top of page

Apa, un ocean de sănătate pentru piele


La naștere, corpul unei ființe umane este alcătuit din 75% apă. Pe zi ce trece, cu cât creștem și ne dezvoltăm mai mult cu atât are loc procesul de „uscățire”, fapt pentru care, noi suntem cei care devenim responsabili de alimentarea organismelor noastre cu apă din exterior. La maturitate, femeile sunt 55% apă, în timp ce bărbații 60%. Cu toate că le știm destul de uscate, și oasele conțin 31% apă. La polul opus, creierul, plămânii, inima și rinichii conțin cele mai umede țesuturi.

Astfel, nu-i de mirare că, potrivit datelor oficiale medicale, ființa umană poate supraviețui fără hrană (dar cu hidratare) chiar și 46 de zile, însă, omul nu poate trăi mai mult de 10 zile fără apă. Acest compus hidrogenat al oxigenului nu este doar un ocean de sănătate, ci și un factor primordial în oxigenarea celulelor, transportul subtanțelor nutritive și eliminarea toxinelor din organism.

Medicii și nutriționiștii recomandă un consum de minim 2 litri de lichide pe zi, bazându-se și pe motivul că organismul uman elimină zilnic o cantitate de aproximativ 2,5 litri de apă.

Apa este o sursă de sănătate care ajută metabolismul să funcționeze optim, pune organele în mișcare, previne boli și se transformă în energie. Preocupați mai mult de ceea ce consumă decât de importanța de a și elimina rezidurile și toxinele acumulate, oamenii sunt prea puțin conștienți de indispensabilitatea apei în sprijinul organismul de a elimina toxinele. Printre rolurile sale de maximă importanță, apa îmbunătățește circulația, ajută la slăbit, ameliorează durerile, ajută la digestie, combate îmbătrânirea prematură și constipația. Lipsa apei din organism înseamnă astfel și lipsa stimulării mișcărilor intestinale, îngreunând eliminarea rezidurilor, toxinelor, gazelor și paraziților din intestinul gros. În ciuda faptului că tot mai mulți dintre noi cunoaștem faptul că frumusețea vine din interior, competiția pe care o promovează societățile cosmopolite îi forțează pe oameni să fabrice aspectul frumos pe care îl îmbracă ca pe un ambalaj „lipit” organismului. În realitate, de cele mai multe ori, atât femeile cât și bărbații își concentrează toată atenția, timpul și resursele pe unele produse care promit o aparență îmbunătățită.

În epoca exploziei vânzărilor de cosmetice și a imaginilor cu efectele steroizilor, nu-i de mirare că generațiile de astăzi nu mai găsesc timpul și răbdarea pentru a urma calea dreaptă către frumusețe. În timp ce apa, activitatea fizică și alimentația au devenit o provocare complexă, pentru majoritatea oamenilor, o piele luminoasă, catifelată și sănătoasă, se confecționează cu produse de uz extern. Deși cei mai mulți ar putea trăi cu bolile de piele dacă acestea nu le-ar provoca mâncărimi, usturimi, disconfort sau ar trebui acoperite tot timpul, medicii insistă că bolile de piele nu trec de la sine și că în fapt, ele reprezintă cele mai des forme de infecții ale organismului; tocmai de aceea, o consultație de specialitate și diagnosticarea corectă a afecțiunii sunt un pas major în tratarea acestora. Cu toate că odată „beneficiari” ai unor astfel de erupții, oamenii apelează mai degrabă la produse de plafar sau cosmetice pentru a îndrepta problema, netratarea cauzei afectează nu doar sănătatea fizică ci și echilibrul emoțional.

Fie că aceste boli sunt semne ale unor bacterii și infecții, fie că prezența unor astfel de afecțiuni sunt cauzate de contactul cu anumite produse, orice „țâșnire” caracterizează starea sistemului nostru imunitar. În timp ce ficatul și rinichii sunt organele responsabile de filtrarea toxinelor din organismul nostru, eliminarea acestora totală și definitivă din corp revin colonului. Din păcate, alimentația nesănătoasă și un stil de viață dezorganizat, afectează rolul intestinului gros, determinându-l să nu mai poată elimina în parametri normali rezidurile, paraziții, gazele și toxinele din interiorul său.

În timp ce constipația este primul semn de îmbolnăvire a colonului, toxinele absorbite și preluate înapoi de organism provoacă afecțiuni care își comunică starea prin erupțiile la nivelul dermei și epidermei. Potrivit tummytox.ro, „pielea este unul dintre organele care reflectă cel mai mult acumularea de toxine în sânge și țesuturi”. Orice afecțiune vizibilă pe piele, indică în primul rând faptul că organismul nu elimină în mod adecvat toxinele.

Totuși, afecțiuni precum acneea, iritațiile, abcesele, eczemele sau chiar psoriazis-ul continuă să fie prezente chiar și în urma unor tratamente costisitoare în care s-au folosit tot felul de creme și geluri. De ce afecțiunile pielii nu se trec cu un ajutor din afară? Pentru că pielea este craterul prin care erup problemele din interior.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page