Mihai Eminescu, icoana culturii românești

România de astăzi nu ar fi fost ceea ce este fără influența sau contribuția creațiilor lui Mihai Eminescu în literatura și cultura țării, fapt care îl face să fie unul dintre simbolurile României și cu siguranță, simbolul cultural numărul 1, din toate timpurile. Fără niciun dubiu, poetul este fără de pereche și probabil, șansa de a fi egalat nu va exista niciodată, reușind să se spună despre operele sale că „înving timpul”. Veșnic tânărul Mihai, a câștigat repede admirația poporului român, imediat după moartea sa (într-o măsură mai mică, și în timpul vieții sale), reușind să exprime cum nimeni nu a mai făcut-o, spiritualitatea românească.

Mihai Eminescu obișnuia să fie privit ca o personalitate copleșitoare, impresionându-și familia, prietenii, profesorii și până la marele număr de cititori ai operelor sale prin inteligența remarcabilă de care dădea dovadă, capacitatea de a memora repede și ușor, puternica curiozitate intelectuală și farmecul limbajului utilizat. Poetul era dependent de informație și oferea atenția și timpul său fiecărui aspect, lipsit de importanță în părerea celorlalți, contribuind astfel la îmbogățirea culturii sale la nivel european. Modalitatea sa de exprimare săvârșește un impact hotărât asupra oamenilor care găsesc în operele lui, inspirație și o multitudine de sentimente fascinante.

Dorința și efortul de a fructifica talentul scrierii, îl recomandă ca o persoană inteligentă, determinată dar și de neînțeles, deoarece, Mihai Eminescu nu se raportează la scris ca la o pasiune, ci însăși viața sa. Cercetătorii vieții poetului, menționează faptul că acesta simțea constant nevoia și dorința de a compune și a-și valorifica calitățile prin scris. Prietenul dar și una dintre cele mai importante persoane în viața profesională, Titu Maiorescu afirmă despre acesta că a fost „omul cel mai silitor, veșnic citind, scriind, meditând … poet în toată puterea cuvântului”.

Deși Eminescu este astăzi privit într-o foarte mare măsură ca un romantic incurabil, boem, neînțeles și veșnic pierdut în visare (stare pe care o transpunea fără niciun efort în poeziile sale), el a fost omul interesat de timpurile în care trăia, preocupat de existența poporului român și căutând mereu să analizeze societatea contemporană. Astfel, acesta este recunoscut ca un fost artist, gânditor dar și pedagog.

Deși la vremea respectivă, geniul Eminescu nu își putea promova atât de bine lucrările, fiind înconjurat de o lume și o societate mediocră, incapabilă să-i înțeleagă, aprecieze sau afirme valorile sale, situația sărăcăcioasă nu l-a afectat niicodată, deoarece Eminescu avea suficient cât să poată exista: șansa de a compune; și nu banii. Nu putem afirma nici faptul că Mihai Eminescu și-a propus să devină cunoscut sau să lase un tezaur generațiilor de după el, creând opere fără egal deoarece, zecile de oportunități care i-au fost acordate de-a lungul vieții și refuzurile categorice ale acestora, ne determină să admitem faptul că faima era prea puțin interesantă pentru acesta. Mihai Eminescu, scria pentru a-și elibera gândul încarcerat în mrejele romantismului. El simțea nevoia să compună pentru că scrisul, reprezenta cea mai comodă variantă de a vorbi cu sinele său.

Elementul care transpunea cel mai bine starea interioară a intelectului și afectului lui Mihai Eminescu este însuși, limbajul său, caracterizat de de mulți, prin atribute precum: prospețime, nou și naturalețe. Chiar și genii au un exemplu pe care îl urmează, iar simbolul cultural al românilor, l-a avut ca model pe Schopenhauer. Inspirându-se și din alte surse, operele sale abordează teme precum: iubirea, societatea, natura, folclorul, mitologia, istoria etc., construindu-și întregul univers în jurul lor.

Dragostea pe care Mihai Eminescu o transpune și o exprimă în toate operele sale, devine zidită și glorificată într-un cadru natural, de vis, greu de descris și apare de fiecare dată, altfel. Acest spațiu, devine automat oglinda trărilor și sentimentelor intime ale artistului. În cea mai mare parte a creațiilor sale, se resimt imediat stări precum melancolia, filosofia, nostalgia și singurătatea, realitate cauzată de faptul că însăși condiția sa de geniu îl determina să tindă către perfecțiune (din toate punctele de vedere), dar se trezea adesea într-o lume care nu ar fi reușit niciodată să îl ducă spre acel punct (poate astfel se explică și faptul că deși a iubit-o cu tot sufletul pe Veronica Micle, în momentul în care a avut posibilitatea de a se căsători și a o avea pentru tot restul vieții, acesta a renunțat). Pentru acest creator, poezia devenise modul în care putea să își exprime cel mai bine viziunea asupra lumii, a culturii și a divinității. Deși nu a avut o viață fascinantă, a cărui existență a fost una cunoscută sau a cărei personalitate a devenit apreciată de toți, Mihai Eminescu și-a dedicat întreaga viață idealurilor, cunoașterii, dăruirii și artei, plasând pe plan secund, iubirea. În acest sens, Titu Maiorescu îi sare în apărare, atrăgând atenția asupra neînțelegerii zbuciumului emoțional care l-a caracterizat tot timpul pe artist: „cuvintele de amor fericit și nefericit nu se pot aplica lui Eminescu în accepțiunea de toate zilele. Ca și Leoparti în Aspasia, el nu vedea în femeia iubită decât o copie imperfectă a unui prototip nerealizabil”.

Înzestrat cu o inteligență deosebită, Mihai Eminescu revarsă un impact covârșitor asupra lumii, ridicând poezia la cel mai frumos și dorit nivel al artei. După moartea sa, lăsând așadar întregii lumi, o adevărată istorie, capodopere unice și de neegalat. Contrar așteptărilor bazate pe credința faptului că Mihai Eminescu a fost și este un geniu a cărei viață a născut numeroase controverse, poetul național nu a dus tocmai o viață extravagantă; fiind chiar simplu și ușor de urmărit. Situația vieții bazate pe decizii surprinzătoare a născut astăzi, întrebări precum: l-ar fi putut influența pe Mihai Eminescu, câtuși de puțin copilăria petrecută în Botoșani, în ceea ce privesc scrierile lui? Dar faptul că s-a născut într-o familie numeroasă (ceea ce a declanșat sentimente de empatie profunde pentru semeni) pe care a trebuit să o vadă încet-încet, sfârșind tragic din cauza bolilor grave suferite?

Se pot afirma multe despre viața lui Mihai Eminescu. Se poate spune că mereu a avut dubii cu privire la continuarea studiilor, iar faptul că se muta din loc în loc, îl caracterizează ca fiind un bărbat nestatoric; dar totuși, aceste aspecte nu ne conferă nici dreptul și nici informația necesară care să ne determine să credem că ele au avut o influență aspră asupra operei sale. Cert este că, trăind un stil de om schimbător, o viață activă (plină de evenimente favorabile sau nu), și o iubire neîmpărtășită, i-au fost de ajutor omului Mihai Eminescu, reușind să îl facă să scoată la suprafață multitudinea de sentimente ce îl frământau neîncetat. Însă, ce a fost și ce a devenit el, este fără dubii, rezultatul unui geniu înnăscut, care ar fi putut trăi oriunde, înconjurat de oricare alți oameni (în afara celor pe care i-a întânit în parcursul vieții sale) și fiind ținta unor evenimente total opuse. Mihai Eminescu ar fi putut alege să rămână într-un singur oraș, decizând fără dubii, să-și continue studiile sau să săvârșească căsătoria cu Veronica Micle, căci soarta lui nu s-ar fi schimbat cu nimic. Eminescu și viața lui au fost scrise înaintea conceperii sale, urmând ca acesta să se nască un geniu, indiferent de împrejurări. Se poate admite totuși că viața pe care a dus-o, frământările interioare și oamenii care îi confereau senzația că îl înțeleg, au adus un beneficiu creațiilor lui.

Gândurile, sentimentele și viziunea lui Mihai Eminescu asupra vieții și a lumii erau pentru acea perioadă, o părere diferită și de neconceput. Idealist între o mare de oameni, cine ar fi putut să îl înțeleagă? Cu cine să-și împărtășească toate trăirile și ideile lui extraordinare, dacă tot ce spunea și gândea, părea ireal? Aducând mereu un aport nou dar diferit, societății românești, a declanșat în opinia publică, atitudinea de respingere a geniului său (pentru oameni, capacitatea de a se pune în locul artistului și să vadă dincolo de rutina unei vieți sociale care îi afecta zilnic, să trăiască sentimentele amintite și așternute cu atâta dragoste pe hârtie, pe care Mihai Eminescu le transmitea cu succes, era vădită incapabilului).

Întrebările nasc și mai multe întrebări, în cazul geniului Mihai Eminescu: dacă oamenii l-ar fi apreciat mai mult sau dacă aceasta ar fi ales să rămână tot timpul alături de familie, dacă Veronica Micle ar fi decis să nu mai plece și să rămână constant lângă acesta, iubindu-l cu aceași intensitate cu care el o iubea, dacă ar fi ales să facă altceva, oare l-ar fi ținut departe de mult iubitele sale creații? Autorii post Eminescu, cred că nu. Deținând un astfel de talent și înzestrat cu o capacitate intelectuală în care a investit tot timpul, se presupune că destinul lui Eminescu nu ar fi putut fi altul. Decizia de a fi diferit și a nu consuma aceași rutină ca și contemporanii săi, l-au costat scump. A ales să meargă din loc în loc tocmai pentru a acumula cunoștințele care l-au construit, potolind astfel setea de nou. Dorința de perfecționare și eforturile de a o atinge, l-au desemnat ca fiind greu de egalat. Stilul de viață caracterizat de dependența de cunoaștere și scriere i-au conferit din start, un destin predestinat. Operele sale denotă cu succes cât de mult iubea Mihai Eminescu literatura; acceptând să rămână constant în această relație. Starea sa de visare în care se regăsea mereu, a influențat fiecare creație a sa. Mihai Eminescu este ceea ce românii îl consideră un geniu, datorită tuturor trăirilor și stărilor sale interioare (probabil, de cele mai multe ori, neinfluențate de evenimenetele carea aveau loc în viața lui), toate reflectându-se în ceea ce nouă ne-a rămas să citim astăzi.