Genocidul, lecția unei istorii de neuitat

Într-o lume condusă de globalizare și ghidată de revoluția tehnologiei, competiția

pentru supremație a luat un caracter și mai acerb. Astăzi, se poate observa chiar și cu ochiul liber, nivelul psihologic pe care l-au atins cele mai puternice state ale lumii în lupta pentru putere. Organizațiile mondiale își justifică existența prin apărarea dreptului omului și promovarea păcii, însă ele nu iau în seamă procesele de manipulare în masă care servesc unor lideri în ideea de a hipnotiza ființa umană, slujindu-i cu certitudinea că se lasă influențată de cel/cei care dețin singurul adevăr. Înțelegerea conceptului de genocid pleacă de la o întrebare cu două ipoteze: „este genocidul cauzat de setea de putere sau de convingerea că exterminarea unui anumit popor sau a unei anumite etnii servește adevărului?” Există oare o scuză pertinentă care să justifice tirania unui astfel de gest criminal?

Istoria scoate la suprafață faptul că setea de putere și acea dorință de „a fi cineva” dirijează cele mai multe minți atunci când vine vorba de justificare și înțelegere al conceptului. Astăzi, totuși, deși planeta răsuflă ușurată că nu resimte prezența unui genocid așa cum a învățat-o istoria, realitatea pe care o punctează sociologii și psihologii scot la iveală