top of page

Politicienii români se cred mai experimentați decât cei de la Consiliul European

Cu toate că de la 1 ianuarie, România a preluat sarcina de a găzdui pentru următoarele șase luni Președinția Consiliului European, faptul că la București se perindă acum înalți oficiali europeni nu îi impresionează prea mult pe guvernanții români. Preocupați mai mult de a-le lor decât de imaginea țării noastre, acum că a devenit cel mai fierbinte loc de întâlnire al liderilor celor 27 de state membre și autoritățile de la Bruxelles, politicienii de la Guvern continuă să propună legi și ordonanțe de urgență care provoacă până și indignarea străinilor, nu doar a propiilor cetățeni.

Acuzați deja de nenumărate ori că își folosesc puterea și autoritatea partidului pentru a-și salva pielea din calea investigațiilor cazurilor de corupție, membrii PSD a mai pregătit o surpriză românilor. Duminica trecută, ministrul român de Justiție, Tudorel Toader a făcut publică ideea unei ordonanțe de urgență pentru repunerea în termen a celor condamnați de complete nelegal constituite. Potrivit acestuia, cel mai sigur, varianta OUG va fi aleasă și în cazul dosarelor construite în baza protocoalelor secrete dintre Ministrul Public și SRI.

La auzul acestei știri, Jyrki Katainen, Vicepreședintele Consiliului European a scris pe Twitter cât de incredibilă i se pare intenția ministrului român de Justiție, completând cu mesajul că românii nu merită așa ceva ci un stat de drept. Mai mult, pentru a-și susține opinia, oficialul european a distribuit în postarea sa și o știre a publicației Associated Press în care se prezenta situația din România. Fără nicio întârziere, însăși Comisia Europeană a reacționat și a transmis că monitorizează discuțiile, urmărind să se asigure ca România va reveni la parcursul combaterii corupției, asigurând o justiție independentă.

În apărarea lui Tudorel Toader a sărit de îndată, colegul său de partid, deputatul PSD, Cătălin Rădulescu, făcându-l „cu ou și cu oțet” pe vicepreședintele Consiliului European după ce a îndrăznit să catalogheze Ordonanța de Urgență în pregătire ca fiind „incredibilă”.

„Nu-l recomandă nici faţa, nici experienţa. Nu-l recomandă nimic. Nu are nici specialitatea necesară, nici menirea şi nici dreptul să vorbească despre o ţară care este parteneră în felul care a vorbit. Dacă nu ştie ce înseamnă stat de drept, să punî mâna pe carte să citească. Mâine, poimâine o să se aibă reacţie comisarul care se ocupă de apele poluate din Africa la legile justiţiei. Peste o săptâmână o să aibă reacţie comisarul care se ocupă de creşterea natalităţii în Australia şi aşa mai departe. Se găseşte fiecare comisar să deschidă gura. Înţeleg că domnul Katainen se ocupă cu locurile de muncă, deci nu are nicio treabă cu justiţia. S-au găsit vorbind, le place să vorbească despre România, i-aş ruga să se preocupe de ţările lor” a declarat Rădulescu.

În ceea ce privește avertizarea Comisiei Europene potrivit căreia se ocupă acum să monitorizez discuțiile referitoare la subiectul în cauză, deputatul PSD s-a întrebat retoric unde a fost Comisia Europeană atunci când ani de zile în România au existat abuzuri, judecători șantajați și protocoale secrete ale SRI cu instituțiile din sistemul judiciar. „Dar nu au putut fi monitorizaţi aceşti derbedei, ani de zile, când justiţia nu a fost lăsată să-şi facă treaba? Când judecătorii erau ameninţati cu şantajul, cu bileţele. Când procurorii îi chemau pe judecători la ordin, când făceau dosarele cei de la SRI, ascultări pe siguranţă naţională. De ce nu au monitorizat aceşti domni, care îşi doresc o justiţie independentă şi corectă, cum de dorim toţi, de ce nu au monitorizat? Acum monitorizează? Ani de zile, când au fost abuzurile astea nu au monitorizat aceşti derbedei. Ăsta a fost stat de drept? Stat de drept probabil că e la ei în ţară. Dacă era de datoria lor, dacă vor să o facă pe echidistanţii, trebuia să împiedice aceste abuzuri acum 4-5 ani de zile. Trebuia să vadă aceste abuzuri şi protocoale încheiate, folosite de SRI. Să penalizezi o ţară când greşeşte, dar în momentul în care închizi ochii la abuzurile care s-au făcut 7 ani de zile. Poate sunteţi mai deştepţi ca noi, dar nu trebuia, voi, să monitorizaţi acest sistem de justiţie? Nu au fost în stare să oprească abuzurile astea”, a completat social-democratul.

Potrivit hotnews.ro „legea recursului compensatoriu a fost votată în 9 mai 2017 de Camera Deputaților, decizională, cu 175 de voturi pentru, din partea PSD, ALDE, UDMR și minorități, și 85 împotrivă, de la PNL și USR. Forma ajunsă în Parlament a fost modificată substanțial de către actuala coaliție la putere, față de forma propusă de guvernul tehnocrat. Legea a devenit una dintre principalele teme de pe agenda publică din ultima perioadă în urma valului de infracțiuni comise de condamnați eliberați în baza recursului compensatoriu. Actul normativ a intrat în vigoare la 19 octombrie 2017 şi, potrivit acesteia, deţinuţii care au stat în condiţii improprii beneficiază de şase zile libere la fiecare 30 de zile executate. În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page