Statele membre ale Uniunii Europene se pregătesc pentru cel mai rău scenariu al Brexitului

January 18, 2019

După ce la începutul acestei săptămâni, Parlamentul britanic a dat o lovitură de grație premierului Theresa May dezamăgindu-i așteptările conform cărora Acordul propus în toamna anului trecut avea să fie acceptat și implementat ca unică soluție în vederea despărțirii Marii Britanii de Uniunea Europeană astăzi, fiecare minut valorează extrem de mult de partea ambelor tabere. În timp ce toată planeta stă cu ochii pe Theresa May așteptând să vadă care este „planul B” pe care aceasta îl va propune acum în situație de criză, guvernele statelor membre ale blocului comunitar se arată extrem de îngrijorate de viitorul cetățenilor europeni.

            Chiar dacă în acest moment se speculează câteva opțiuni pentru oficialii de la Londra (printre care, ieșirea din UE fără un Acord, organizarea unui alt referendum privind apartenența la blocul comunitar sau alegeri anticipate), celelalte 27 de țări partenere nu doresc să fie suprinse de o situație care le-ar putea trage în jos pe neașteptate, fapt pentru care gândesc la foc continuu strategii care să preîntâmpine un Brexit haotic. 

            „Fără măreaţa voastră naţiune, acest continent nu ar mai fi fost ceea ce este astăzi. După ororile celui de-al doilea război mondial, Marea Britanie nu a renunţat la noi. Ea a tratat Germania ca pe o naţiune suverană şi o putere europeană. Ne va fi dor de legendarul umor negru britanic şi de ieşirile la bar după orele de lucru pentru a bea un pahar. Ne va lipsi ceaiul cu lapte şi condusul pe partea stângă a drumului. Şi ne va lipsi să vedem pantomima la Crăciun. Dar mai mult decât orice altceva, ne va lipsi poporul britanic - prietenii noştri de peste Canal”, a transmis liderul conserbator Annegret Kramp-Karrenbauer, succesorul Angelei Merkel la conducerea CDU. Făcând apel la britanici să rămână în Uniunea Europeană, acesta a ținut să reamintească cât de importanți au fost anii de la aderarea britanicilor în cadrul blocului comunitar și de cât de multe avantaje s-au bucurat ambele tabere încă din 1973.

            În ciuda insistențelor venite din partea oficialilor de la Bruxelles, Marea Britanie caută acum cu disperare o soluție care să înlocuiască acordul propus de Theresa May ca mijloc de stabilire a relațiilor bilaterale de după Brexit; pentru că respingerea acestuia în Parlamentul britanic a fost una neașteptată, presiunea găsirii unei soluții urgente este și mai mare.

            De cealaltă parte însă, statele membre ale Uniunii Europene cheltuiesc zeci de milioane de euro, suplimentează personalul vamal și emit decrete de urgență pentru a face față posibilității tot mai mari a confruntării unui Brexit fără un acord.

            Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „capitalele europene se pregătesc să reglementeze situaţia cetăţenilor britanici care locuiesc şi muncesc în spaţiul Uniunii Europene şi care după Brexit nu vor mai beneficia de drept de şedere şi speră că Marea Britanie face la fel în cazul propriilor cetăţeni”. Dacă guvernul de la Londra a anunțat că cetățenii blocului comunitar pot rămâne temporar pe teritoriul Marii Britanii chiar și în situația unui Brexit încheiat fără niciun acord, Portugalia spre exemplu, a transmis că va crea linii speciale de așteptare la aeroporturi pentru cetățenii britanici, având în vedere numărul mare de turiști din Regatul Unit care vin anual să o viziteze.

            La Berlin, parlamentarii germani au luat în discuție lansarea unui proiect de lege care are ca obiectiv prevenirea problemelor birocratice ce ar putea apărea în cazul unui Brexit fără o înțelegere. În aceaiași situație se află și autoritățile olandeze care își suplimentează numărul veteranilor care se ocupă de verificarea importurilor de animale vii, luând în calcul chiar și angajarea de veterinari din estul și sudul Europei.

            În Franța, prim ministrul Edouard Philippe a transmis că scenariul despărțirii Marii Britanii de Uniunea Europeană fără un acord, pare tot mai puțin improbabil, fapt pentru care țara sa a activat planul de rezervă pentru a preîntâmpina efectele unui astfel de eveniment. Parisul va aloca în curând aproximativ 50 de milioane de euro pentru pregătirea porturilor și aeroporturilor franceze. „Cea mai mare parte a fondurilor alocate de Paris vor merge către sporirea securităţii la aeroporturi şi Eurotunnel, tunelul de sub Canalul Mânecii. În aceste condiţii, urmează să fie angajaţi sute de noi ofiţeri vamali” informează Mediafax.

            În acest context chiar și Marea Britanie se pregătește de zor pentru situația în care până pe 29 martie, cele două tabere nu vor ajunge la un consens în ceea ce privesc relațiile bilaterale de după Brexit. Autoritățile britanice a alocat câteva miliarde de lire sterline și a suplimentat numărul funcționarilor publici în încercarea de a atenua efectele negative ale unui astfel de scenariu.

 

 

 

 

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload