Regina Elisabeta a II-a nu iartă Brexitul și pune piciorul în prag

January 25, 2019

          Cu toate că națiunea Marii Britanii este condusă exclusiv de către Parlamentul și Guvernul de la Londra, regina având numai un rol reprezentativ al țării, cea mai adâncă criză politică prin care trece Regatul la momentul actual, o scoate din sărite chiar și pe Elisabeta a II-a. Divergențele dintre opoziție și guvernul Theresei May care trebuie să facă față presiunii uriașe de a găsi o soluție la Brexit înainte de data de 29 martie când procesul de negociere a condițiilor de separare se încheie, nu țin doar opinia publică cu sufletul la gură ci inclusiv pe regină. După ce Parlamentul a respins acordul propus toamna trecută de Theresa May privind relațiile viitoare cu Uniunea Europeană, premierul britanic mai are la dispoziție doar foarte puțin timp până să decidă ce va alege pentru cetățenii săi, în cea mai istorică despărțire a Uniunii Europene.

            Conștientă că lucrurile nu sunt deloc ușoare pentru Theresa May, regina Elisabeta a II-a a ieșit într-un final public și a cerut politicienilor Regatului său să încerce să pună capăt crizei privind Brexitul, recomandându-le să să găsească un teren comun și să vadă situația în ansamblu.

            Alfându-se în cea mai adâncă criză politică din ultima jumătate de secol, Marea Britanie a devenit subiectul principal al unei serii interminabile de dezbateri și previziuni. După ce politicienii britanici nu au reușit să ajungă la un consens cu privire la Brexit, există foarte multe voci care caută să își dea cu părere referitor la ce va alege Theresa May să facă. Între timp, această presiune, plus scurgerea timpului până în ziua de 29 martie, au determinat-o pe regină să pună piciorul în prag. În vârstă de 92 de ani, Elisabeta a II-a a ieșit public și a vorbit într-un discurs susținut la Women's Institute din Norflok, despre faptul că „fiecare generație se confruntă cu provocări și oportunități noi”, făcând subtil referire la Brexit.

„În timp ce căutăm noi răspunsuri în epoca modernă, eu, una, prefer reţete testate şi încercate, de exemplu, să vorbeşti de bine de celălalt şi să respecţi puncte de vedere diferite; să colaborezi pentru a găsi un teren comun, să nu pierzi niciodată din vedere situaţia în ansamblu”, a declarat regina în această dimineață. Evident, fără să întârzie prea mult, presa a interpretat mesajul său ca fiind un semnal codificat adresat clasei politice. Spre exemplu, publicația „The Times” a titrat la câteva ore că regina a cerut politicienilor „să pună capăt Brexitului”, în timp ce BBC a confirmat aceiași opinie.

Această declarație a reginei este una extrem de controversată, având în vedere că dacă aceasta se dovedește într-adevăr a fi una referitoare la Brexit, Elisabeta a II-a a încălcat Constituția care cere ca aceasta să rămână neutră în public, privind politica. Însă n ar fi prima dată când regina Marii Britanii „scapă porumbelul”. În 2014, cu puțin înainte de referendumul Scoției, privind independența de către restul țărilor din Regat, Elisabeta a II-a a făcut o aluzie delicată, cerând scoțienilor să se gândească bine la viitorul lor.

La Londra, mai mulți politicieni au cerut în repetate rânduri reorganizarea unui referendum privind apartenența la Uniunea Europeană, după ce previziunile economice și sociale de după Brexit arată o situație precară pentru britanici. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „referendumul care a decis Brexit a generat o profundă criză internă în Marea Britanie, în contextul în care Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor au semnalat că vor rămânerea în UE, avertizând chiar cu independenţa. Foştii premieri Tony Blair şi John Major au atras atenţia că eventuala ieşire din UE va pune în pericol unitatea Marii Britanii, afectând acordul de pace privind Irlanda de Nord şi alimentând mişcarea proindependenţă în Scoţia”.

„Abandonaţi apartenenţa Marii Britanii la Uniunea Europeană şi să nu fiţi surprinşi că la final, drept consecinţă, abandonăm unitatea noastră ca ţară”, a transmis John Major, premier conservator britanic în intervalul 1990-1997, în timp ce fostul premier britanic, Tony Blair a avertizat că „votul în favoarea ieşirii din UE pune în pericol viitorul Irlandei de Nord”.

            Cu toate că Theresa May „s-a străduit” să pună pe masa negocierilor cu Bruexelles-ul un acord privind relațiile bilaterale vitoare, Camera Comunelor a respins săptămâna trecută singura propunere pe care premierul britanic a reușit să o aducă la cunoștință ca fiind o soluție optimă. În timp ce la nivel intrenațional se vorbește despre o criză politică fără precedent în Marea Britanie, Mediafax enumeră opțiunile pe care Guvernul de la Londra le mai are la dispoziție până la finalul procesului de negocieri; acestea fiind: „renegocierea acordului actual, producerea Brexit fără niciun acord privind viitoarea relaţie bilaterală, convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Marea Britanie, organizarea unui nou referendum privind apartenenţa ţării la Uniunea Europeană sau renunţarea la Brexit.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts

September 14, 2020

Please reload

Archive
Please reload