Scoția consideră că planul făcut de May privind Brexitul este vandalism economic deliberat

October 4, 2018

 

 

          Cu toate că în referendumul din data de 23 iunie 2016, majoritatea britanicilor au votat în favoarea separării de Uniunea Europeană, în Scoția, rezultatul a fost cât se poate de diferit. În timp ce Țara Galilor a spus „nu” blocului comunitar într-o proporție de 51,7%, Irlanda de Nord 44,3%, Anglia 53,2%, scoțienii și-au exprimat dorința de a nu se separa de UE într-o proporție de 62%. Numai Gibraltarul a mai obținut un scor atât de favorabil rămânerii parte din blocul comunitar, după ce au votat împotriva ieșirii cu 95,91%.

            Din păcate în astfel de situații, Marea Britanie nu poate fi tratată prin prisma diferențierii celor cinci țări, ci ca un conglomerat. Astfel, chiar dacă Scoția nu își dorește părăsirea Uniunii Europene, rezultatul total al referendumului a fost de 51,9% pentru divorț și numai 48,1% în favoarea blocului. Din nefericire pentru scoțieni, majoritatea britanicilor au ales soarta Regatului.

            În ciuda faptului că acest referendum a fost unul simbolic, al cărui obiectiv a constat într-o pură consultare, noul premier britanic, Theresa May a declarat public câteva luni mai târziu că Guvernul va ține cont de părerea cetățenilor săi și a anunțat data la care a programat invocarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona. Astfel, cu pași repezi, în ziua de 27 martie 2017, May a oficializat dorința majorității britanicilor și a dat startul unui proces de negociere a condițiilor de separare, menit să dureze doi ani. Aflați încă în acest proces, atât Marea Britanie cât și liderii europeni au înțeles cu adevărat efectul consecințelor unui astfel de despărțiri. Britanicii sunt amenințați de către investitorii străini că își vor muta companiile în afara Regatului, perspectiva de viitor lipsește, nu se reușește încă obținerea unui acord comercial cu terțe părți, sunt acuzați că nu știu ce vor și mai mult, au început deja să apară dispute la nivelul Guvernului, născute pe diferențe majore de opinie între miniștrii de la Londra. De cealaltă parte, autoritățile de la Bruxelles se luptă să salveze imaginea și încrederea Uniunii, să soluționeze criza refugiaților și să potolească spiritele extremiste din Polonia, Ungaria și Italia. În tot acest scenariu, Scoția nu se lasă mai prejos și face apel să fie auzită.

            În ceea ce privește blocul comunitar, insistențele scoțienilor de a fi lăsați să rămână parte din UE, convine de minune, căci un astfel de gest este imposibil, iar furia Scoției se va revărsa toată pe guvernul de la Londra. Presiunea asupra acestora este menită să îi facă să se răzgândească și astfel, nu doar că britanicii ar fi scutiți de o notă de plată exorbitantă și de riscul unui viitor sunbru, dar în acest caz, și Uniunea Europeană ar putea oferi o lecție celorlalte state membre, scoțând în evidență că oricât de teribiliste s-ar crede, nicio țară nu mai poate trăi fără politica și economia blocului comunitar.

            În timp ce teremenul limită pentru încheierea procesului de negociere a condițiilor de separare se apropie cu pași repezi, britanicii dau vina pe liderii europeni că întârzie semnarea unui acord numai că să creeze și mai multă confuzie și disperare, autoritățile de la Bruxelles reproșează britanicilor lipsa unui plan concret și plauzibil, iar scoțienii încă mai cred că au șanse să rămână parte din Uniunea Europeană.

            În realitate, premierul britanic, Theresa May a propus deja la jumătatea lunii iulie, un plan care prevede relațiile dintre UE și Regatul Unit de după 29 martie 2019. Planul Chequers este însă blamat atât de britanicii pro-UE cât și de unii diplomați de la Bruxelles. Potrivit acestuia, Executivul britanic propune păstrarea unei relații comerciale strânse cu blocul comunitar odată cu oficializarea Brexitului. Această idee lansată de May, a adus nu doar demisia fostului ministru de Externe, Boris Johnson și a fostului ministru pentru Brexit, David Davis, însă, și o altă serie de conflicte în interiorul Guvernului de la Londra și între ceilalți lideri britanici.

            La fel de împotriva acestui plan s-a arătat și prim-ministrul scoțian, Nicola Sturgeon care, consideră această propunere ca fiind una dăunătoare, neviabilă și o dovadă clară de vandalism economic deliberat. Potrivit acesteia, planul Chequers și intenția de a scoate Marea Britanie de pe piața unică va dăuna economiei. „Poziţia curentă a prim-ministrului- să părăsească piaţa unică indiferent de consecinţe- este o dovadă de vandalism economic deliberat”, a declarat Sturgeon care, a sugerat Theresei May să mai ceară liderilor europeni timp pentru negociere.

            Conform agenției naționale de presă, Mediafax, „premierul britanic Theresa May a avertizat că alternativa la acordul de Brexit propus de ea este lipsa unui acord, în contextul în care mai mulţi parlamentari conservatori contestă propunerile şefei Guvernului de la Londra”.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload