top of page

Românii, din ce în ce mai tentați

Prăbușirea politicii comuniste inițiată odată cu revoluția din decembrie 1989 a coincis, din păcate, și cu căderea „epocii de aur”. La schimb pentru libertatea de expresie, a circulației, redobândirea posesiei pământurilor, ieșirea de sub impunerea unei forțe greu de acceptat, dreptul la „distracție”, informare etc., românii au trebuit să plătească cu scăderea interesului dar și a capacităților de a ține în frâu toate bunurile moștenite de România de după Ceaușescu.

La nivel național schimbările pe care democrația le-a adus au fost categoric, importate din Occident. Nevoia de mișcare și libertate a născut în același timp, nevoia de a fi stăpân pe propriile decizii; însă punând de fiecare dată când lucrurile nu merg bine, responsabilitatea pe cei care conduc. De-a lungul anilor românii au observat că, încetul cu încetul au început, treziți dintr-o stare de „hibernare” forțată, la una în care lucrurile începeau să se miște. Dacă până în decembrie 1989 se pleca foarte greu din țară, după 1989 un val de oameni au emigrat, cei mai mulți în Statele Unite, Canada și Australia, urmând apoi țări precum Austria, Germania și Marea Britanie. Momentul cel mai oportun l-a reprezentat anul 2000 când Europa a devenit mai primitoare și alt val de români și-a croit drum pe alte meleaguri. Apogeul a fost însă atins când după anul 2007, mai exact după ce România a intrat în Uniunea Europeană, Europa și-a deschis larg brațele, au fost scoase vizele, iar românii au emigrat în masă.

La ora actuală, România este în topul țărilor cu cei mai mulți părinți plecați și cei mai mulți copii crescuți de bunici, rude sau vecini. Alți factori pe care democrația i-a adus în România fac referire la avansarea tehnologiei, predarea limbii engleze în școli, iar mii de corporații și investitori străini și-au făcut apariția țară. Cu un alt aer, noi condiții și un alt set de principii, România părea că are toate șansele să evolueze, protejându-și de data aceasta dorințele poporului. Democrația a deschis ușa atât românilor să poată pleca spre alte țări cât și celorlalte naționalități să poată imigra pe teritoriul României. Însă această libertate a scăzut brusc pofta oamenilor pentru muncă iar valorile perioadei comuniste s-au transformat în bunuri lipsite de interes. Preocupați mai degrabă cu stabilirea unei politici sociale, economia României a intrat în stand by. Lipsiți de priceperea unui sistem care avea totul pus la punct, românii investesc mai mult în atenția pentru brandurile din afară decât pentru simbolurile naționale. Însă, străinii devin interesați de acestea, le cere, România le privatizează, iar azi, se prezintă fără comori și fără locuri de muncă. Potrivit datelor oficiale, „România a fost implicată într-un proces de dezinflaţie graduală, care a contribuit la reducerea ratei inflaţiei sub 10% în 2004. Creşterea economică a României poate fi explicată în principal prin creşterea consumului intern de bunuri şi servicii, cât şi prin creşterea investiţiilor străine. Creşterea consumului în fapt nu conduce la creştere economică decât pe termen scurt, dacă nu este însoţită de creşterea producţiei şi a productivităţii” informează revistadestatistica.ro.

Această afirmație denotă faptul că libertatea de care se bucura România odată cu prăbușirea sistemului comunist a dat posibilitatea investitorilor străini să manifeste impact și influență asupra stilului nostru de viață. Oferind locuri de muncă, inventând poziții noi în cadrul companiilor, ajutând economia și promovând o politică relaxată față de barierele culturale, impactul noii politici de după 1990 a transformat România într-un bun vândut celorlalți. Din păcate, odată cu eliminarea frontierelor, emigrația în masă și libertatea scăpată de sub control, a apărut și dezinteresul pentru identitatea națională. Astăzi, societatea românească se prezintă ca una neclară și nesigură tocmai pentru că tranzitează procesul de europenizare în care valorile românești sunt înlocuite cu unele comune, impuse de Uniunea Europeană. Vocabularul are tendința de duce poporul român în direcția confuză a globalizării unde spectacolul prezentului diminuează din responsabilitatea viitorului iar profilul ființei umane este rescris cu fiecare zi ce trece. Dacă la începutul lumii, omul a inventat limba și a construit societatea, tranzitul de la societățile individuale la ridicarea barierelor și libertatea de circulație a determinat după reversul procesului; limba este prima influență care a pătruns în societate, schimbând-o și menținând-o sub vraja unui fenomen din afară, în timp ce omul trăiește euforia momentului caracterizat la rându-i de o tendință cosmopolită.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page