top of page

Ministrul britanic de Externe a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică

Odată cu criza refugiaților pe care Uniunea Europeană o resimte din plin și pentru care se simte responsabilă să o soluționeze în vederea asigurării unei relații bune cu statele sale membre, o altă caracteristică a blocului comunitar pare să fi ieșit la iveală. Din moment ce Comisia Europeană a impus tuturor celro 28 de state membre să accepte și să integreze extracomunitarii sub forma unor cite obligatorii distribuite de către Bruxelles, tensiunile au început să crească. Unele țări au refuzat din start supunerea, aletele au ales să coopereze însă, pe parcurs s-a dovedit că alegerea lor nu a fost tocmai una inspirațională. Dintre toate statele UE, Marea Britanie este cea care a ieșit cel mai mult în evidență. Decizia britanicilor de a nu mai lăsa liderii europeni să le dicteze legile pe teritoriul său, dorința de a-și recâștiga independența și autonomia, dar și respectul pentru identitatea și cultura națională a reprezentat o surpriză de proporții atât pentru Bruxelles cât și pentru restul Uniunii.

Invocând articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, Regatul Unit s-a angajat să respecte votul cetățenilor săi, dat în cadrul referendumului din 23 iunie 2016, când peste 50% din populația celor patru țări ale Marii Britanii și-au exprimat dorința de a nu mai face parte din UE. Astfel, Brexitul a devenit noua țintă a guvernului de la Londra.

La numai doi de la decizia istorică, premierul britanic se simte încolțită. Așa cum era de așteptat, liderii europeni ar fi făcut orice ca să nu piardă pe unul dintre stâlpii săi de rezistență, evitând dezastrul unui exemplu ce ar fi putut inspira și pe alte state membre să procedeze la fel. Avertizând asupra unei perspective negre, Bruxelles-ul amintește în fiecare zi britanicilor că încă mai este cale de întors. Între timp, investitorii străini au punctat clar că odată cu ieșirea Marii Britanii din UE, și ei vor pleca spre alte state europene, beneficiind de politica permisivă a blocului comunitar.

Aflați în cadrul procesului de negociere a condițiilor de separare, cele două tabere se luptă să rămână pe poziții. Obiectivul Theresei May este de a nu semna niciun acord care să-i compromită pe britanici, în timp ce ținta europenilor este fie răzgândirea acestora, fie folosirea ieșirii lor din UE ca un exemplu de „așa nu”.

Bazându-se pe această atitudine mârșavă, Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică.

Atunci când au făcut public faptul că noul guvern va respecta rezultatul vorturilor din cadrul referendumului din 2016, britanicii nu au ezitat să explice gestul lor prin câteva exemple. Astfel, a ieșit la iveală faptul că Uniunea Europeană este un parteneriat care sprijină financiar statele sale membre pe care, în realitate, le cumpără dreptul de a nu își mai exercita legislația pe propriile teritorii, ci să aplice o legislație generală, europeană. Supunerea față de regulile blocului comunitar a transformat toate statele membre într-o copie a uneia singure, eliminând potențialul tradițional și cultural al fiecărei națiuni. Impunerea unui tranzit migraționist și obligativitatea de a-și oferi ajutorul în cazul în care una dintre țări ar fi avut probleme, sunt doar doi factori care au contribuit la crearea acestui impas în care s-a ajuns la decizia Brexitului.

În opinia britanicilor, Uniunea Europeană înseamnă Germania, iar doamna de fier a întregului bloc comunitar este nimeni alta decât, Angela Merkel, cea care își permite să decidă în numele celor 28 de state membre și să impună direcția pe care acestea trebuie să o urmeze. Ca un parteneriat extrem de păgubos pentru libertatea de expresie și lupta împotriva factorilor străini, britanicii au condamnat Uniunea Europeană și au cerut imediat separarea.

Astăzi, separarea s-a dovedit a fi mai provocatoare ca niciodată. Lipsa unui plan concret asupra relației de viitor, le pune pe cele două părți implicate într-un impas. Luptând atât cu liderii europeni cât și cu o parte din concetățenii care doresc întoarcerea la UE de teama unui viitor sumbru, unii britanici iau în serios denigrarea blocului comunitar. Fără să se gândească la consecințe, ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt a declarat săptămâna aceasta că Uniunea Europeană nu este altceva decât ceea ce a fost cândva Uniunea Sovietică. „Ce s-a întâmplat cu încrederea şi idealurile visului european? UE a fost fondată pentru a apăra libertatea. Uniunea Sovietică era cea care împiedica oamenii să plece. Lecţia oferită de istorie este clară: dacă transformaţi clubul UE într-o închisoare nu va diminua dorinţa de a pleca, ci va spori - şi nu vom fi singurul deţinut care va vrea să evadeze" a declarat Hunt la finalul săiptămânii trecute.

Însă, pentru că nu toți britanicii împărtășesc dorința de separare de UE, comparația oficialului britanic a primit numeroase critici atât de la foști lideri britanici cât și de la reprezentanți diplomatici străini.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page