Marea Britanie inițiază un program de combatere a sclaviei moderne în spălătoriile auto


Poveștile cu mafia siciliană care controlează orașe întregi și ale cărei „tentacule” se întind deasupra a milioane de suflete, pe care le ține captive într-un sentiment de frică și supunere par să fie o sursă de inspirație pentru multe afaceri moderne. Fie că vorbim de badantele din Italia sau de spălătoriile auto din estul Europei, angajații trăiesc pe zi ce trece o adevărată oroare la locul de muncă. Din păcate, mulți se supun acestui stil de trai, forțați de situația financiară precară.

În ciuda faptului că aceste cazuri sunt mai predispuse în statele slab dezvoltate sau pe alocuri în țările unde suspiciunea autorităților nu intervine atât de des, realitatea demonstrează că și țările europene dezvoltate sunt gazdă a unor astfel de situații. Una dintre aceste exemple este nimeni alta decât Marea Britanie.

Cunoscut ca fiind în topul celor mai puternice țări ale lumii, Regatul Unit ascunde multe probleme iar slavia modernă este una dintre ele. Total neașteptat, ultimele date arată că în aglomerația și ritmul cu care se desfășoară traiul pe teritoriul celor patru țări membre, transformă Marea Britanie într-un loc periculos și trist pentru mulți angajați. Departe de ochii autorităților, sute de mii de oameni sunt supuși unor condiții infernale de muncă, forțați să devină sclavii unor angajatori care fie le opresc salariile, le confiscă cărțile de identitate sau îi supune la un program de lucru epuizabil. Conștient de o asemenea situație, guvernul de la Londra a demarat de-a lungul timpului o serie de investigații încercând să combată infracțiunea, însă numărul extrem de mare al spălătoriilor auto face ca această sarcină să fie greu de îndeplint.

De teamă că își pot pierde locul de muncă sau salariile pentru care au muncit, angajații preferă să tacă și să îndure pe perioada angajării consecințele tăcerii lor. Săptămâna aceasta însă, realizând gravitatea cu care se confruntă Marea Britanie și posibilitatea sclaviei de a se înrădăcina puternic în cultura forței de muncă, autoritățile au lansat un program menit să combată acest coșmar.

Cu toate că astfel de cazuri sunt mult mai curente și răspândite în țările din estul Europei, Marea Britanie nu face excepție. Din cauza numărului mare de locuitori, spălătoriile auto au înregistrat o explozie, fapt pentru care și numărul angajaților a crescut în ultimii ani. Din păcate, succesul acestora nu este împărțit cu angajații săi, ci, bucurându-se doar angajatorii de acesta, muncitorii se trezesc într-un cerc vicios în care trebuie să se supună oricăror condiții pentru a supraviețui. Astfel, deși persoanele angajate la spălătoriile auto sunt sursa de profit a afacerilor, setea de bani îi determină pe șefii lor să oprească totul, transformându-i pe aceștia în sclavi.

Deloc pasibili, britanicii au anunțat la începutul acestei săptămâni lansarea unui program guvernamental al cărui obiectiv constă în combaterea abuzurilor și a sclaviei moderne. Potrivit surselor oficiale, există o serie largă de îngrijorări asupra faptului că lucrătorii est-europeni sunt exploatați în mii de astfel de locuri, care scapă controlului autorităților. Din păcate, constrânși de nevoia financiară, est europenii angajați în spălătoriile autor din Marea Britanie, devin parte al unui sistem ilegal și vicios. Potrivit agenției naționale de presă, Agerpres, „se estimează că mii de lucrători în spălătoriile de maşini din Marea Britanie sunt în situaţie de sclavie modernă, majoritatea fiind est-europeni ademeniţi şi apoi ţinuţi captivi prin îndatorare, obligaţi să muncească în condiţii nesigure, cu documentele de identitate confiscate şi supuşi ameninţărilor, abuzurilor şi violenţelor”. Programul guvernamental inițiat de către autorități este susținut de către Unseen și cinci mari supermarketuri, urmând a fi lansat luna viitoare. Acesta va include audituri și controale neanunțate.

„Am constatat numeroase probleme în această industrie, de la sclavie modernă, sclavie prin îndatorare, neplata unor salarii adecvate. Acest program este un mare pas înainte în combaterea acestor probleme”, a declarat declarat Darryl Dixon, şeful GLAA, organismul anti-sclavie al Marii Britanii.

Potrivit unui raport prezentat săptămâna trecută de experții în problema sclaviei moderne, de la Universitate din Nottingham și Oficiul Comisarului Independent pentru combaterea sclaviei, muncitorii din majoritatea celor aproximativ 20.000 de spălătorii auto manuale din Regatul Unit sunt victime ale exploatării. Conform datelor prezentate de către raport, „lipsa unui sistem de înregistrare și autorizare a unor astfel de firme le-a permis să își desfășoare nestingherite activitatea”. Cu toate că poliția și autoritățile depun eforturi considerabile pentru a combate aceste infracțiuni, de regulă, lucrătorii la astfel de spălătorii sunt prea speriți ca să vorbească deschis despre ceea ce îndură, devenind astfel, complicii celor care încalcă legea.

„Victimele nu recunosc întotdeauna sau nu se acceptă ca atare (...) ceea ce poate face extrem de dificile inculpările în baza Legii privind sclavia modernă”, a transmis Phil Brewer, şeful departamentului anti-sclavie al Scotland Yard.

Tags

Featured Posts