Theresa May trage de timp pentru a câștiga suportul propriului Parlament privind Brexitul

December 10, 2018

 

Doi ani de când Marea Britanie a invocat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona privind despărțirea de Uniunea Europeană sunt aproape să se împlinească. Zilele trec cu și mai multă repeziciune, după ce prim ministrul britanic, Theresa May a venit cu o propunere pe cât de controversată, pe atât de limpede. Potrivit șefei guvernului de la Londra, britanicii sunt gata să părăsească blocul comunitar în data de 29 martie 2019 și lasă locul unor viitoare relații bilaterale, însemnând astfel că, cel puțin pentru deocamdată, Marea Britanie nu încheie definitiv toate socotelile cu Bruxelles-ul.

Soluția urgentă a Theresei May nu a fost însă privită cu brațele deschide de către toți colegii săi de breaslă. În timp ce unii au admirat curajul liderului politic, alții au acuzat-o că nu are în fapt niciun plan și nicio perspectivă pentru un viitor în afara UE și că insistă totuși cu oficializarea Brexitului doar pentru că numele ei este implicat într-o promisiune făcută acum doi ani, cetățenilor. Mai mult, potrivit jurnaliștilor străini, azi, nici măcar britanicii nu își mai doresc Brexitul, însă renunțarea la această idee, ar pica precum o pată neagră pe credibilitatea și potențialul politic al Theresei May.

Prinsă între ciocan și nicovală, prim ministrul britanic speră să îi convingă la timp atât pe cetățeni cât și pe ceilalți lideri politici de faptul că despărțirea de Uniunea Europeană nu este o provocare personală ci fără nicio îndoială, cea mai bună soluție pentru ca britanicii să își recapete independența și autonomia, pierdută odată cu aderarea la blocul comunitar și principiile acestuia.

Luptând vehement pentru păstrarea planului pe care l-a prezentat liderilor de la Bruxelles, May mai are de trecut un singur hop: votul crucial privind Brexitul potrivit căruia parlamentul britanic are ultimul cuvânt de spus înainte ca pregătirile oficiale de despărțire să fie declanșate. Constrânsă de faptul că aleși ai Partidului Conservator pe care îl conduce, se opun ieșirii din UE, Theresa May a amânat votul, sperând să mai câștige timp pentru a-și convinge colegii că Brexitul trebuie să fie unica soluție.

Cu toate că Downing Street a transmis faptul că premierul britanic a avut azi de dimineață o conferință telefonică cu miniștrii săi, BBC a informat că Theresa May s-a decis pe ultima sută de metri să amâne votul programat să aibă loc mâine, 11 decembrie. Potrivit siteului oficial al știrilor Pro Tv, „Downing Street şi miniştrii au insistat anterior luni dimineaţă că votul se va desfăşura aşa cum a fost plănuit, în ciuda faptului că guvernul pare să aibă şanse mici să îl câştige”. De cealaltă parte, Comisia Europeană a ținut să atragă atenția asupra faptului că nu intenționează să renegocieze acordul obținut deja cu Londra privind ieșirea din UE. Conform liderilor de la Bruxelles, planul prezentat de Theresa May este cea mai bună variantă de definire a relațiilor viitoare. „Acordul înaintat la 25 noiembrie este cel mai bun şi singurul posibil. Nu se pune problema unei renegocieri”, a întărit o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Mina Andreeva.

             La auzul veștii că Theresa May a amânat votul decisiv ce urma să fie susținut de  Parlamentul britanic, Președintele Consiliului European, Donald Tusk a anunțat astăzi convocarea unui summit consacrat Brexitului programat pentru joi, la Bruxelles. „Am decis să convoc un summit #EUCO (Consiliul European) privind Brexitul joi. Nu vom renegocia acordul, inclusiv plasa de siguranţă, dar suntem gata să discutăm despre modul în care putem facilita ratificarea britanică. Întrucât timpul este pe sfârşite, de asemenea vom discuta despre stadiul nostru de pregătire pentru un scenariu de ieşire fără acord”, a scris preşedintele Consiliului European într-un mesaj postat pe Twitter. 

                Privind cu suspiciune faptul că Theresa May a amânat votul privind acordul de divorț cu UE, Donald Tusk ține acum să aibă consultări cu liderii celor 27 de state membre. De cealaltă parte, prim ministrul britanic și-a justificat decizia prin opoziția deputaților față de soluția găsită pentru a evita la revenirea la o frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda. Potrivit liderului conservatorilor în camera inferioară a Parlamentului britanic și președintele Camerei Comunelor, Andrea Leadsom, guvernul de la Londra va transmite curând care este următoarea dată pe care au stabilit-o în vederea desfășurării votului de azi.

            De altfel, nici reacțiile la adresa acestei decizii nu au întârziat să apară; Guy Verhofstadt, coordonatorul Brexit al Parlamentului European, a ținut să precizeze că nu îi vine să creadă o astfel de răsturnare de situație. „După doi ani de negocieri, guvernul conservator dorește să amâne votul. Țineți minte că nu îi vom dezamăgi niciodată pe irlandezi. Această întârziere va agrava în continuare incertitudinea pentru oameni și întreprinderi. E timpul să ne hotărâm” a declarat acesta. Nici Jeremy Corbyn nu a fost mai blând cu Theresa May reconfirmând faptul că acesta știa de cel puțin două săptămâni că acordul va fi respins de parlament „pentru că este dăunător pentru Marea Britanie”.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive