top of page

Europa își construiește armată


Cu toate că cei mai mari factori de risc care amenință securitatea planetei în acest moment vin din partea unei serii de primejdii care au legătură mai mult cu migrația, încălzirea globală, discriminarea, extremismul sau politica internațională afectată de relații primejdioase între liderii lumii, conflictele militare și posibilitatea declanșării unui război rămân pe agenda de zi a fiecărui stat de pe planetă. Preferând să prevină mai degrabă decât să fie luate prin surprindere, cele mai puternice alianțe se gândesc la organizarea unor posibilități care să le găsească pregătite în cazul unui risc armat.

Cum NATO beneficiază de o reputație excepțională, statele sale membre fiind satisfăcute cu siguranța și protecția pe care le-o oferă acest Tratat al Atlanticului de nord, Europa se simte în continuare descoperită în fața unor potențiale amenințări. Cu toate că un număr mare de țări europene fac parte din NATO, liderii europeni sunt îngrijorați de faptul că în cazul unui conflict armat sau a unui Război Mondial, aceștia trebuie să depindă de americani. În ciuda faptului că Europa a făcut o treabă bună creând Uniunea Europeană, cu ajutorul căreia se ajută la dezvoltarea statelor membre, bătrânului continent îi lipsește o armată proprie.

Afectată în repetate rânduri de atacuri teroriste, Europa consideră că atât amenințarea terorismului cât și atmosfera tensionată a celor mai puternice state din lume, (creată pe baza unor politici extremiste) sunt elemente care pun presiune pe luarea unei decizii extrem de importante. Din păcate însă, liderii europeni nu se simt încă capabili de un astfel de pas, acuzând lipsa bugetului dar și a resurselor materiale. De altă parte, weekendul acesta, o veste bună a venit tocmai din partea Parlamentului din Kosovo. Acesta a aprobat zilele trecute înființarea unei armate de 5.000 de membri, în ciuda faptului că minoritatea sârbă acuză această decizie ca fiind una ilegală.

Până ca Europa să aibă propria sa armată, a cărei capacitate să concurețe cu NATO, este posibil să mai trebuiască mulți ani de acum încolo. Până atunci însă, Kosovo surprinde și anunță că este gata să creeze o nouă armată în Europa. Deși această inițiativă este aplaudată de kosoveni, deputații de etnie sârbă din Kosovo amintesc că Serbia nu recunoaște independența fostei provincii și că o astfel de decizie este imposibilă, atâta timp cât presupusul stat Kosovo nu are drept de decizie. După ce a depus eforturi pentru blocarea inițiativei de creare a unei armate a Kosovo, minoritatea sârbă nu știe cum să împiedice aplicarea acestei hotărâri.

De cealaltă parte, Parlamentul de la Priștina (autoprocramată, capitala Kosovo) a aprobat trei proiecte de lege care prevăd înființarea unei armate de 5.000 de membri. Numele acesteia va fi „Forța de Securitate din Kosovo”. „Cele trei legi au o singură sarcină - apărarea integrităţii teritoriale a Kosovo prin protejarea cetăţenilor tuturor comunităţilor din Kosovo”, a declarat premierul Ramush Haradinaj.

Protejată de trupe NATO, încă de la proclamarea independenței în anul 2008, entitatea Kosovo, a cărei populație atinge 1,8 milioane de locuitori, se simte amenințată atât de poziția Serbiei cât și de factorii de risc care pun presiune pe întreaga Europă. Dorind să fie pregătit pentru a face față oricărei tip de amenințări, kosovenii consideră că o armată proprie este primul pas către protejarea și păstrarea independenței pe care și-au câștigat-o acum 10 ani. Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „proiectul prevede înfiinţarea unei armate de 5.000 de militari activi şi 3.000 de rezervişti. Alianţa Nord-Atlantică ar urma să se implice în instruirea militarilor kosovari”.

Finalizarea acestui proiect de lege vine după mai bine de patru ani de când a fost propus de către Guvernul din Kosovo. Creeare armatei se va face pe structurile Forței de Securitate din Kosovo (KSF), înființată în 2009 și instruită de NATO. Astăzi, KSF are un efectiv de doar 2.500 de persoane și nu dispune de dreptul de a deține armament sofisticat. În plus, obiectivul acesteia ia în calcul operațiuni de protecție civilă și acordare de ajutor în situații de urgență, de restul ocupându-se NATO. La prezentarea acestui proiect de lege în martie 2014, premierul kosovar, Hashim Thaci declara: „Forţele armate din Kosovo vor proteja suveranitatea, integritatea teritorială, cetăţenii, bunurile şi interesele”.

Potrivit adevarul.ro, „pe lângă efectivul de 5.000 de militari, viitoarea armată urmează să mai aibă 3.000 de rezervişti şi un buget anual de 65 de milioane de euro, urmând a fi pe deplin operaţională după 2019”.

Până în momentul de față, independenţa Kosovo a fost recunoscută de aproximativ o sută de ţări, între care Statele Unite şi 23 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page