Premierul israelian acuză Europa de indulgență privind Iranul
În 2018, contextul politicii actuale și-a pus accentuat amprenta asupra societăților în dezvoltare, efectele globalizării „atingându-se” chiar și de țările mai puțin dezvoltate. În timp ce oamenii au resimțit gustul competiției (susținută intens de lupta liderilor pentru poziția supremă, a brandurilor, a rețelelor de socializare etc.), la nivel de autoritate, președinții, Cancelarii și premierii s-au „aruncat” într-o concurență fără margini în care se impun alianțe și parteneriate pentru a se spori puterile celor care sunt „trimiși la luptă”.
Sub deviza „fiecare are ceva cu cineva”, planeta se confruntă în momentul de față cu problema amenințărilor lansate dintr-un colț al lumii și adresate în altul. De multe ori, nu forța proprie este cea care câștigă teren în fața competitorilor, ci, așa cum arată realitatea prin numeroase exemple, eliminarea inamicului este strategia care lansează de multe ori succesul unor state „surpriză”.
Dacă în lume, Statele Unite ale Americii sunt cele care conduc detașat clasamentul super-puterilor (susținute de influența în domenii precum politica, armata, inovația, economia și cultura), modul furtunos de a evolua a ridicat multe suspiciuni. Nu-i de mirare astfel că interesul jurnaliștilor de investigație a scos la iveală faptul că americanii s-au „ridicat” pe spatele petrolului luat din țările Orientului Mijlociu unde a creat destul de multă agitație. Astăzi, competiția mondială este mult mai acerbă decât era în perioada Războiului Rece când Rusia și SUA reprezentau singurele potențiale concurente. Sub influența unui stil de viață modern și cosmopolit, oamenii se supun mai repede unui regim cultural decât au făcut-o vreodată în istorie, amenințați de autoritatea vreunui conducător.
Temându-se că interesul pentru putere a mai multor state poate restabili ordinea în topul mondial, Israelul câștigă teren în lupta pentru propria-i poziție, folosindu-se de strategii născute ca să elimine amenințările. După ce a votat legea care definește cetățeanul israelian ca fiind de origine evreiască, premierul Israelului, Benjamin Netanyahu caută acum cu orice preț să denigreze, Iranul, statul care îi pune cel mai mult bețe-n roate.
Flatați de faptul că Statele Unite ale Americii (cel mai puternic conglomerat de state din lume) și-a mutat ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim, recunoscând astfel orașul ca fiind capitală a israeliților (în ciuda faptului că politica ONU este extrem de strictă și continuă să limiteze „libertatea instinctuală” a statelor sale membre de a muta ambasadele în Ierusalim până când Israelul și Palestina nu își negociază pacea) evreii sunt astăzi gata de următorul pas în câștigarea terenului din clasamentul puterilor mondiale.
O altă „mână de ajutor” pe care a primit-o Israelul a venit tot de la americani, fix cu o săptămână înainte de recunoașterea Ierusalimului ca și capitală. Decizia președintelui Donald Trump de a retrage SUA din Acordul nuclear cu Iranul a luat prin surprindere ceilalți parteneri (Marea Britanie, Germania, Franța, Rusia și China), însă a convenit de minune premierului israelian care spera să împiedice pașii Iranului către poziții mai înalte. Potrivit digi24, „Israelul și Iranul sunt inamici de moarte, purtând deja un război intermediar în Siria, unde Iranul susține, împreună cu Rusia, regimul președintelui sirian Bashar al-Asaad”.
Sprijinul americanilor cântărește enorm pentru israeliți, care acum se văd protejați de puterea mondială. Imediat după ce SUA a decis retragerea din Acordul cu Iranul, în Orientul Mijlociu au apărut deja primele scântei ale conflictului dintre Israel și Teheran. Conform aceleiași surse, „forțele iraniene din Siria au lansat 20 de rachete în direcția Înălțimilor Golan, teritoriu ocupat de Israel din 1967”. Drept replică, zeci de rachete au fost trase de armata Israelului împotriva tuturor pozițiilor iraniene cunoscute în Siria. „Iranul a depăşit linia roşie, iar răspunsul nostru a fost în condordanţă. Armata a ripostat cu lovituri ample împotriva ţintelor iraniene din Siria. Mulţumită pregătirii exemplare a forţelor noastre de atac şi apărare, ofensiva iraniană a eşuat. Nicio rachetă nu a lovit teritoriul israelian. Strategia noastră este foarte clară. Nu vom permite Iranului să-şi consolideze poziţia în Siria”, declara Benjamin Netanyahu, extrem de mândru.
De altă parte, în timp ce o simte rănită din cauza deciziei SUA de a părăsi Acordul nuclear, Netanyahu crede că Europa este prea indulgentă cu Iranul și condamnă astfel poziția bătrânului continent în fața unui inamic care are potențialul de a amenința securitatea întregii planete. „În timp ce Iranul trimite grupări teroriste pe teritoriul european pentru a organiza atentate, liderii europeni sunt ocupaţi să satisfacă dorinţele Teheranului”, a punctat Netanyahu.
Auto-responsabilizându-se să ia măsuri împotriva acestui oponent de seamă, ministrul israelian al Informațiilor, Yisrael Katz, a dat asigurări că Iranul riscă să se confrunte cu o acțiune de tip „militar” în cazul în care va continua programul nuclear.
