărul crunt ori de câte ori este nevoie. De curând, Statele Unite ale Americii au anunțat retragerea din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare semnat în 1965 cu Rusia, acuzând Kremlinul că a încălcat această înțelegere. De cealaltă parte, rușii neagă cu vehemență acuzațiile care i se aduc și comentează înapoi, amintind că americanii au fost cei care au acționat împotriva Acordului atunci când au instalat sisteme balistice în România și Polonia. Mai mult, rușii au scos în evidență faptul că statele europene sunt precum zombi care ascultă neîncetat de SUA, îndeplinindu-le orice dorință de teama de a nu fi protejate de cea mai puternică națiune de pe pământ. Cu toate acestea, Administrația Rusiei a îndemnat țările din Europa să evite să transforme continentul în spațiu de confruntare militară.

„Din nefericire, state membre NATO au demonstrat că nu sunt pregătite pentru un dialog substanţial pe tema sistemelor balistice Mk-41, care sunt amplasate în România şi urmează să fie amplasate în Polonia anul viitor prin încălcarea Tratatului INF. Aceste instalaţii fac parte din sistemul balistic NATO, astfel că Alianţa este responsabilă direct de distrugerea Tratatului INF. Dacă aliaţii europeni ai Statelor Unite sunt într-adevăr interesaţi să menţină un control al armamentului eficient la nivel internaţional, dacă sunt interesaţi de neproliferare şi dezarmare, atunci nu ar trebui să urmeze orbeşte politicile SUA care au rolul dobândirii supremaţiei militare. În schimb, ar trebui să respecte interesele fundamentale de securitate şi să evite ca Europa să fie transformată din nou într-un spaţiu de confruntare militară, lucru care inevitabil se va întâmpla dacă Statele Unite încep amplasarea acestor tipuri de rachete”, a transmis printr-un comunicat Ministerul rus de Externe.

Conform acuzațiilor Administrației Vladimir Putin, SUA încalcă de mulți ani Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) prin faptul că a instalat aceste sisteme balistice în România dar și prin amplasarea unor arme atomice în țările aliate în cadrul NATO.

„Referitor la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, după cum ştiţi, este în vigoare din anul 1988 şi avea un termen nedeterminat. Conform informaţiilor pe care le avem la dispoziţie, Statele Unite au început să încalce acest Tratat din anul 1999, când au început să testeze drone militare care au caracteristici similare cu cele ale rachetelor terestre de croazieră interzise prin Tratat. Statele Unite au continuat acţiunile, folosind rachete balistice pentru testarea sistemului de apărare antirachetă, iar în anul 2014 au început instalarea în Europa a sistemelor cu lansare verticală Mk 41. Aceste sisteme sunt compatibile total cu rachetele Tomahawk cu rază medie de acţiune”, i-a spus Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, președintelui Rusiei, pe când îi prezenta în weekend, situația Tratatului ForȚelor Nucleare Intermediare.

„Sunt încălcări clare ale Tratatului. Sisteme de lansare de acest tip au fost instalate deja în România şi se fac pregătiri pentru a le amplasa şi în Polonia şi Japonia. O altă problemă care ne îngrijorează este că recent, în urmă cu un an, Statele Unite, prin Revizuirea doctrinei nucleare în 2018, au fixat obiectivul dezvoltării unor arme atomice de capacitate mică şi este probabil ca rachetele cu rază medie de acţiune să fie utilizate pentru lansarea acestor arme. Suntem preocupaţi şi de abordarea SUA privind responsabilităţile asumate prin Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare, dat fiind că în pofida numeroaselor sesizări, SUA comit încălcări majore ale acordului, în cadrul Alianţei Nord-Atlantice. Deşi Tratatul prevede responsabilităţi ale puterilor nucleare de a nu modifica tehnologiile privind folosirea armamentului atomic, NATO efectuează aşa-numitele misiuni nucleare comune, în care Statele Unite şi cinci state NATO în care sunt amplasate bombe nucleare americane fac teste privind folosirea armelor atomice cu participarea unor ţări care nu se numără printre cele cinci puteri nucleare. Aceasta este o încălcare directă a Tratatului de Neproliferare”, a continuat Lavrov.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page