China, la un pas să întreacă superputerea mondială
Cu toate că președintele Statelor Unite ale Americii, susține că sub mandatul său America va deveni măreață din nou, scepticismul în ceea ce privește forța de accelerare a Chinei în domeniul economic pare să fie zdruncinat de cele mai recente date. Competiția dintre Beijing și Washington a devenit din ce în ce mai acerbă odată cu declanșarea războiului comercial pe care Donald Trump îl propune tacit chinezilor. Dacă la începutul anului, economia SUA era cea mai mare din lume (24,3% din avuția globală), China fiind pe locul al doilea cu 14,8% din valoarea economiei mondiale, potrivit specialiștilor de la The New York Times, „China a reuşit în ultimele decenii, pe fondul scepticismului Occidentului, să schimbe modelul economic şi să devină o putere de rang mondial”.
Supusă unor perioade de chin pe care istoria nu le poate șterge din memoria cetățenilor săi, China și-a declanșat ascensiunea cu mult tact, după moartea lui Mao. Forțați să găsească o soluție pentru remodelarea națiunii, chinezii au știut încă de la început că ținta supremă nu este renașterea țării, ci poziționarea acesteia în topul superputerilor mondiale. După mai multe decenii de crize politice și economice, iată că primele atenții au căzut începând cu 1984, pe progresele în zonele rurale. Ulterior strategia conform căreia fabricile trebuiau să atingă cotele stabilite de stat s-a dovedit a fi cheia succesului. „Economia Chinei s-a dezvoltat atât de rapid şi atât de mult timp încât acum este uşor să uităm cât de improbabilă era transformarea ei într-o putere globală, cât de mult a fost improvizată ascensiunea şi cât era rezultatul disperării. În prezent, China este pe primul loc în lume la numărul mare de proprietari de locuinţe, la numărul utilizatorilor de Internet, al absolvenţilor de colegii şi, după unele criterii, al miliardarilor. Sărăcia extremă a scăzut sub 1%. O naţiune care era izolată şi săracă a devenit cel mai important rival al Statelor Unite după destrămarea Uniunii Sovietice. Astăzi, China probabil ar fi de nerecunoscut pentru fondatorii comunişti ai naţiunii, deşi trecutul continuă să fie puternic, iar turismul roşu este o mare industrie. Statul nu mai decide unde munceşte fiecare cetăţean şi ce produc fabricile, China este pe primul loc la numărul absolvenţilor de colegii şi al utilizatorilor de Internet, iar Beijingul pregăteşte o misiune pe Lună. Lumea a crezut că va schimba China, dar succesul Chinei a fost atât de spectaculos încât a schimbat lumea. Asistăm la o competiţie epocală. Preşedintele Chinei, Xi Jinping, aplică o agendă mai agresivă pe plan internaţional în timp ce intensifică modalităţile de control pe plan intern, iar Administraţia Donald Trump a lansat un război comercial şi se pregăteşte pentru ceea ce ar putea fi un nou Război Rece. Totuşi, la Beijing, problema este mai puţin cum să ajungă din urmă Occidentul, ci mai degrabă cum să fie pe primul loc - mai ales în noua perioadă marcată de ostilitate americană. Parcursul le este familiar istoricilor - o putere în ascensiune care o contestă pe cea actuală, cu o complicaţie cunoscută: timp de câteva decenii, Statele Unite au încurajat şi au contribuit la ascensiunea Chinei, colaborând cu liderii chinezi şi cu poporul pentru construirea celui mai puternic parteneriat economic din lume, unul care a ridicat ambele naţiuni. În tot acest timp, opt preşedinţi americani au presupus ori au sperat că până la urmă China va ceda la ceea ce ei au considerat a fi regulile stabilite ale modernizării: prosperitatea ar urma să alimenteze revendicările populaţiei pentru libertate politică pentru a aduce China în rândul naţiunilor democratice. Ori economia Chinei se va prăbuşi din cauza autoritarismului şi birocraţiei. Dar nu s-a întâmplat niciunul dintre aceste lucruri. În schimb, liderii comunişti chinezi au sfidat aşteptările în mai multe rânduri. Au adoptat capitalismul deşi continuă să se intituleze marxişti. Au folosit represiunea pentru a se menţine la putere, dar fără a bloca antreprenoriatul şi inovarea. Înconjuraţi de adversari şi rivali, au evitat războiul, cu o singură excepţie, deşi au alimentat sentimentele naţionaliste pe plan intern. Au condus timp de 40 de ani generând creştere economică în mod neîntrerupt, recurgând frecvent la politici diferite de cele teoretice, considerate eşecuri în manualele economice”, informează editorialistul Philip Pan în cadrul unui articol publicat în The New York Times, sub titlul „Țara care nu a eșuat/ Occidentul era sigur că aborbarea Chinei nu va funcționa. A trebuit doar să aștepte. Și încă așteaptă”.
Creșterea accelerată a puterii de producție și vânzare a Chinei a determinat o competiție acerbă între aceasta și Statele Unite ale Americii. În timp ce prima deține recordul de exporturi la produse electronice, echipamente electronice și produse textile, SUA ocupă locul doi cu bunuri și servicii exportate care, numai în 2015 reprezentau peste 2.262 miliarde de dolari. Cu toate că fiecare își exportă mărfurile pe teritoriile celeilalte, cunoscându-se setea de putere a americanilor este lesne de înțeles de ce în 2018, China și SUA sunt mai degrabă adversari decât parteneri. „China nu este singura ţară care a reuşit să îmbine sistemul autoritarist cu nevoile economiei de piaţă. (...) Războiul comercial abia a început. Şi nu este doar război comercial” completează Philip Pan.
