top of page

„UE trebuie să aibă o armată proprie pentru a se apăra de China, Rusia și SUA”


În contextul amenințărilor mondiale, unul dintre factorii cu cel mai ridicat nivel de risc îl prezintă siguranța societăților care și-au eliminat frontierele pentru ca fenomenul globalizării să își poată face loc pe teritoriile lor. De la migrație, atacuri teroriste, traficul de arme, stupefiante și persoane la încălzirea globală, discrepanța între statele dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate, au trecut doar câțiva ani, evoluția acestor amenințări fiind ajutată de către revoluția tehnologică.

De altă parte, beneficiile pe care lumea digitală le-a creat planetei au determinat creșterea gradului de accelerare a competiției între superputerile mondiale. Setea de a conduce un stat cu putere absolută a dat naștere unor teorii conspiraționale ce vizează țări precum Statele Unite ale Americii, Rusia sau China. De altă parte, imposibilitatea neutralității în cadrul acestei competiții, a determinat Uniunea Europeană să se gândească la viitor, punând siguranța fizică a teritoriilor și cetățenilor europeni pe primul loc. Cu toate că în momentul de față, blocul comunitar trece printr-o criză de imagine și încredere declanșată de problema migrației și a modului în care liderii de la Bruxelles au ales să soluționeze invazia extracomunitarilor, UE are timp printre negocierile cu Marea Britanie privind Brexitul și avertizările repetate date Ungariei, Poloniei și Italiei din cauza răzvrătirii acestora la regulile impuse tuturor statelor membre, să se gândească și la siguranța fizică a sa.

În mod principal, pentru liderii Uniunii Europene, Rusia, SUA și China reprezintă potențiali inamici în cazul unui conflict. Bazându-se pe faptul că în momentul de față, blocul comunitar depinde de Washington în materie de apărare, președintele francez, Emmanuel Macron reclamă apariția unor puteri autoritariste și propune înființarea unei armate UE.

După ce Donald Trump a preluat funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, relația dintre SUA și Uniunea Europeană s-a deteriorat semnificativ. Dacă, în timpul celor două mandate prezidențiale ale lui Barack Obama, legătura dintre cele două tabere era una strânsă și bazată pe o cooperare fructuoasă împotriva Rusiei, astăzi, comportamentul extrem de controversat al lui Trump este greu de apreciat de liderii europeni, mai ales după ce, liderul de la Casa Albă și-a permis în repetate rânduri să-i insulte pe oficialii de la Bruxelles și să admită că Uniunea Europeană este o greșeală colosală care apără interesul Franței și al Germaniei, profitând de celelalte state membre, cărora le sustrage resursele prin puterea de a activa legislația europeană pe teritoriile lor.

Deciziile extrem de suprinzătoare ale lui Donald Trump, conform cărora SUA pare să încheie orice relație externă, devenind mai degrabă un competitor al foștilor săi aliați, a născut în rândul europenilor dorința de a fi pregătiți pentru momentul în care lucrurile vor evolua în mai rău. De asemenea, acuzațiile aduse Rusiei în ceea ce privește sprijinirea regimului Bashar al-Assad în Siria, anexarea „forțată” a Crimeei și implicarea în tentativa de ucidere a fostului spion rus, Serghei Skripal, a determinat crearea unui sentiment de nevoie de siguranță. China, pe de altă parte, crește din ce în ce mai mult iar puterea sa economică poate reprezenta oricând un motiv ca SUA să vrea să atace prin tot felul de sancțiuni, riscând astfel ca la un moment dat, concurența directă dintre cele două tabere să se reverse într-un conflict armat.

Având toate aceste scenarii în minte, președintele francez, Emmanuel Macron crede că Uniunea Europeană trebuie neapărat să își înființeze propria armată care să îi servească în cazul unor situații neprevăzute, dar cu un impact devastator. „Nu vom putea apăra europenii dacă nu decidem să avem o adevărată armată europeană. În faţa Rusiei, care este la frontierele noastre şi care arată că poate fi ameninţătoare, trebuie să avem o Europă care să se poată apăra mai mult de una singură, fără a depinde doar de Statele Unite, şi care să fie mai suverană. Este evident că astăzi putem vorbi de existența unor puteri autoritariste ce reapar și se reînarmează la frontierele Europei” a declarat Emmanuel Macron într-un interviu acordat postului Europe 1.

Potrivit liderului francez, în 2018 se simte o nevoie urgentă de a privi cu atenție evenimentele internaționale. „Trebuie să ne apărăm de China, de Rusia şi chiar de Statele Unite ale Americii”, a punctat Macron, după ce a reamintit că decizia președintelui american de a retrage Statele Unite din Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF) semnat cu Rusia, a vulnerabilizat balanța siguranței internaționale de până acum. „Cine va fi victima principală a acestei decizii? Europa şi securitatea sa”, a întrebat retoric Emmanuel Macron, avertizând asupra nevoii unei armate proprii.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page