top of page

Italia avertizează că „nu va merge bine în Europa dacă banii lui Soros continuă să preveleze”


După exemplul Ungariei care este din ce în ce mai răzvrătită la adresa Uniunii Europene din cauza politicii sale imigraționiste, Italia consideră că premierul ungar, Viktor Orban are dreptate atunci când scoate în evidență factorii de amenințare la adresa culturii și identității naționale a fiecărei societăți europene. Acuzând deschiderea prea mare către valorile occidentale, atât Italia cât și Ungaria condamnă miliardarii americani a căror influență „fac legea” în țările din Europa, după ce le induc nevoia de noutate și dependența de sistemul lor politic.

Un exemplu în acest sens este reprezentat de nimeni altul decât de economistul, activistul politic, filantropul și omul de afaceri miliardar, George Soros. Originar din Ungaria, evreul a reușit să supraviețuiască Holocaustului iar astăzi a devenit un hiper magnat după ce în anul 1992, acesta a făcut un profit de un miliard opt sute de milioane de dolari după ce a mizat la bursă pe deprecierea lirei sterline. Un an mai târziu, George Soros a înființat Fundația pentru o Societate Deschisă, numită pe scurt „Fundația Soros” al cărei obiectiv este acela de a sprijini fundațiile sale din Europa centrală și de est, dar și din fosta Uniune Sovietică.

Critic al multor sisteme politice, miliardarul ungar, stabilit astăzi în Statele Unite ale Americii, Soros nu se teme să spună lucrurilor pe față adresându-se liderilor politici cu acuze conform propriilor păreri. Unul dintre exemple este cel în care Soros a îndemnat guvernele statelor europene să contribuie foarte mult la fundațiile finanțate de acesta pentru a putea împreună să amelioreze criza umanitară declanșată din cauza valului de imigranți venit peste Europa în primăvara lui 2015. Mulți l-au acuzat că ar fi de vină pentru dislocarea refugiaților. Ungaria a devenit repede unul dintre cei mai mari critici ai lui Soros și interesele sale „dubioase” acuzându-l chiar și în Parlamentul European.

Cea mai des vociferată problemă dintre omul de afaceri ungar și Viktor Orban face referire la modul de a privin frontierele și refugiații. În timp ce premierul Ungariei consideră că frontierele naționale sunt obiectivul, iar refugiații un obstacol, pentru miliardarul care vede și comentează totul din SUA, obiectivul este protejarea refugiaților, iar frontierele sunt un obstacol.

În ciuda faptului că Ungaria a fost numită de foarte multe ori o țară discriminatorie și rasistă, nimeni nu s-ar fi așteptat ca aceasta să inspire simțul dreptății și altor state din Europa. Cu atât mai mult, nu unui stat european din vestul bătrânului continent, având în vedere că Ungaria acuză Uniunea Europeană de faptul că investește mai multă atenție și mai multe fonduri în vestul Europei decât în statele sale membre din est. Totuși, pe cât de mare a fost surprinderea faptului că Italia gândește la fel ca și Ungaria, pe atât de mare a fost bucuria lui Viktor Orban să știe că mai este un guvern european care îi dă dreptate în ceea ce privesc criticile sale la adresa liderilor de la Bruxelles, a celor trei instituții europene (Consiliul, Parlamentul și Comisia) și a lui George Soros, acuzat că încearcă de la distanță să controleze politica din europa, intervenind cu banii și influența sa în statele mai puțin dezvoltate.

Potrivit analiștilor politici și economici, George Soros îți înfiltrează cu ajutorul rețelelor Fundației pentru o Societate Deschisă, judecători ai adepți ai globalismului și liberalismului la CEDO. Practic, după ce Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a ales trei judecători pentru Curtea Europeană a Dreptului Omului promovați de Norvegia, Turcia și Albania, Soros a fost acuzat că și-a propulsat doi oameni din Open Society și alte fundații ale sale, printre candidații Albaniei. „Soros investește mai cu seamă în țările mici pentru că vocile lor contează la fel de mult ca acelea ale Franței sau Germaniei și unde este mult mai ușor să își exercite influența”, a declarat un bun cunoscător al culiselor de la Strasbourg, informează evz.ro.

Planul lui Soros este evaluat la intenția acestuia de a rupe barierele și a elimina frontierele pentru ca deschiderea față de străini să determine o criză umanitară și mai mare în statele europene.

Săptămâna aceasta Italia a confirmat poziția sa față de Ungaria căreia îi oferă credit în comportamentul față de Uniunea Europeană și față de „perversul” George Soros pe care îl acuză că își folosește banii și influența în scopuri personale. Potrivit vicepremierului italian, Matteo Salvini, „Uniunea Europeană nu va merge într-o direcţie bună dacă vor continua să prevaleze interesele companiilor multinaţionale şi banii lui George Soros”.

„Dacă Europa se schimbă şi pune în centrul atenţiei persoanele şi munca, nimeni nu va dori să mai iasă. Dacă, în schimb, în Europa continuă să fie preponderente interesele multinaţionalelor, banii lui (George) Soros şi agricultura care este fărâmiţată, atunci lucrurile nu vor mai merge bine” a adăugat Salvini.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page