top of page

Fostul ministru grec de Finanțe crede că Google nu oferă nimic în schimb


În era tehnologiei nu mai este de mirare că internetul, instrument de comunicare care facilitează relațiile de la distanță dar și accesarea unui volum mare de informație într-un timp real, a devenit parte din viețile oamenilor. Dependenți de avantajele sale, cetățenii lumii au o singură soluție pentru a supraviețui acestui val de trenduri și anume, transpunerea întregii lor vieți la mediul online.

În timp ce din punct de vedere social, oamenii au înregistrat o schimbare colosală față de epoca în care comunicarea se făcea față-n față, psihologii trag un semnal de alarmă și punctează modificarea profilului uman. Cu sau fără voia lor, cetățenii planetei sunt sortiți condiției de a fi mereu conectați la lumea virtuală pentru a ține pasul atât cu cei cu care împart societatea, cât și cu evenimentele care au potențialul de a schimba modul de a trăi, de la o zi la alta. Astfel, nu este de mirare faptul că motoare de căutare pe internet, precum Google a preluat astăzi una dintre superputerile de influență asupra utilizatorilor de tehnologie.

Cu un succes incredibil, compania este lider pe piața tehnologiei, bucurându-se de un capital în plină creștere. Pe cât de mult Google servește utilizatorilor în căutările lor pe internet, pe atât de blamată este compania, care, potrivit fostului ministru grec de Finanțe, Yanis Varoufakis, într-un editorial despre politici distributive finanțate din dividentul universal de bază, a declarat că, deși capitalul este un produs în mod colectiv, companii precum Google privatizează profiturile și nu oferă nimic în schimb.

Fost ministru de Finanțe al Greciei, politicianul de stânga a publicat un editorial în revista „New Statsmen” în care punctează opinia sa despre ceea ce se întâmplă în domeniul afacerilor condus de nimeni altul decât motorul de căutare care influențează miliarde de vieți pe zi. „Fostul ministru de Finanţe al Greciei este recunoscut pentru multe lucruri - un element rebel pentru UE, o persoană abilă, un economist capabil (...) şi un prieten al actualului lider laburist britanic, Jeremy Corbyn. Însă nu pare a fi un expert în afacerile din domeniul tehnologiei informaţionale.

La rubrica intitulată «Corbynomics 2.0», Yanis Varoufakis s-a angajat într-o declarație mai degrabă stranie în prezentarea modalităţilor de finanţare a politicii distributive numită dividentul universal de bază: „capitalul este produs la nivel colectiv. Eu ofer mereu exemplul Google: cea mai mare parte a capitalului Google este produsă de utilizatori - de fiecare dată când faceţi căutări online produceţi capital care ajunge în stocul companiei Google. Totuşi, profiturile sunt privatizate apoi de acţionari şi nu primiţi nimic în schimb. De fiecare dată când capitalul ajunge la burse, un procent din acţiuni ar trebui să meargă într-un fond public de bunăstare. Nu avem nicio problemă cu crearea unui fond de bunăstare publică care să le plătească dividende cetăţenilor, ci cu ideea că acţionarii Google acumulează capitalul utilizatorilor fără ca utilizatorii să primească nimic în schimb. Pe scurt, este absurd. În schimbul utilizării Google, un utilizator Google primeşte (...) acces la cel mai popular motor de căutare de pe Internet. Cel puţin 78% dintre utilizatorii Internetului recurg la Google, conform Cotelor Nete de Piaţă, iar acest lucru include şi China, unde motorul online este interzis acum (deşi se pare că nu va mai fi mult timp). Comisia Europeană a stabilit că (Google) a deţinut o cotă de piaţă de peste 90% pe continentul european în perioada 2009-2017. Sigur că utilizatorii pot trece la alte servicii, precum Bing, Yahoo (da, încă există) sau la serviciul care oferă protecţia vieţii private DuckDuckGo, dar problema este că nu o fac. Cel puţin nu în mod cantitativ. Şi nu doar din cauza obişnuinţei, ci deoarece obişnuinţa consolidează poziţia dominantă a Google. Există şi bariere majore la intrarea pe aceste pieţe, mai ales din cauza efectelor reţelei: cu cât consumatorii folosesc mai mult un motor de căutare online, cu atât devine mai atractiv pentru firmele de publicitate. Ulterior, profiturile generate pot fi folosite pentru atragerea unui număr mai mare de utilizatori. În mod similar, datele pe care un motor de căutare online le colectează despre clienţi pot fi folosite pentru îmbunătăţirea rezultatelor.”

Potrivit publicației Financial Times, „aceasta este acumularea de capital despre care vorbeşte Varoufakis - căutările consolidează continuu calitatea căutării. Dar acest lucru înseamnă şi că Google are cel mai bun motor de căutare şi că poate fi folosit gratuit pentru a explora poate cea mai importantă invenţie din ultimii 50 de ani, Internetul. De asemenea, poţi accesa hărţile Google, Gmail, Google Drive şi YouTube. Deci, primeşti ceva în schimb. Poate că o întrebare mai bună ar fi dacă serviciile furnizate reprezintă un schimb corect cu datele noastre personale”.

Etichete:

Featured Posts
Recent Posts
Archive
bottom of page