Pentru Trump „China reprezintă o problemă mai mare decât ingerințele Rusiei în alegerile din 2016”

October 16, 2018

 

          Cu toate că în 2018, planeta beneficiază de un potențial extraordinar de comunicare și investigare a informațiilor cu ajutorul noilor tehnologii, la aproape doi ani de la alegerile prezidențiale din Statele Unite ale Americii încă nu se cunoaște adevărul despre suspciunea implicării Rusiei în rezultatul voturilor. Suprinzător chiar și pentru cetățenii americani, controversatul Donald Trump a fost ales președintele SUA, devenind astfel cel mai puternic lider de pe pământ. Relația acestuia cu Rusia nu este una la fel de „înțepată” cum au obișnuit predecesorii lui Trump lui lase în urmă. Mai mult, Liderul de la Casa Albă pare să se înțeleagă bine cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu care a și avut o întâlnire oficială în cadrul unui summit personalizat, în Helsinki, Finlanda.

            Mai mult preocupat de retragerea Statelor Unite din Acordurile semnate de foștii președinți, ridicarea bugetului cu care statele membre ale NATO trebuie să cotizeze, războiul cu mass media, suplimentarea taxelor vamale pentru Uniunea Europeană și China, dar și războiul comercial cu Asia, Trump este acuzat că încearcă să mușamalizeze un adevăr care ar putea ascunde o oarecare implicare a rușilor în succesul acestuia la alegerile prezidențiale. Atfel, potrivit mijloacelor de comunicare în masă, președintele american preferă să atragă atenția cu tot felul de subiecte și declarații, pentru a redirecționa interesul cetățenilor față de un caz care ar putea intra în istorie.

            Întrebat deseori despre cum decurg investigațiile ale căror obiectiv constă în a scoate la suprafață adevărul despre ingerințele Rusiei în alegerile din noiembrie 2016, Donald Trump a declarat, că pentru el, China reprezintă o problemă mai mare.

            Cunoscut ca având o personalitate extrem de versatilă, un comportament atipic pentru un lider politic mondial și un discurs acuzator, radical și extremist, Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale în turul 2, înfrângând-o pe puternica și mult susținuta Hillary Clinton. Dacă  cea din urmă a fost nu doar prima doamnă a SUA în perioada 1993 – 2001, ci și Senator de New York 2001-2009 și Secretar de Stat în administrația Barack Obama 2009-2013, popularitatea lui Donald Trump a survenit fie prin prisma conducerii societății imobiliare și de construcții Trump Organization, Trump Entertainment Resorts (companie care manageriază numeroase cazinouri și hoteluri din întreaga lume), ocupării poziției 324 în top cei mai bogați oameni din lume (locul 156 în Statele Unite), fie de la organizarea concursurilor de frumusețe Miss SUA în perioada 1996 – 2015 sau din cadrul serialului de tele-realitate „Ucenicul” (The Apprentice), difuzată de televiziunea NBC, unde Trump avea rolul de prezentator și co-fondator.

Fiindcă Statele Unite ale Americii au parte de un sistem de alegere a președintelui diferit față de restul țărilor (votul cetățenilor fiind mai degrabă un vot de popularitate, în timp ce decizia finală revine unui număr de 538 de electori), Hillary Clinton s-a folosit de exemplul fostului președinte american, avându-i chiar și susținerea fizică în cadrul unora dintre mitingurile sale mizând încă de la început pe adoptarea unei strategii tradiționale în care o imagine impecabilă și un discurs elegant avea să îi susțină nu doar încrederea cetățenilor ci și simpatia mas mediei.

De cealaltă parte, răzvrătit împotriva televiziunilor și a presei scrise, Donald Trump a decis să își gestioneze singur imaginea în mediul online, comentând de fiecare dată când mijloacele de comunicare în masă recurgeau la strategii de denigrare a lui. Mizând astfel pe faptul că America este o societate digitală, Trump s-a adresat cetățenilor făcând exces de postările pe Twitter.

            Cu toate acestea, nici popularitate, mass media sau mitingurile nu au decis numele noului președinte al SUA, ci, conform acuzațiilor aduse, Rusia s-ar fi implicat în campania electorală a lui Trump, reușind cu ajutorul noilor tehnologii să îl pună pe Donald Trump în fotoliul de la Washington. Încolțit mereu de întrebările jurnaliștilor referitoare la ingerințele Rusiei în alegerile prezidențiale, Trump a declarat ieri într-un interviu pentru CBS că o problemă mai mare și de interes o reprezintă China, nu suspiciunile implicării Rusiei în votul decisiv din 8 noiembrie 2016. „Deoarece consider că au existat şi ingerinţe ale Chinei. Şi consider că, din păcate, China reprezintă o problemă mai mare", a transmis președintele american.

Potrivit agenției naționale de presă, Mediafax, „Vicepreşedintele SUA, Mike Pence a acuzat de asemenea China că încearcă să influenţeze rezultatul scrutinului legislativ parţial programat în Statele Unite în noiembrie.”

Între timp, Biroul Federal pentru Investigații (FBI), Senatul SUA și Camera Reprezentanților desfășoară o anchetă asupra ingerințelor Rusiei în campanie electorală și presupuse contacte între apropiați ai lui Donald Trump și oficiali ruși.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload