În era internetului, metodele tradiționale de predare ucid spiritul patriotic al tinerei generații d

Îndrumarea în viață este un element fără de care atât adulții cât și copiii, nu se imaginează. Indiferent că această ghidare vine de la o persoană, cunoștințele dobândite, legile sau credință trebuie să recunoaștem că totul a fost și este supus învățării înainte de a transmite mai departe. Dacă „oamenii mari” decid direcția în care societatea merge, cei mici reprezintă viitoarea generație care va intra în același „joc” în următorii ani. În acest sens, înțelegem că o populație fericită, calmă, deschisă și prietenoasă va construi o societate sănătoasă și invers. Însă cum rămâne cu situația în care țările sunt din ce în ce mai „mici” (cantitativ) pentru că locuitorii săi sunt luați de curentul globalizării și purtați prin toată lumea? Cine va apăra patria în caz de război? Cine-i va lua apărarea societății atunci când gurvernanții nu prevăd un viitor bun? Cui îi vor rămâne bătrânii? Ce se va întâmpla cu România a căror meleaguri a oferit miliarde de amintiri generațiilor care s-au născut aici? Într-o lume care aleargă din ce în ce mai mult către cosmopolism și întoarce spatele tradiției și istoriei, mai au rost lecțiile de „patriotism”? Toate aceste întrebări, născute din situația realității curente, stau pe buzele istoricilor și sociologilor care încearcă să atragă atenția asupra faptului că ceea ce vrea globalizarea să facă este o strategie periculoasă fiecărei culturi.

Globalizarea își propune oficializarea unui singur stat absolut ale cărei reguli, legi, religie, cultură, tradiții, mod de gândire, stil de viață etc., să fie unanim acceptat. Din numărul total de țări pe pământ, globalizarea încearcă formarea unei singure, cât suprafața Terrei. Ce se va întâmpla cu patria, istoria, cultura și tradițiile românești? Este evident că și țara noastră „umblă” atrasă după acest curent cuceritor (branduri care dictează liderul în marketing, mass media care explodează cu informații cancan și reality show-uri care „dezbracă” viețile oamenilor, dependența de a fi conectat la tehnologie, adoptarea unui stil de viață occidental, tradiții și sărbători împrumutate, vieți expuse pe rețele de socializare, setea de a călători pentru a fi împlinit, fericirea pentru care se plătește etc.). În astfel de condiții, cine mai apără identitatea patriei noastre?

În ideea păstrării valorii pe care România o are, lecțiile de istorie sunt armele cu care cadrele didactice luptă în formarea unei patrii iubite și protejate de către locuitorii ei. Din păcate, gustul modernismului este atât de plăcut încât singura șansă este de a preda școlarilor istoria țării, pe înțelesul lor, cu tehnici și metode care să le stârnească interesul și să îi atragă. Fără a utiliza metode moderne de învățare, sentimentul patriotic și moral-civic va deveni o altă istorie pe care, din păcate, societatea rapid dezvoltată nu va mai avea timp și resurse ca să o poată învăța.

Este lesne de înțeles în acest moment faptul că școala trebuie să producă indivizi puternici, inteligenți și pregătiți pentru toate provocările lumii înconjurătoare. Din acest mediu trebuie să „se construiască” oameni gata de a întâmpina problemele de afară. Sub această cerință, întreaga structură a planului de învățământ trebuie revizuită și reformulată după noile obiective. Necesitatea utilizării metodelor interactive se impune impetuos într-o fază în care indivizii societății par să nu mai țină ritmul cu valul de schimbări zilnice. Pentru a fi în pas cu normalitatea, cadrele didactice trebuie să-și prezinte lecțiile sub forma pe care școlarii erei noastre o înțeleg; fapt pentru care se cere modernizarea tuturor tehnicilor de abordare a problemei. Este timpul ca România să se alieze cu tehnologizarea educației pentru a păstra istoria, tradiția și cultura patriei. Pentru că societatea impune un anumit standard de trai, formarea sentimentului patriotic și moral-civic depinde numai de metodele de instruire folosite de școală, mass-media, familie, ONG-uri etc. Fără a modifica modul de abordare a unei audiențe tinere dar mult diferită față de rutina trecutului, școlarii mici vor tinde mai mult către „artificiile” venite din Occident și care le iau ochii tocmai pentru că ei au găsit tehnicile potrivite de a comunica și pe înțelesul lor. În România, structura școlară, manualele, orarul, atitudinea cadrului didactic, clasa și metodele de învățare trebuie să conțină elementele disciplinare care formează atitudini, sentimente, convingeri și deprinderi. Pentru că mas media (în mod deosebit, internetul) a devenit principalul educator al societăților dezvoltate, oferind o bibliotecă virtuală infinită de unde se pot culege cunoștințe din orice domeniu, școlilor nu le mai rămâne decât să repare ceea ce produc erorile învățării non formale sau să explice în practică, noțiunile care necesare binelui fiecăruia. Într-o lume în care mintea pare mai importantă decât inima, pentru a supraviețui amalgamului de provocări, școlilor nu le mai rămâne decât să formeze oameni capabili de sentimente nobile. În fond, inteligența emoțională ce vrea să înlăture libertatea de a exprima emoțiile este o lecție pe care patrioticii nu trebuie să o învețe, iar cadrele didactice au menirea de a le aminti școlarilor că societatea în care trăiesc este una robotizată și că în curând, tendințele vor duce planeta către obiectivul globalizării; fapt pentru care se recomandă decizia de a îmbunătății metodele de predare-învățare a istoriei încă din primele clase.