top of page

Julian Assange se plânge de condițiile în care este găzduit de Ambasada Ecuadorului în Londra

Povestea ziaristului, editorului și activistului pe internet, australian, Julian Assange a devenit și mai cunoscută după apariția filmului „The fifth estate” în care se prezintă pe înțelesul tuturor de ce Assange a devenit dintr-o dată unul dintre cei mai vânați oameni de pe pământ. Fondator al controversatului website WikiLeaks (o variantă „ironică” la tradiționalul Wikipeadia, unde de regulă se prezintă informații și biografii), australianul a decis să publice unele dintre cele mai dezbătute subiecte, după ce a intrat în posesia unor documente interzise. Arătând dovezile clare conform cărora americanii conduc lumea prin forța de lor de influență și neregulile pe care le întreprind, Assange a dat în vileag cât de periculos este CIA-ul pentru siguranța populației lumii.

Mai degrabă un jurnalist de investigație și un apărător al drepturilor omului, australianul a primit numeroase premii internaționale pentru palmaresul și curajul său ieșit din comun, după ce a subliniat cu dovezi, câte crime și violențe ascund americanii. Publicarea unor materiale în legătură cu uciderile extrajudiciare din Kenya, descărcarea deșeurilor toxice din Africa, proceduri ale Golfului Guantanamo, demersurile „păcătoase” ale băncilor Kaupthing și Julius Baer, implicarea Statelor Unite în războaiele din Afganistan și Irak, culminând cu publicarea telegramelor secrete ale SUA, sunt doar câteva dintre exemplele pe care Julian Assange le-a făcut cunoscute publicului larg.

Evident, informațiile relevate nu au trecut fără reacții și în timp ce Assange a deschis ochii popupației lumii, dându-le ocazia să înceapă să își pună întrebări, imaginea americanilor a avut de suferit, fapt pentru care, singura modalitate de a contracara adevărul periculos, a fost aceea de a-l transforma pe Assange dintr-un jurnalist de investigație, într-un paranoic pe care nimeni nu ar avea motive să îl asculte.

Astfel că la scurt timp, Assange este arestat într-una din călătoriile sale în Marea Britanie, după ce pe numele său fusese emis un mandat european de arestare din partea autorităților suedeze, care îl acuzau de abuz sexual. Cerând azil politic în Ambadasa Ecuatorului din Londra, Assange s-a adăpostit în sediul acesteia, unde locuiește și astăzi.

Cu toate că în 2017, mandatul de arestare a fost retras, Julian Assange este conștient de faptul că odată părăsind Ambasada Ecuadorului din Londra, acesta va fi fie ucis (în circumstanțe „suspecte”) fie va fi arestat de către Biroul Federal de Investigații al Statelor Unite ale Americii sub acuzațiile de spionaj și furt de proprietate intelectuală. Cu toate că Assange a reușit să publice pe WikiLeaks 10 milioane de documente secrete, printre care 30 de mii de e-mailuri private ale fostei Secretare de Stat, Hillary Clinton (această scurgere de informații costând-o chiar președinția SUA, în noiembrie 2016), americanii încă mai „joacă” rolul nevinovatului și caută să îl transforme pe australian într-un lunatic care spune neadevăruri.

Pornind de la afirmațiile acestuia conform cărora Facebook și alte site-uri de socializare lucrează pentru guverne cu intenția de a spiona și a aduna informații, o serie largă de declarații, documentarii, cărți, investigații și filme confirmă această realitate. Însă, puterea de influență a hiperputerii SUA și controlul pe care îl au asupra mass mediei internaționale pun cuvântul americanilor împotriva cuvântului lui Julian Assange.

După aproape șase ani de când stă „ascuns” în Ambasada Ecuadorului în Londra, jurnalistul australian a reușit să primească mai multe vizite în cadrul cărora a dat declarații și a ținut conferințe. Astăzi însă, Assange se plânge de condițiile cu care, cei care se presupune că ar fi de partea lui îl adăpostesc. Potrivit acestuia, Ambasada i-ar fi încălcat drepturile prin impunerea unor noi reguli privind șederea sa în reprezentanța diplomatică. Din păcate, la începutul acestei săptămâni, un judecător de la o instanță din Quito a respins acuzațiile fondatorului WikiLeaks.

Conform informațiilor publicate de Agenția națională de presă, Mediafax, „ambasada i-a transmis recent lui Assange că vizitatorii săi trebui să aibă aprobare din timp, trebuie să-şi cureţe propria baie, să aibă grijă de pisica sa şi să-şi plătească facturile pentru electricitate şi internet” însă, pentru Assange, acetei noi măsuri au scopul numai de a-l forța să părăsească reprezentanţa diplomatică. În plus, australianul se teme că aceste noi reglementări vin în urma unor înțelegeri între Regatul Unit și Statele Unite, urmând ca primii să îl extrădeze celor din urmă. În această situație, odată ajuns în SUA, Assange este conștient că viața sa ar fi în pericol.

Chiar dacă argumentele prezentate instanței de către jurnalist printr-o conexiune video, au fost respinse, avocatul lui Assange, Carlos Poveda (care a participat fizic la ședință) a declarat că nu va accepta această decizie și va contesta hotărârea instanței la cererea clientului său.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page