„Dialogul dintre Italia și Comisia Europeană cu privire la buget nu va fi un schimb de concesii”
Cultura este în 2018 cel mai indispensabil element în existența unui stat și dacă aceasta începe să se slăbească, să fie modificată, să se disperseze sau evapore, statul în sine suferă același proces. Identitatea culturală reprezintă practic, factorul decisiv care participă la crearea sau menținerea unei civilizații vii, fapt pentru care raportându-se la responsabilitatea pe care aceasta o deține, specialiștii cred că este în același timp și cel mai puțin compromisă. Însă, vremurile pe care le trăim demonstrează un adevăr îngrijorător.
Tocmai pentru că este singura capabilă să mențină viu un stat, să îi ofere identitate, să îl protejeze sau să îl ridice, cultura a devenit una dintre cele mai mari ținte în vederea distrugerii unei civilizații. Influențând pas cu pas, acest model cu principii și reguli după care oamenii își ghidează viața, se pot modifica sau schimba atât societățile cât și oamenii sau statul în sine. Intervenind asupra modului de gândire, comportamentului sau atitudinii unui popor, se poate realiza procesul de „emancipare” susținut de intenția de a dezvolta (a îmbunătăți) o civilizație, însă în același timp, efectul secundar crează ceea ce puțini mai iau în calcul într-un secol în care cultura unei țări tinde să copieze modele străine.
În contextul crizei prin care trece Uniunea Europeană în momentul de față, Ungaria, Polonia, Cehia, Austria, Slovacia, Marea Britanie și Italia acuză faptul că „europenizarea” nu face altceva decât să înlocuiască propriile culturi cu una sintetică, generală. A fost nevoie de invazia imigranților din statele Orientului Mijlociu și Africii de Nord pentru a recunoaște faptul că identitatea și cultura națională este pusă în pericol, nu neapărat din cauza extracomunitarilor ci în mod deosebit, din însăși cauza instituțiilor de la Bruxelles.
Fără nicio îndoială, astăzi, din ce în ce mai multe state ale lumii importă de bună voie culturi străine, se lasă influențate de ispita alteia sau ajung să fie luate cu asalt de noi culturi care vin cu gândul de a se instala pe teritorii neutre. Un exemplu recent îl dovedește cazul celei mai mari crize umanitare de după cel de-al doilea război mondial, când Europa a fost luată cu asalt de un număr uriaș de imigranți și refugiați veniți fie cu gândul de a-și oferi o șansă mai bună viitorului (cazul imigranților din Africa de Nord), fie din disperarea de a-și salva viețile din calea conflictului armat desfășurat în țările natale (cazul refugiaților din Siria, Irak, Pakistan etc.). Numărul mare de extracomunitari care se bucură de solidaritatea și înțelegerea principiilor Uniunii Europene, pare să fie declanșat un conflict în interiorul blocului comunitar, capabil să scoată la lumină faptul că statele membre au suspectat mereu un anumit interes al instituțiilor europene pentru teritoriile și resursele lor, inclusiv autoritatea pe care a „jucat-o” mereu Germania, ca lider al locomotivei.
Dacă opinia publică consideră că cel de-al treilea Război Mondial va veni în urma unor tensiuni la nivel politic între cele mai puternice state ale lumii, testele nucleare și exercitarea pregătirii continue a forțelor armate, analiștii socio-politici consideră că dezastrul iminent o să apară de unde se așteaptă mai puțin, și anume, chiar din manufacturarea unei probleme la nivelul local. Împreunarea unor culturi diferite, nu garantează o forță extraordinară de consolidare a unui stat, ci pierderea ambelor identități, lăsându-l vulnerabil, iar mai apoi, servind drept ca un mușchi atrofiat în protejarea civilizației căreia îi aparține. Italia este doar un exemplu din statele membre ale Uniunii Europene care vede realitatea prin ochii sociologilor. Refuzând în repetate rânduri debarcarea unor nave pline cu extracomunitari, guvernul italian a intrat în colimatorul Uniunii Europene, care la rândul a avertizat Italia că riscă sancțiuni pentru atitudinea sa de răzvrătire la adresa politicii și regulilor impuse de Bruxelles tutuor statelor membre.
În acest sens, Comisia Europeană și-a făcut deja un plan prin care să îi „atace” pe italieni, acesta fiind criticarea deficitului economic. Potrivit Agerpres, „atât Comisia Europeană, cât şi pieţele financiare sunt îngrijorate de proiectul de buget al Italiei pentru că această ţară se confruntă cu o datorie publică de 2.300 miliarde euro, echivalentul a 131% din produsul intern brut. În plus, prognozele de creştere ale guvernului Italiei sunt considerate mult prea optimiste (1,5% în 2019 faţă de 1% cât estimează majoritatea observatorilor, printre care şi Fondul Monetar Internaţional), ceea ce ar putea agrava şi mai mult deficitul”.
Făcând referire la dialogul dintre țara sa și Comisia Europeană, privind bugetul, premierul italian, Giuseppe Conte a transmis că acesta nu va fi un schimb de concesii. Cu toate că instituția europeană consideră o exagerare planul bugetar al Italiei, Conte a reconfirmat faptul că obiectivul deficitului prevăzut de guvernul său este de 2,4% din produsul intern brut (PIB).
„Este lipsit de raţiune şi profund necinstit ca actualul guvern al Italiei să fie învinuit pentru situaţia economică precară pe care o indică datele economice recent publicate, întrucât impactul reformelor lansate de executivul meu va fi vizibil abia din 2019” a declarat premierul Italiei.
