Democrații din Congresul SUA cer demiterea lui Donald Trump

January 18, 2019

          În ciuda controverselor apărute în urma deciziilor luate de președintele american încă de la instalarea sa la cârma celei mai puternice națiuni de pe planetă, criticilor lui Donald Trump le-a luat aproape doi ani de zile pentru a ajunge la prima cerere oficială de demisie. Cu toate că liderul de la Casa Albă și-a dobândit mai mulți inamici decât prieteni în urma comportamentului și discursului politic, la adresa președintelui au existat mereu acuzații care cu greu au putut fi dovedite. Deciziile acestuia de a scoate Statele Unite ale Americii din Acordul climatic de la Paris, mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, retragerea din Acordul nuclear cu Iranul, Consiliul ONU pentru drepturile omului, Tratatul Forțelor Intermediare și zvonul precum că Trump dorește ca SUA să părăsească NATO sunt doar câteva dintre exemplele pentru care președintele american „și-a pus toată opinia publică în cap”.

            Mai mult urât decât plăcut, Trump nu se lasă cu una cu două și continuă să degaje același aer de lider superior, puternic și fioros ori de câte ori își face apariția. Acuzat de mai multe ori în câteva scandaluri sexuale dar și că ar fi complotat cu Rusia pentru a câștiga alegerile prezidențiale din toamna lui 2016, Donald Trump continuă să se comporte ca și când presa îi dorește răul și nimic din ceea ce se scrie despre acesta nu este adevărat. De altă parte, intențiile acestuia se focusează numai pe programul său politic, în mod principal pe marea promisiunea de a ridica un zid înalt de 2 metri la granița dintre SUA și Mexic. Presat de așteptările celor din jur, Trump se încăpățânează să arate cetățenilor lui că se ține de cuvânt și că merită încă un mandat de președinte la următoarele alegeri din 2020.

            De cealaltă parte, nu doar că sondajele arată că americanii nu ar mai vota pentru Trump, dar potrivit reacțiilor acestora, nici nu mai pot aștepta până când actualul mandat se va încheia. Cel puțin, Partidul Democrat aflat în opoziție, caută cu orice preț să îl demită pe președinte sau cel puțin să îi suspende activitatea acestuia. Aflați într-un război deschis, Congresul SUA (ai cărui membrii majoritari sunt democrații) și Donald Trump par să nu ajungă la nicio înțelegere în ceea ce privește colaborarea de dragul și siguranța cetățenilor. În timp ce Trump insistă ca membrii Congresului să îi finanțeze zidul, membrii democrați ai Congresului stăruiește cu demiterea acestuia. Ultimul motiv pentru această cerere este reprezentat de informațiile apărute în presă conform cărora președintele american l-ar fi îndemnat pe fostul avocat Michael Cohen să mintă în Congres despre un proiect imobiliar în Rusia.

            Potrivit analiștilor politici, Trump pare să își fi găsit nașul în momentul în care la alegerile din noiembrie anul trecut, partidul său rival a preluat majoritatea din Congresul Statelor Unite ale Americii. Neavând sprijinul total al Congresului, președintele american resimte din plin obstacole care îi sunt puse în calea îndeplinirii tuturor dorințelor cu privire la crearea unei Americi mărețe din nou. Cea mai recentă piedică este reprezentată de cererea de demitere venită din partea membrilor democrați din Congres, după ce în presa de peste Occean a apărut informații precum că Trump i-a cerut lui Michael Cohen să mintă despre negocierile cu Rusia privind construirea unui turn în Moscova. Actualul avocat al președintelui american dezminte repede speculațiile, transmițând public că „dacă îl credeți pe Cohen, vă pot aranja o înțelegere bună pe Podul Brooklyn”. În timp ce fostul avocat urmează să fie audiat pe această temă în Camera Reprezentanților pe 7 februarie, politicienii din cadrul opoziției democrate, majoritari în Camera Reprezentanților avertizează că situația lui Cohen ar putea reprezenta un caz clar de obstrucționare a justiției. „Dacă informaţiile apărute în presă sunt adevărate, preşedintele Trump trebuie să demisioneze sau să fie suspendat” a spus congresmanul Joaquin Castro.

            De cealaltă parte, președintele Americii respinge cu vehemență acuzațiile fostului său avocat acuzându-l că minte pentru a-i fi redusă pedeapsa cu condamnare la închisoare. De asemenea, însăși Casa Albă cataloghează „ridicole” informațiile apărute în presa de la Washington.

            Camera Reprezentanților nu se lasă cu una cu două și pregătește comisii speciale care să verifice informațiile apărute în presă, așteptând cu nerăbdare prilejul pentru a-l demite pe controversatul Donald Trump. „Vom face ce este necesar pentru a afla dacă aceste informaţii sunt adevărate”, a promis congresmanul democrat Adam Schiff, preşedintele Comisiei pentru Informaţii din Camera Reprezentanţilor, adăugând că președintele SUA se confruntă cu una dintre cele mai grave acuzații de până acum.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive