top of page

Hipnoza mass mediei asupra minților tinere

Mijloacele de comunicare în masă sunt o prezenţă constantă în vieţile copiilor de zi cu zi. Aceştia se întorc de la şcoală şi sunt expuşi cu sau fără voia lor, la programele tv pe care fie că le urmăresc insistent sau doar le aude. Internetul devine, apoi o metodă nelipsită de a-şi continua sfarşitul zilei chiar şi atunci când aceştia se presupune că îşi fac temele. Mai puţin, presa scrisă ajunge în mâna copiilor; şi nu pentru că nu au acces, ci pentru că aceasta costă şi preferă până primesc suportul pe hârtie de la părinţi, să îl răsfoiacă online; dar desigur aşa se întâmplă în cazul copiilor la liceu pe când la cei mici, încă se mai poartă rugămintea copiilor atunci când se află în supermarket sau în prezenţa unui chioşc de ziare să li se achiziţioneze vreo revistă. Astfel, presa de specialitate este probabil, singurul mijloc de comunicare în masă pe care copiii şi-l cumpără. Şi în acest sens, copii se pot considera nişte răsfăţaţi pentru că deşi au o vârstă mică, mass media le acordă o importanţă deosebită. Aşadar, putem spune că, copiii sunt nu numai o ţintă sigură a mijloacelor de comunicare cât şi o ţintă eficientă, pentru că de cele mai multe ori, mesajul ajunge să schimbe atitudinea copiilor.

Dacă prietenii şi interesele proprii ale copiilor se vor schimba pe tot parcursul vieţii, şcoala are în schimb, doar un aport pe termen determinat. În schimb, mass media va fi alături de aceştia încă din copilărie şi prin toate situaţiile prin care aceştia trec. Din cauza importanţei pe care şi-a asumat-o, mass media este o temă de specialitate în multe cărţi, discuţii şi evenimente din viaţa copiilor. Efectele mass media asupra copiilor sunt categorice: schimbă imaginii asupra lumii; crează, modifică sau dezvoltă sentimente; schimbă atitudini și modifică comportamente şi modul de acţiune al copiilor.

Sub astfel de efecte, copiii mai au o singură şansă de a de sustrage atacurilor mass mediei: şcoala şi pregătirea pe care o asimilează în timpul cursurilor. Acest fenomen se explică prin faptul că pentru mulţi dintre noi, mass media reprezintă doar un mijloc eficient de informare în ceea ce privesc subiecte de actualitate, cu interes pentru fiecare. Pe de altă parte, mass media înseamnă şi rezolvarea unor situaţii din care noi credem că nu mai ieşim sau doar aşteptăm un semn. În schimb, perioada adolescentină a copiilor îşi pune amprenta asupra a tot ceea ce aceştia gândesc, fac, discută. Am putea spune că mass media are chiar efectul de a ajuta copiii să decidă asupra unei direcţii de viaţă.

Dacă părinţii şi şcoala apar ca elemente certe în educarea şi dezvoltarea copilui, timpul liber este un alt factor care are o amprentă destul de bine definită în ceea ce priveşte adolescenţa, căci perioada de tranziţie a copilului este punctul culminant în vederea luării multor decizii în viaţa; iar acest aspect este fragil în faţa mass mediei care şi-a propus atâtea planuri cu tânărul . Acesta, pe de altă parte, are nevoie de sprijinul celor din jur ca să înţeleagă mai bine şi mai uşor, mecanisul noii societăţi de care dă. În mare parte, copilul este supus unor multe provocări şi astfel, puterea lui de a accepta devine un statut necesar, dar pe care de multe ori, îl refuză din starea de oboseală, după o luptă tot mai acerbă cu aceasta. Situaţiile la care este expus, îl fac pe copil să ia decizii bune sau nu tocmai bune. Părinţii nu pot intreveni decât în cea mai mică măsură, când acesta pare nedumerit sau cere ajutor. De multe ori, în perioada în care copilul este încă un copil care abia acum începe să crească, trebuie lăsat singur să înţeleagă pe propria-i piele cum funcţionează lucrurile ce guvernează existenţa acestuia. Dacă până acum, copiii erau rezultatul culturii educaţionale ale părinţilor, astăzi, părinţii devin din ce în ce mai ocupaţi sau preocupaţi de diverse probleme şi astfel, copilul rămâne singurul său sprijin. Văzându-se singur în lupta lui cu societatea, refuză să creadă că sunt şi alţii care îi mai pot controla deciziile.

Caracterele sunt foarte uşor de influenţat. Şi mass media ştie asta. Timpul liber este cel care îi ajută pe copii să descopere şi să se descopere. Dacă timpul său liber ar fi relaţia cu familia, atunci, copilul ar coexista cu aceasta sub aceleaşi principii şi condiţii de viaţă. Dar cum, în copilărie, copilul fuge de sub aripa protectoare a părinţilor şi acceptă provocări, de unul singur, situaţia devine mai complicată pentru părinţi; Pentru copii, timpul liber este foarte important, căci numai în afara familiei, va putea descoperi noi provocări ce îi vor excita gândirea. În cadrul familiei, ei vor fi ţinuţi ca nişte lei în cuşcă. Copilăria este de fapt, timpul liber al adolescentului de a descoperi de ce se învârt lucrurile în jurul său şi care este scopul acestora. Multe răspunsuri vin din afara familie, deaorece, din diverse motive, familia nu le ştie sau nu le poate da. Mass media însă, pare atotştiitorul care vine mereu cu răspunsuri şi soluţii.

Astăzi, copiii sunt bombardaţi cu rezultate ale tehnologiei şi ştiinţei, ce îi fac dependenţi de astfel de mecanisme şi înnecându-se parcă, într-un ocean din ce în ce mai adânc, de informaţii. Televizorul şi emisiunile ei atipice, internetul şi nevoia de neatins, presa scrisă şi ştirile de scandal, radioul şi melodiile uneori, transcendente, împreună cu prieteni care vin din arii diferite de educaţie, medii diferite ce reprezintă locuri de joacă etc., fac ca copiii să funcţioneze astăzi ca nişte roboţi, cu un proces de gândire gata calculat.

Mai mult ca niciodată, copii secolulul nostru, sunt şi mai influenţaţi. Şi se descoperă, pe zi ce trece, o dorinţă şi o nevoie tot mai mare a acestor de a fi influenţaţi. Din punct de vedere al identităţii, copii constată dorinţa de noi interese, aspiraţii spre a fi cel mai bun, identificare şi imitarea unor persoane pe care le admiră etc. Şi toate acestea ca rezultat al unei strategii de media. Ce afectează cel mai mult? Cultura (sau subcultura) copiilor. Relaţia dintre mass-media şi procesul dezvoltării personalităţii acestota a stârnit dintotdeauna numeroase discuţii, deoarece efectele manifestate asupra acestora sunt numeroase. Dacă la persoanele adulte (mature) există capacitatea de sinteză, de receptare a unor mesaje pe categorii, analiza efectelor şi rolurilor, pentru copii, situaţia este diferită pentru că aceştia se află în „plin proces de maturizare intelectuală, afectivă, morală şi civică sunt mai uşor de influenţat în sens negative”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page