Trump este dispus să se întâlnească cu președintele Venezuelei

September 28, 2018

 

Cu toate că mai multe țări ale lumii își întreaptă atenția către progresul suspect pe care l-au înregistrat Statele Unite ale Americii în ultimii zeci de ani, acuzându-le că prezența armatei lor este cam prin toate colțurile lumii, susținându-și invadarea teritoriilor unor state cu resurse bazată pe motivul luptei pentru pace, cea mai puternică țară a planetei beneficiază de o influență covârșitoare în domenii precum politica, armata, economia, inovația și stilul de viață. Acest avantaj ferește SUA de orice investigație amănunțită și dusă până la capăt.

            După ce li s-au reporoșat intervenția în fosta Iugoslavie, Vietnam, Libia, Irak, Siria și multe alte exemple, americanii sunt astăzi ținta unui nou set de acuzații, de data aceasta venit din partea celei mai bogate națiuni ale pământului în ceea ce privește resursa petrolului. Cândva una dintre cele mai dezvoltate țări ale Americii Latine, Venezuela se confruntă în momentul de față cu o criză economică fără precedent în istoria națiunii. Foametea, emigrația, prăbușirea sistemului de sănătate și creșterea inflației sunt doar câteva dintre efectele cu care se confruntă poporul venezuelean în 2018.

            În timp ce americanii și puterea lor de influență răspândită pe tot globul prin mijloacele de comunicare în masă pe care de altfel, le stăpânește, îl acuză pe președintele Venezuelei, Nicolas Maduro de corupție și o politică socialistă care a dus societatea în colaps, liderul venezuelean se apără și demască un complot la adresa lui. Pentru că nu a putut cumpăra petrolul sud americanilor la prețul pe care și-l doreau, americanii ar fi căutat nod în papură inventând motive pentru care cele mai importante state ale lumii să cadă de acord asupra unui embargou. Cu o resursă extraordinară de îmbogățire, neputându-și vinde petrolul, Venezuela a intrat în colaps.

            Practic, potrivit lui Maduro, Statele Unite ale Americii sunt cei care au determinat cea mai mare criză cu care s-a confruntat țara sa vreodată. Deși este considerat un dușman de moarte pentru Venezuela, liderul de la Casa Albă a transmis că este dispus să se întâlnească față în față cu președintele americo-latin.

            În ciuda faptului că problemele cu care se confruntă acum venezuelenii, nu sunt lansate în timpul mandatului de președinte al lui Trump ci cu mult dinaintea acestuia, nici controversatul președinte actual nu este absolvit de vină. După o serie de insulte și reproșuri, o posibilă întâlnire între Donald Trump și Nicolas Maduro ar părea imposibilă.

            Aflat la reuniunea de șase zile ale Adunării Generale ONU, președintele SUA a surprins pe toată lumea după ce a declarat că Maduro „ar putea să fie răsturnat foarte rapid de armată dacă militarii decid să o facă”. În timp ce Washingtonul impunea sancțiuni anturajului liderului venezuelean, Trump a continuat să explice: „peste două milioane de persoane au fugit din ţară din cauza Guvernului socialist venezuelean susţinut de Cuba. Cu toate acestea, nu cu mult timp în urmă, Venezuela era una dintre ţările cele mai bogate din lume datorită importantelor resurse petroliere a căror proastă gestiune a aruncat ţara în recesiune, iar populaţia în sărăcie.”

            Deoarece, printre cele patru persoane cărora li s-au impus sancțiuni financiare, secretarul american al Finanțelor, Steven Mnuchin, a fost amintită și soția lui Maduro, Cilia Adela Flores, cel mai puternic om al Venezuelei nu a întârziat să vină cu o reacție. Acesta a cerut vehement ca soția sa să nu fie atinsă; „Nu vă atingeţi de familia mea! Nu fiţi laşi! (...) Singura sa crimă: faptul că este soţia mea. Cum nu se pot lua de Maduro, se iau de Cilia. Fiecare sancţiune a Guvernului gringo, în afară că este ilegală şi inutilă, este o medalie pentru noi, revoluţionarii” a replicat Maduro într-o intervenție televizată.

            De cealaltă parte, Steven Mnuchin consideră că „preşedintele Maduro se sprijină pe anturajul său pentru a-şi menţine acapararea asupra puterii, în timp ce regimul său jefuieşte în mod sistematic ceea ce mai rămâne din bogăţia Venezuelei. Administraţia Trump intenţionează să pună capăt acaparării de către Maduro şi de către Guvern în timp ce poporul venezuelan suferă. De asemenea, SUA vor continua să-i sancţioneze financiar pe cei care se fac vinovaţi de declinul tragic al Venezuelei, dar şi reţelele şi oamenii de paie folosiţi pentru a le masca bogăţia ilicită”.

            În ciuda acestor neînțelegeri dintre SUA și Venezuela, Trump „și-a jucat cartea” intenționând să pară eroul acestei povești dramatice, a transmis public că tot ceea ce îți dorește este ca situația din Venezuela să se îndrepte; „Vreau ca cetățenii să se simtă în siguranță” a punctat acesta, completând cu asigurarea că „dacă Maduro este aici, dacă vrea să ne întâlnim... nu mă gândeam la asta, nu era în program, dar dacă pot ajuta cetăţenii o voi face, de asta sunt aici”.

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive
Please reload