top of page

Brexitul, la un pas de a scrie istorie

Cu toate că problema care a declanșat diferența de opinii dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană și care a condus la decizia britanicilor de a ieși din cadrul blocului comunitar încă reprezintă miezul celei mai mari crize cu care se confruntă atât Bruxelles-ul cât și statele membre ale UE, migrația este din ce în ce mai puțin importantă în problema Brexitului dar din ce în ce mai fundamentală în ceea ce privesc atitudinile și comportamentelor Poloniei, Ungariei, Cehiei, Austriei sau Italiei în raport cu politica impusă de liderii europeni.

Astăzi, în contextul procesului de negociere a condițiilor de separare dintre cele două tabere, mai important decât oricare alt factor de mediație, este răspunsul la întrebarea: va fi Brexitul oficializat sau nu? Plecând la un drum extrem de provocant, premierul britanic Theresa May crede în continuare cu tărie că cel mai bun viitor pentru cetățenii Regatului Unit este unul în care despărțirea de Uniunea Europeană înseamnă protejarea identității și culturii naționale, recăpătarea independenței, a autonomiei și a libertății de a se supune unei legislații naționale care ia în calcul strict doar interesul propriilor cetățeni. Cu toate că până în momentul de față, avertizările oficialilor europeni privind viitorul nesigur al britanicilor de după Brexit pun presiune pe Guvernul de la Londra determinându-l astfel să recunoască că odată aderată sub umbrela Uniunii, Marea Britanie aparține Bruxelles-ului pentru totdeauna, Theresa May consideră în continuare că Brexitul este o șansă unică care, deși necesită mult efort, răbdare și soluții pe termen lung are avantajul de a scoate britanicii de sub „scalvia” unei politici europene care nu manifestă empatie față de statele sale membre, ci își protejează interesul pe care îl are privind atât resursele fiecărei țări aderate, fie siguranța în cadrul competiției mondiale.

Presați de timpul care se scurge cu o viteză nefavorabilă ambelor părți, britanicii au preluat controlul negocierilor și au decis că este timpul să pună pe masa tocmelei cu Uniunea Europeană, un acord care să prezinte clar condițiile despărțirii. Numit și „acord tehnic”, planul pe care Theresa May l-a prezentat în cadrul acestei săptămâni Uniunii Europene a primit atât aprobarea Guvernului de la Londra cât și a liderilor de la Bruxelles, desemnând astfel cel mai decisiv pas în oficializarea Brexitului.

Restrânși de presiunea pusă atât de așteptările oficialilor europeni cât și de mass media, cetățenii britanici dar și imigranții europeni aflați pe teritoriul Regatului Unit, miniștrii londonezi au fost convocați de urgență la începutul acestei săptămâni pentru a-și da acordul asupra unui plan ce nu mai suporta așteptare. Teama de faptul că dacă acest Acord propus de Theresa May nu va fi acceptat, atunci va avea loc un Brexit fără nicio înțelegere, i-a determinat pe miniștrii să îi ofere premierului britanic votul de încredere necesar pentru ca Londra să poată bate palma cu Bruxelles-ul și să înceapă deja să se concentreze pe soluțiile urgente de după separare. Potrivit hotnews.ro „proiectul de acord prevede o plasă de securitate care ar urma să evite revenirea la o graniță fizică între Irlanda de Nord și republica Irlanda. Va avea forma unui aranjament vamal pentru întreaga Mare Britanie cu dispoziții, mai profunde, pentru Irlanda de Nord în termeni vamali și de reglementare. Acordul ar implicat menținerea întregii Mari Britanii în acordul vamal cu UE, și nu doar al Irlandei de Nord, cum propusese inițial Bruxellesul”.

Din moment ce adevărata dificultate a acestui acord era reprezentată de aprobarea lui de către întregul Guvern, Theresa May a simțit nevoia de a reaminti public de ce britanicii trebuie să creadă că Brexitul înseamnă protejarea valorilor naționale iar despărțirea de către Uniunea Europeană nu este o sinucidere, ci scăparea din tentaculele unei legislații europene care ține ostatice statele membre. Miercuri, după o ședință de mai bine de cinci ore, Guvernul britanic a aprobat proiectul de acord, făcând-o astfel extrem de fericită pe May. „Negociatorii Comisiei Europene şi Marii Britanii au ajuns la un acord asupra condiţiilor Articolului 50 al Tratatului UE. Toate aspectele acordului Brexit au fost finalizate şi stabilite la nivelul echipelor de negociere. Acest acord marchează un moment decisiv în negocieri”, a declarat la scurt timp Comisia Europeană. De altfel, la fel de entuziasmat cu privire la acest mult așteptat rezultat, s-a arătat și premierul irlandez, Leo Varadkr, punctând că „Irlanda și-a atins toate prioritățile cheie în acordul de retragere al Marii Britanii din Uniunea Europeană”.

Deși a fost propus și acceptat surprinzător de repede, proiectul de acord pare că încheie o perioadă extrem de tulburătoare, după mai bine de un an și jumătate de negocieri, așteptări, presiuni, stres, acuzații și temeri. După cum era de așteptat nu toți britanicii sunt fericiți de faptul că Brexitul are acum șanse să fie încheiat, mai ales că, potrivit unor lideri britanici, acordul conține o serie de condiții total dezavantajoase pentru Regatul Unit. Dacă pentru unii, înțelegerea cu Uniunea Europeană a fost sărbătorită cu aplauze și surâsuri accentuate, pentru ministrul britanic însărcinat cu Brexitul, acordul este o dezamăgire într-atât de mare încât, acesta și-a dat demisia imediat. Văzându-se nevoit să își părăsească funcția, Dominic Raab a ținut să declare că în opinia sa, planul Theresei May amenință integritatea Marii Britanii, iar aranjamentul privind Irlanda de Nord este startul unor discuții care au puterea de a prejudicia grav a doua fază a negocierilor.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page