Erdogan cere Uniunii Europene noi fonduri pentru refugiați

September 27, 2018

În ciuda faptului că nu face parte din blocul comunitar, Turcia și-a exprimat în nenumărate rânduri dorința de a adera la Uniunea Europeană. Cu toate că speră să îi convingă pe liderii de la Bruxelles de faptul că UE are nevoie de o țară atât de puternică precum Turcia, președintele turc nu reușește să fie constant în atitudinea sa față de propunerea pe care o vrea realizată cât mai curând. Conflictele cu Germania, acuzațiile la adresa politicii UE, apropierea de Rusia și amenințările conform cărora Turcia va lăsa imigranții și refugiații din țările Orientului Mijlociu să pătrundă în Europa, sunt doar câteva exemple pentru care turcii nu sunt încă priviți cu multă încredere.

            De altă parte, Recep Erdogan știe că între țara pe care o conduce și Uniunea Europeană este o relație de interdependență care, până la urmă, trebuie să se finalizeze cu un parteneriat.

            Astăzi, reprezentând o poartă de deschidere către restul Europei, Turcia își apără granițele de nord, îngreunând valul imigranților și refugiaților să devină insuportabil. De altă parte, turcilor li s-au promis un ajutor financiar care să îi determine să coopereze. Doar că, separat de nevoia europenilor ca Turcia să le salveze „pielea” și să mai estompeze din numărul amenințător al străinilor care vor să își facă un viitor pe teritoriile statelor membre, deja exasperate de situație, turcii s-au ales cu câteva dispute serioase în Olanda și Germania, după ce Recep Erdogan a insistat să facă propagandă pentru întărirea puterilor sale prezidențiale din mijlocul societăților lor.

            Cu un ochi blând către Uniunea Europeană și unul malefic la adresa statelor care nu îi aprobă politica, liderul Turciei caută să își atingă scopul fără să sufere vreun compromis. Mai mult, acesta este sigur că blocul comunitar va ceda presiunii și va accepta aderarea Turciei la UE, mai ales că Turcia servește Uniunii în acest moment, ca și colac de salvare. Numai că, potrivit lui Erdogan, acest ajutor costă și acum și după. Un preț stabilit de liderul de la Ankara face referire la refugiații sirieni din Siria.

            La începutul acestei săptămâni, Recep Tayyip Erdogan s-a adresat comunității internaționale, cu precădere Uniunii Europene, să pulseze cu mai multe fonduri pentru refugiații sirieni aflați în Siria. Această solicitare a survenit în aceiași zi în care Comisia pentru buget a Parlamentului European a aprobat tăierea a 70 de milioane de euro din fondurile alocale Turciei pe motiv că țara nu a înregistrat niciun progres privind situația statului de drept, drepturile omului și libertatea presei. Candidată la Uniunea Europeană, Turcia consideră că ajutorul pe care îl oferă blocului comunitar privind criza refugiaților trebuie să reprezinte un punct în plus în decizia aderării acesteia, numai că părerea liderilor de la Bruxelles se bazează pe o altă ideologie. Autoritățile Uniunii cer președintelui Recep Erdogan să își rezolve problemele interne înainte de a fi parte din blocul comunitar, amintindu-i că ajutorul pe care îl oferă europenilor este unul plătit.

            Totuși, turcii nu se lasă mai prejos și a transmis ulterior celor trei instituții europene faptul că problemele sale interne nu trebuie să fie o problemă de interes european. Cu toate acestea, în 2016, Uniunea Europeană și Turcia au semnat un acord în urma căruia blocul comunitar s-a angajat să îi ofere Ankarei într-o primă fază, un ajutor financiar de trei miliarde de euro, Turcia cerând apoi alte trei miliarde, în schimbul stăvilirii valului de imigranți porniți către Europa. Prezent la Adunarea Generală a ONU, liderul turcilor a susținut un discurs potrivit căruia țara sa a cheltuit până în momentul de față 32 de miliarde de dolari pentru refugiați, sumă din care doar 600 de milioane au venit ca ajutor internațional, în timp ce 1,7 miliarde de euro au fost primite din partea Uniunii Europene și a ONG-urilor.

„Aşteptăm un sprijin mai consistent, generos şi flexibil pentru Turcia, mai ales din partea UE”, a precizat Erdogan, scoțând în evidență faptul că în țara sa se află aproximativ 3,5 miliarde de refugiați sirieni.

Potrivit economica.net, „înaintea discursului său, Comisia pentru buget a Parlamentului European a aprobat tăierea a 70 de milioane de euro din fondurile alocate Turciei ca ţară candidată la aderarea la UE. Aceşti bani urmează să fie redirecţionaţi către programe ce privesc migraţia, precum acţiunile de ajutorare a migranţilor care vin în Europa pe ruta Mediteranei Centrale sau pentru realizarea angajamentelor UE faţă de Siria”. Mai mult, Comisia Europeană a indicat în raportul său anual, faptul că Turcia „s-a îndepărtat semnificativ de Uniunea Europeană, mai ales în ceea ce privește statutul de drept și drepturile fundamentale, precum și prin slăbirea mecanismelor de control democratic”.

 

 

Tags:

Please reload

Featured Posts

Medicamentele din Romania, cele mai ieftine din intreaga UE

June 29, 2015

1/3
Please reload

Recent Posts
Please reload

Archive