Rușii vor să declare ONG-urile străine care încearcă să influențeze alegerile ca fiind indezirabile

October 25, 2018

 

 

          Pe fondul acuzațiilor conform cărora în alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii, desfășurate în noiembrie 2016, Rusia ar fi avut o implicare în rezultatul final, astăzi se crează o adevărată forfotă în jurul oricăror tipuri de alegeri, plecându-se de la premiza unei suspiciuni asupra faptului că alte state ale lumii intenționează să lucreze în așa fel încât câștigătorii alegerilor să fie în mod special anumite nume.

            Suspectându-se faptul că Donald Trump a fost ales în funcția celui mai important fotoliu din politica mondială, devenind astfel cel mai puternic om de pe pământ, cu ajutorul rușilor, după o serie de acuzații și răspândirea ideii că această posibilitate este una plauzibilă, astăzi a venit rândul celor de la Moscova să fie precauți în preajma alegerilor lor. Astfel spus, rușii vor să declare ONG-urile străine al căror interes este acela de a influența alegerile, ca fiind indezirabile. Acest proiect de lege adoptat la începutul acestei săptămâni în primă lectură de către Duma de Stat, prevede că orice organizație nonguvernamentală străină sau internațională trebuie să fie declarată indezirabilă pe teritoriul Rusiei dacă activitățile desfășurate de către aceasta facilitează sau obstrucționează nominalizarea unui candidat sau o listă de candiați la alegeri sau, în a doua situație, dacă acestea influențează organizarea unui referendum.

            Conform președintelui Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, această lege va restrânge influența externă asupra alegerilor din Rusia.

            După ce scandalul suspciunilor că Moscova ar fi intervenit în alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii în noiembrie 2016, indicând clar că Donald Trump va fi câștigătorul al cărui succes va șoca chiar și pe proprii cetățeni, mai multe astfel de suspiciuni au căzut asupra altor alegeri din Europa. Ba chiar și Brexitul a fost pus pe spatele rușilor, suspectați că ar fi influențat alegerile referendumului din data de 23 iunie 2016 când majoritatea britanicilor ar fi votat pentru părăsirea Uniunii Europene.

            Temându-se că această idee poate deveni un exemplu bun de imitat pentru multe alte state, rușii au adoptat săptămâna aceasta o lege care asigură națiunii sale siguranța că nimeni din exteriorul țării nu se va implica în alegerile sau politica de la Moscova. Astfel, potrivit președintelui Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, legea adoptată are ca obiectiv eliminarea oricărei amenințări sau a factorilor de risc care ar putea interveni asupra celor mai importante decizii luate pe teritoriul Rusiei. „S-a propus un mecanism clar pentru a ne proteja alegerile de influenţa din exterior. Dacă o organizaţie internaţională sau neguvernamentală încalcă această interdicţie şi încearcă să influenţeze opţiunile cetăţenilor noştri, ea va fi declarată indezirabilă şi va trebui să-şi înceteze imediat activităţile”, a declarat oficialul rus.

Conform deputatului Andrei Isaev, membru al partidului Rusia Unită, „în contextul acuzaţiilor formulate în SUA şi în alte ţări despre interferenţa Rusiei în alegerile lor, autorităţile de la Moscova au descoperit că şi în Rusia au existat mai multe situaţii în care organizaţii străine sau internaţionale cu activităţi în Rusia au intervenit în mod activ în favoarea unui candidat anume ori pentru a obstrucţiona o anumită candidatură”.

Anul acesta, în luna martie, Rusia a avut alegerile prezidențiale unde peste 55 de milioane de cetățeni ruși au votat pentru Vladimir Putin, încununându-l astfel cu al patrulea mandat din cariera sa de președinte ale uneia dintre cele mai puternice țări ale lumii. Obținând peste 76% dintre voturile exprimate, Vladimir Putin a fost în scurt timp felicitat de o mulțime de alți lideri politici, dintre care, președintele sârb, Alexandr Vucici fiind primul. „Vă rog să acceptaţi felicitările mele sincere pentru realegerea în calitate de preşedinte al Rusiei şi urările de a vă conduce în continuare ţara pe calea clar definită a progresului, în beneficiul tuturor cetăţenilor. Sunt încrezător că, prin prisma talentului remarcabil de lider, cu o înţelegere clară şi o voinţă inflexibilă, responsabilitate şi angajament faţă de cauza dumneavoastră, veţi continua să aveţi succes în rezolvarea tuturor problemelor importante pentru Rusia şi în implementarea planurilor de dezvoltare a ţării", transmitea un comunicat al preşedinţiei de la Belgrad.

După președintele Chinei, Xi Jinping, liderului venezuelean, Nicolas Maduro și președintele cubanez, Raul Castro, în ciuda suspiciunilor de implicare a rușilor în alegerile prezidențiale din Statele Unite, chiar și președintele Donald Trump și-a trimis felicitările la Kremlin fără a se teme că această intervenție ar putea ridica bănuiala unei cooperări de putere între cei doi.

Acuzat că și-a favorizat singur victoria la prezidențiale, Vladimir Putin a fost nevoit însă se se confrunte cu multe atitudini de opoziție venite de la rivali interni, printre care și ONG-uri a căror activitate a fost suspectată a fi dirijată împotriva campaniei sale, din exteriorul țării.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive