Invitația extracomunitarilor cu brațele deschise a costat-o pe Angela Merkel aproape întregul succes
Până în 2015, Europa era un loc liniștit pe teritoriul căreia se putea observa o bunăstare aparte, întreținută de relațiile strânse dintre Bruxelles și cele 28 de state membre. Indiferent de statut sau poziția geografică în raport cu cele trei instituții europene de conducere (Consiliul, Comisia și Parlamentul european), fiecare țară parteneră a blocului comunitar a beneficiat de avantajele pe care le oferă calitatea aderării la cea mai puternică alianță economico-administrativă de pe bătrânul continent. Din păcate însă, această armonie a fost brusc schimbată după ce unul dintre stâlpii de rezistentă ai UE a considerat că poate lua inițiativa fără a se consulta cu ceilalți parteneri. Chiar dacă în toamna lui 2014, prin invitația migrantilor «cu brațele deschise», Cancelarul german, Angela Merkel a intenționat în fapt să transmită celor în nevoie că țara sa se arată solidară cu problemele cu care se confruntă cetățenii din țările Orientului Mijlociu afectate de conflictele militare în desfășurare, liderul politic a fost acuzat că a încercat să atragă persoane tinere pe care să le folosească pe teritoriul său ca forță de muncă. În timp ce populația Germaniei îmbătrânește accelerat, autoritățile caută acum soluții pentru a asigura deficitul de personal pe care îl înregistrează în foarte multe industrii și servicii naționale. Reacția lui Merkel la aceste acuzații a fost una de negare, susținând că dorința sa nu a ascuns niciun interes național ci doar bunăvoința de a fi în solidaritate cu ființele umane persecutate de circumstanțele în care își duc traiul. Valul de critici s-a întețit și mai mult, imediat ce în primăvară lui 2015 sute de sirieni și irakieni au pornit într-un exod neimaîntalnit spre Europa, în mod deosebit, spre Germania. Aclamând numele lui Angela Merkel, extracomunitarii și-au riscat viețile traversând Marea Neagră în condiții extraordinare ghidați de gândul că Germania le va oferi un viitor mai bun. Acestora li s-au alăturat și mai mulți migranți și refugiați, declanșând în scurt timp o invazie umanitară greu de controlat. Tranzitand mai multe țări europene, mulți dintre imigranți au decis să rămână pe teritoriile acestora în timp ce mulți alții și-au continuat călătoria către Germania. Teama că aceștia vor declanșa o adevărată criză în societatea germană, a determinat-o pe Angela Merkel să ceară de urgență Comisiei Europene să intervină cu o soluție. Din nefericire, soluția propusă de Bruxelles aproape că a salvat-o pe Cancelarul german dar a declanșat un adevărat scandal în cadrul Uniunii Europene. Obligându-și statele membre să primească cote de distribuție a refugiaților, liderii europenii nu au făcut altceva decât să își transforme partenerii în inamici. În timp ce Marea Britanie a decis să iasă din UE, Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia au refuzat din start să se supună acestei politici. Celelalte state care s-au conformat au ajuns în scurt timp să regrete, reacționând extrem de violent la adresa Bruxelles-ului. De cealaltă parte, nici Comisia Europeană nu s-a lăsat mai prejos și pentru a le astâmpăra comportamentul statelor membre care se răzvrătesc, a început să recurgă la amenințări și chiar sancțiuni. Cu toate că astăzi, problema migrației a devenit «mărul discordiei» dintre UE și țările partenere, criticii arată cu degetul către Angela Merkel pe care o găsesc ca fiind singura vinovată de această «tulburare». Cu toate că mai bine de trei ani, Cancelarul german încearcă să se apere, popularitatea lui Merkel a scăzut foarte mult. Blamată pentru situația precară în care se află Uniunea Europeană astăzi și pentru stricarea relațiilor interne dintre Bruxelles și cele 27 de alte state membre, Merkel a simțit din plin presiunea criticilor pe plan politic. Una dintre cele mai negative consecințe care s-au reflectat asupra carierei acesteia a fost renunțarea la postul de lider al partidului Uniunii Creștin-Democrate (CDU) după ce s-a aflat la conducerea acestuia timp de 18 ani. Motivul care a determinat-o pe aceasta să renunțe la poziția de președinte al partidului a fost eșecul înregistrat la alegerile regionale din acest an. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, «scorul obținut în octombrie 2018 reprezintă cel mai slab rezultat înregistrat de CDU în acest land din 1966 și pană astăzi. Acesta a dus la amplificarea tensiunilor în cadrul formațiunii lui Merkel și în rândul coaliției de guvernământ de la Berlin». Imediat după recunoașterea înfrângerii în cadrul acestor alegeri, Angela Merkel a transmis public și că nu intenționează să mai candideze pentru un nou mandat în calitate de Cancelar al Germaniai, după finalul celui actual, care se va încheia în 2021. «Prin această decizie, mă distanțez de convingerea că funcția de lider al partidului și cea de cancelar trebuie să fie deținute de aceeași persoană», a explicat Angela Merkel, în data de 29 octombrie. Luna aceast însă, în data de 7, Annegret Kramp-Karrenbauer a fost aleasă în funcția de președinte al Uniunii Creștin-Democrate înlocuind-o astfel pe Merkel. Potrivit Mediafax, aceasta a obținut 517 voturi în scrutinul desfășurat cu ocazia congresului CDU, în timp ce Friedrich Merz s-a clasat pe locul al doilea, cu 482 de voturi. De altă parte, deși nu mai este președintele Uniunii Creștin-Democrate, Angela Merkel nu poate răsufla liniștită. Potrivit celor mai recente sondaje, mai mult de o treime dintre germani (38%) ar dori ca șefa guvernului federal să fie înlocuită și din funcția de Cancelar înainte de sfârșitul mandatului acesteia.
